Mircea Lucescu, aproape de retragerea din fotbal! Anunţul presei din Ucraina: „E ultima şansă!”
De Viviana Moraru
Publicat: 18.07.2023, 16:45
Mircea Lucescu este aproape de retragerea din fotbal. Anunţul a fost făcut de un jurnalist, în presa din Ucraina, acesta mărturisind că la sfârşitul sezonului viitor, Il Luce va spune adio antrenoratului.
Mircea Lucescu o antrenează pe Dinamo Kiev din iulie 2020. Tehnicianul român urmează să împlinească 78 de ani la sfârşitul acestei luni.
Mircea Lucescu, aproape de retragerea din fotbal
Igor Tsyganyk, jurnalist din Ucraina, a dezvăluit că Mircea Lucescu se gândeşte serios să se retragă din fotbal. Acesta susţine că tehnicianul român îşi va încheia cariera de antrenor la Dinamo Kiev, la sfârşitul sezonului, atunci când de altfel îşi va încheia şi contractul pe banca ucrainenilor.
Presa din Ucraina mai notează şi cine l-ar putea înlocui pe Il Luce, pe banca celor de la Dinamo Kiev.
„Sunt 99% sigur că Mircea Lucescu se va retrage din fotbal la finalul sezonului. Mai are un an de contract și este ultima sa șansă să mai câștige un trofeu și să plece ca învingător.
Este fundamental să încheie sezonul cu un succes, altfel cariera sa se va încheia cu această pată.
Pentru Lucescu, și Conference League este un țel, dar trebuie să treacă de cele două tururi preliminare. Apoi va trebui să distribuie forțele pentru campionat și cupă. Cred că viitorul antrenor al lui Dinamo Kiev va fi Shovkovskyi (n.r. – Oleksandr Shovkovskyi, secundul lui Mircea Lucescu), lucru remarcat și de Mircea Lucescu”, a declarat Igor Tsyganyk, conform sport.ua.
Mircea Lucescu ar putea deveni director sportiv! Antrenorul român, dorit în conducerea lui Fenerbahce
Mircea Lucescu ar putea deveni director sportiv la Fenerbahce! Antrenorul român este dorit în conducerea clubui de tradiţie din Turcia. În prezent, „Il Luce” este sub contract cu cei de la Dinamo Kiev şi se recuperează după operaţia suferită la începutul lunii mai.
Conform presei din Turcia, Mircea Lucescu este pe lista celor de la Fenerbahce, însă nu pentru postul de antrenor, ci pentru postul de director sportiv.
Tehnician la trupa turcă ar urma să fie numit Volkan Demirel, iar oficialii clubului vor să-l aducă pe tehnicianul român lângă acesta.
„Volakn Demirel nu va fi singur! Şeful fotbalului va fi Mircea Lucescu. Cu alte cuvinte, echipa va fi încredinţa duo-ului format din Lucescu şi Demirel”, anunţă presa din Turcia.
Interesul lui Fenerbahce pentru Mirca Lucescu nu este unul nou. Turcii l-au mai ofertat pe parcursul sezonului recent încheiat pe antrenorul român, însă acesta a ales să rămână la Dinamo Kiev.
- Mircea Lucescu, aproape de retragerea din fotbal
- Anunţul presei din Ucraina
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY