Mirel Rădoi este favorit să semneze cu o nouă echipă, după despărţirea de naţionala României. Anunţul făcut
De Antena Sport
Publicat: 24.11.2021, 17:29
Jurnaliştii de la Akhbaar24 susţin că Mirel Rădoi are şanse mari să devină antrenorul celor de la Al-Nassr Riad. Şeicii de la Al-Nasrr vor să îl dea afară pe antrenorul portughez Pedro Emanuel şi să înceapă negocierile cu fostul selecţioner al României. Mirel Rădoi a evoluat în Arabia Saudită ca jucător la Al – Hilal, una dintre rivalele celor de la Al- Nassr. Rădoi a fost şi pe lista celor de la Al-Ain, însă negocierile nu s-au concretizat.
Dacă va ajunge la Al-Nassr, Mirel Rădoi îi va antrena, printre alţii, pe Gonzalo Martinez, Vincent Aboubakar și Talisca.
Mirel Rădoi și-a anunţat plecarea de la naţionala României
Victoria de la Vaduz a fost una amară, la finalul căreia Mirel Rădoi şi-a anunţat plecarea de la echipa naţională. România a ratat a şasea campanie consecutivă de calificare la Mondiale.
„E ultima mea conferinţă în calitate de selecţioner. Campania a fost un eşec. Era greu să putem învinge Germania. Am luat decizia, e normală, nu am reuşit să mă clasez pe primele două locuri. Nu există o demisie, dar din punctul meu de vedere am luat decizia de a nu continua. Nu mi-a fost uşor. Ieri am zis că există posibilitatea să rămân, pentru a nu agita apele. Şi-au pus notificările la pauză, am încercat să stau după ei. Au văzut rezultatul. În meciul cu Armenia s-a pierdut calificarea. Conform contractului, nu am îndeplinit cele două locuri. Dacă era pe o perioadă mai lungă, vorbeam altfel”, a spus Mirel Rădoi, la conferinţa de presă.
România a ratat calificarea la CM 2022
România a ratat, duminică seară, calificarea la barajul pentru Cupa Mondială, încheind pe locul 3 grupa J a preliminariilor europene. România a învins cu 2-0 Liechtenstein, în deplasare, însă şi Macedonia de Nord s-a impus, scor 3-1 în faţa Islandei, astfel că a ajuns la baraj.
România a ratat cea de-a şasea campanie consecutivă de calificare la un campionat mondial. Ultima oară când am participat la un turneu final a fost în 1998, când Generaţia de Aur scria istorie pentru ţara noastră.
De atunci, am ratat calificările pentru ediţiile din 2002, 2006, 2010, 2014, 2018 şi, acum, 2022. Cel mai aproape am fost în preliminariile pentru 2002 şi 2014, atunci când am fost eliminaţi la baraj, de Slovenia, respectiv Grecia.
- Mirel Mirel poate semna cu Al-Nassr
- Anunţul făcut de arabi
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY