Nice, pedeapsă dură după incidentele incredibile din meciul cu Olympique Marseille
De Antena Sport
Publicat: 9.09.2021, 12:35
Meciul se va rejuca pe teren neutru şi cu porţile închise, iar clubul din Nisa a fost sancţionat cu un punct de penalizare (două în total, dar unul cu supendare).
Nice şi-a aflat pedeapsa după incidentele teribile din meciul cu Marseille
Totodată, Nice va trebui să dispute trei meciuri cu porţile închise, dintre care unul l-a jucat deja, cu Bordeaux, la 28 august, iar al doilea este cel cu OM.
Comisia LFP a pronunţat sancţiuni şi împotriva mai multor jucători implicaţi în altercaţiile de pe teren cu suporteri din Nisa. Dimitri Payet a primit o suspendare de un joc, dar nu o va efectua decât în caz de recidivă.
Coechipierul său, Alvaro Gonzalez, a fost sancţionat cu două meciuri de suspendare, pe care le va efectua.
În cele din urmă, preparatorul fizic al clubului din Marsilia, Pablo Fernandez, care a lovit un suporter, a primit cea mai grea pedeapsă. El a fost suspendat de pe banca de rezerve şi din toate funcţiile oficiale până la 30 iunie 2022.
La 22 august, meciul de la Nisa, disputat pe Stadionul Allianz Riviera, a fost întrerupt în minutul 76, când gazdele conduceau cu 1-0, pentru că fanii echipei Nice au invadat suprafaţa de joc, după ce Dimitri Payet de la Olympique Marseille a retrimis în tribune o sticlă de apă aruncată pe teren.
Situaţia s-a inflamat când ultraşii din Nisa au invadat terenul şi au început lupte între suporteri, oficiali şi jucători ai ambelor echipe. În cele din urmă, jucătorii au părăsit terenul de joc şi au revenit la cabine.
Jorge Sampaoli nu şi-a lăsat jucătorii să revină pe teren
Antrenorul lui OM, Jorge Sampaoli, a insistat ca jucătorii săi să nu se întoarcă pe teren, având în vedere situaţia, decizie susţinută de preşedintele clubului din Marsilia, Pablo Longoria.
Meciul urma a fi reluat, dar Olympique Marseille a refuzat să revină pe teren, oficialii temându-se pentru securitatea jucătorilor.
Trei jucători ai lui OM, Luan Peres, Matteo Guendouzi şi Dimitri Payet, au fost răniţi în incidente, în timp ce conducerea lui Nice a susţinut că jucătorii Jean-Claire Todibo şi Justin Kluivert au fost agresaţi fizic de personalul de securitate al echipei din Marsilia, în timpul luptelor de pe teren.
- Luan Peres, Matteo Guendouzi şi Dimitri Payet au fost răniţi în incidente
- Nice va fi depunctată cu un punct
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY