„Nu cred în lacrimile lui!” Tătăl lui Sergio Aguero a dat de pământ cu Pep Guardiola: „Nu l-a dorit niciodată!”
De Alexandru Ivan
Publicat: 3.06.2021, 17:31
Lacrimile lui Guardiola nu l-au impresionat și pe tatăl fotbalistului, Leonel El Castillo. Acesta a pus sub semnul întrebării autencitatea emoțiilor arătate de antrenorul catalan în timp ce vorbea despre plecarea lui Aguero de la City. În cele din urmă, golgheterul all-time al clubului a plecat liber de contract de pe Etihad Stadium, semând cu FC Barcelona.
Lacrimile lui Guardiola nu l-au impresionat pe tatăl lui Sergio Aguero
La ultimul meci pentru Manchester Ciy în Premier League, Pep Guardiola i-a acordat doar 11 minute lui Sergio Aguero. Cu toate că timpul său pe teren a fost limitat, atacantul argentinian a reușit să marcheze de două ori.
„Nu cred în lacrimile lui. În opinia mea, Guardiola nu l-a vrut niciodată pe Kun. Vrea să fie el în centrul atenției, nu jucătorii. Nu-l cred pe Guardiola, vrea doar să fie protagonistul tuturor echipelor”, a declarat Leonel El Castillo, pentru Radio La Red, citat de TYC Sports.
În 2011 a ajuns Sergio Aguero la Manchester City. Argentinianul are 390 de apariții și 260 de goluri în tricoul „cetățenilor”. Este cel mai bun marcator din istoria lui clubului. În semn de respect pentru munca depusă în ultimii 10 ani, englezii îi vor construi lui Aguero o statuie în faţa stadionului, acolo unde vor afla şi cele ale lui Vincent Kompany și David Silva, alte două legende ale lui City.
„Guardiola e un antrenor bun, dar se schimbă foarte des. De la o zi la alta, nu știi dacă vei mai fi titular. Aguero a fost lăsat la club până în ultimul moment. De data asta, nu și-a mai putut prelungi contractul cu echipa unde este un idol„, a încheiat tatăl fotbalistului.
Printre trofeele cucerite de Aguero în tricoul „cetăţenilor” se numără 5 titluri de campion al Angliei, 5 Cupe ale Ligii, 3 Supercupe ale Angliei, dar şi o Cupă a Angliei. Site-ul de specialitate Transfermarkt.com îl cotează pe Aguero la 25 de milioane de euro.
Pep Guardiola a izbucnit în lacrimi
Antrenorul lui Manchester City declara că Sergio Aguero va fi imposibil de înlocuit.
„Îl iubim atât de mult! E o persoană specială pentru noi toţi. M-a ajutat atât de mult! Nu-l putem înlocui. Nu putem! Sunt mulţi jucători care ne-au ajutat să devenim ce am devenit. Şi-a arătat calitatea în 20 de minute (n.r. a marcat 2 goluri astăzi)”, a declarat printre lacrimi Pep Guardiola.
- Aguero a plecat de la City
- Guardiola a plâns la despărțirea de jucător
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00