Primul mesaj al lui Pele după ce a ajuns în stare critică: „Am multă încredere în Dumnezeu!”

De Alexandru Ivan
Publicat: 4.12.2022, 9:17

Pele, în timpul unui interviu

Scrisoarea lui Pele de pe patul de spital

Pele, în timpul unui interviu / Profimedia

Pele a transmis primul mesaj din spital după ce a ajuns în stare critică și corpul său nu a mai răspuns la tratamentul care îi era administrat pentru cancer la colon.

Reclamă

Pele este internat la spitalul Albert Einstein, din Sao Paulo. Potrivit Folha de Sao Paulo, citată de Daily Mail, boala lui Pele nu mai răspunde la chimioterapie.

Reclamă

Pele, primul mesaj după ce a ajuns în stare critică

„Prietenii mei, vreau să vă mențineți calmi și pozitivi. Sunt puternic cu multă speranță. Continui să iau tratamentul ca de fiecare dată. Vreau să mulțumesc întregului medical și echipei de asistențe pentru îngrijirea pe care mi-au oferit-o.

Am multă încredere în Dumnezeu și fiecare mesaj de iubire primit de la voi, din toată lumea, mă ține plin de energie. Și uitați-vă la Brazilia la Campionatul Mondial, de asemenea! Mulțumesc mult pentru tot„, a scris Pele, pe Instagram.

Corpul lui Pele nu mai răspunde la chimioterapie

Fostul mare atacant a fost internat în această săptămână, după ce a acuzat o inflamaţie generalizată în organism şi o insuficienţă cardiacă decompensată.

Pele a fost mutat în secția de îngrijiri paliative, destinată pacienților aflați într-o stare critică. Acolo, Pele nu va mai urma tratamentul început în septembrie 2021, ci doar îi vor fi administrate medicamente pentru ameliorarea durerii.

Pele s-a operat anul trecut de o tumoare la colon, care i-a fost detectată cu ocazia unor examene medicale de rutină. Ulterior, el a început un ciclu de sesiuni de chimioterapie, fiind nevoit să meargă de câteva ori la spital, pentru a-i fi monitorizată îndeaproape evoluţia.

Pele, de 3 ori campion mondial cu Brazilia

Pe 23 octombrie 1940 s-a născut legendarul Pele, supranumit „Perla neagră” sau „Regele fotbalului” şi pe numele său adevărat Edson Arantes do Nascimento.

Pele s-a născut în localitatea Tres Coraçőes din statul brazilian Minas Gerais, iar, la numai 9 ani, se legitima la echipa 7 August Bauru. La 15 ani, ajunge la Santos, unde, un an mai târziu debutează cu gol la echipa mare, într-un mare derby cu Corinthians.

La doar 17 ani, devenea campion mondial cu Brazilia (1958), având un rol esenţial la câştigarea titlului. El era desemnat cel mai bun tânăr jucător al turneului din Suedia şi intra în cartea recordurilor ca cel mai tânăr fotbalist care joacă şi marchează în finală de campionat mondial. A reuşit o dublă în faţa ţării gazde, pe care Selecao a învins-o cu 5-2.

Apoi, el s-a impus alături de Selecao şi la Mondialele din 1962 şi 1970. Alte titluri importante din cariera lui Pele au fost Copa Libertadores (2), Cupa Intercontinentală (1), 6 titluri în Brazilia. În decembrie 2000, el a împărţit premiul pentru cel mai bun fotbalist al secolului trecut cu Diego Armando Maradona.

1279 de goluri a marcat Pele în toate meciurile disputate, inclusiv amicale, un record de Guinness World Record. Pentru naţională, a înscris 77 de goluri în 92 de partide.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
11:35

VIDEOColorado Avalanche – Dallas Stars 5-1! Victorie categorică pentru campioana din 2022 în primul meci al seriei

11:32

Cum vrea să o bată Cristi Chivu pe Juventus. Nu mai acceptă paşi greşiţi: „Aş vrea să văd asta”

11:02

Câţi suporteri vor fi la derby-ul FCSB-CFR Cluj. Meci crucial în lupta pentru titlu

10:59

VIDEOLos Angeles Clippers – Denver Nuggets 110-112! Victorie în overtime pentru Nuggets, în meciul 1 al seriei

10:41

Noi probleme pentru Dennis Man! Anunţul italienilor înainte de Parma-Juventus. Decizia lui Cristi Chivu

10:13

„Poate să rezolve campionatul!” Verdict înaintea derby-ului FCSB-CFR Cluj. Giovanni Becali a spus clar

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s