Veste uriașă pentru Ianis Hagi! Ce decizie a luat antrenorul lui Rangers, înaintea finalei „de foc” cu Celtic
De Viviana Moraru
Publicat: 14.12.2024, 9:41
Ianis Hagi a primit o veste uriașă, înaintea finalei Cupei Scoției, în care Rangers o va întâlni pe rivala Celtic. Scoțienii l-au anunțat titular pe internaționalul român, în meciul care se va disputa duminică, de la ora 17:30.
Ianis Hagi traversează o formă excelentă la Rangers, fiind titular în ultimele trei dueluri de campionat ale trupei lui Philippe Clement. Acesta a oferit și două pase decisive și a contribuit decisiv la un autogol al celor de la St Johnstone, în urmă cu trei runde.
Ianis Hagi, anunțat titular în finala Cupei Scoției, Rangers – Celtic
Philippe Clement nu s-a putut baza pe Ianis Hagi la duelul din Europa League cu Tottenham, dat fiind faptul că internaționalul român nu a fost inclus de scoțieni în lotul pentru competițiile europene, la începutul sezonului.
Astfel, fiul „Regelui” ar putea reveni pe teren în duelul „de foc” cu Celtic, din finala Cupei Scoției. Cei de la Fottball Insider l-au anunțat titular pe Ianis Hagi în duelul de duminică.
O altă schimbare la Rangers o reprezintă titularizarea lui Robin Propper, în centrul defensivei. Olandezul a fost rezervă neutilizată în ultimele două etape de campionat, și ar urma să prindă primul 11 în duelul cu Celtic.
„Robin Propper e titular. Philippe Clement a luat decizii importante în privința mijlocului echipei. Ianis Hagi revine”, a notat sursa citată anterior, care a dezvăluit cum va arăta primul 11 al lui Rangers, pentru duelul cu Celtic.
Rangers nu a mai învins-o pe rivala Celtic de șase meciuri, ultima victorie înregistrată fiind pe 13 mai 2023, scor 3-0. În ultimul duel, din campionat, trupa lui Brendan Rodgers s-a impus categoric, scor 3-0.
Anunț despre viitorul lui Ianis Hagi
Gică Popescu a făcut un anunţ despre viitorul lui Ianis Hagi la Rangers. Fostul internaţional a avut doar cuvinte de laudă la adresa „Prinţului”, după ce acesta a oferit două pase de gol în ultimul meci al scoţienilor de campionat.
Gică Popescu este de părere că Ianis Hagi trebuie să continue la Rangers, ţinând cont şi de faptul că este simpatizat de fanii scoţieni. „Baciul” a transmis că fiul „Regelui” trebuie să îşi continue forma bună arătată în ultimele meciuri ale scoţienilor.
„Nu aveam emoţii vis-a-vis de Ianis. E plin de calităţi, un profesionist incredibil. Ştiu foarte bine prin ce a trecut în perioada de accidentări. Cât de serios a fost, câte eforturi financiare a făcut, să-şi aducă preparator fizic, să-şi echipeze casa cu o sală de sport care l-a ajutat la recuperare. Are toate ingredientele să facă performanţă la cel mai înalt nivel. Calitate…grămezi, grămezi. Nu se pune problema de calitate. Nu a fost o problemă sportivă, a fost de ordin financiar. Eu mă bucur enorm că a depăşit acest moment şi joacă aşa cum joacă, foarte bine.
Eu zic că aşa cum joacă acum, ar fi păcat să plece, s-o ia de la capăt. Important e să continue să joace la Rangers, este iubit, se simte bine. E păcat să pleci de la o echipă unde spectatorii te iubesc şi tu te simţi bine”, a declarat Gică Popescu.