Yeni Malatyaspor, fosta echipă a lui Marius Şumudică, s-a retras din campionat
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 11.02.2023, 19:43
Actualizat: 11.02.2023, 20:46
Fosta echipă a lui Marius Şumudică s-a retras din campionatul Turciei. Yeni Malatyaspor a anunţat, sâmbătă, că a transmis Federaţiei Turce de Fotbal (TFF) o solicitare de retragere din campionat, ca urmare a cutremurelor devastatoare de la începutul săptămânii.
Yeni Malatyaspor activează în al doilea eşalon din Turcia, unde ocupă ultima poziţie în clasament.
„După cum se ştie, multe oraşe, între care şi Malatya noastră, sunt afectate de cutremurul cu magnitudine 7.7 care a avut epicentrul la Kahramanmaraş. În faţa acestui dezastru care ne-a afectat profund oraşul şi ţara, în provincia noastră viaţa s-a oprit.
Fosta echipă a lui Marius Şumudică s-a retras din campionat
În plus, în acest cutremur a murit portarul nostru, Ahmet Eyup Turkaslan. Când durerea noastră este atât de proaspătă şi suntem în situaţia de a ne bandaja rănile, nu ne trece prin cap să jucăm fotbal. În această situaţie în oraşul nostru nu se găseşte un loc potrivit pentru a se juca fotbal. Ca urmare a deciziei Consiliului nostru de Administraţie, am transmis Federaţiei Turce de Fotbal solicitarea de a ne retrage din campionat”, a precizat clubul din Malatya, scrie news.ro.
Echipa Yeni Malatyaspor a fost antrenată de Marius Şumudică în perioada octombrie 2021 – februarie 2022.
Şi Adanaspor a anunţat că s-a retras din campionat
Adanaspor a anunţat, într-un comunicat, că a decis să nu mai joace în acest sezon, având în vedere faptul că Turcia a fost lovită la începutul săptămânii de un cutremur devastator, soldat cu numeroase decese.
“În actualele condiţii, nu putem juca meciurile care au mai rămas în acest sezon şi din acest motiv anunţăm retragerea noastră din campionat”, a precizat clubul turc.
Adanaspor a explicat că depune eforturi pentru ajutorarea victimelor seismelor. Clubul şi-a deschis stadionul şi o parte din baza de pregătire pentru cei afectaţi de cutremure.
Jucătorii străini ai echipei din Adana au plecat în ţările lor, iar fotbaliştii turci s-au întors majoritatea în oraşele lor de origine.
Adanaspor a precizat că speră să revină pe stadioane în sezonul viitor. Echipa din Adana activează în a doua ligă din Turcia.
Decizia luată de Universitatea Craiova înainte de derby-ul cu CFR Cluj: „Știința, alături de Turcia și Siria!”
Decizia luată de Universitatea Craiova înainte de derby-ul cu CFR Cluj a fost anunțată pe paginile de social media ale clubului din Bănie. Universitatea Craiova – CFR Cluj va avea loc sâmbătă, de la ora 20:00 și va putea fi urmărit LIVE TEXT pe AS.ro.
Dezastrul din Turcia și Siria a șocat întreaga planetă, iar oltenii au luat o primă decizie legată de subiect. Concret, Universitatea Craiova le va oferi acces gratuit la meciul cu CFR Cluj tuturor cetățenilor turci și sirieni. Anunțul a fost făcut pe Facebook de către craioveni.
„Derby-ul din această seară dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj se va disputa sub cupola solidarității față de Turcia și Siria, ca urmare a cataclismului natural ce a răpit suflete nevinovate.
În acest sens, clubul nostru a hotărât să le ofere accesul liber tuturor cetățenilor turci și sirieni la disputa din „Vulcanul” alb-albastru, ora 20:00”, se arată în postarea clubului.
Bilanțul cutremurelor din Turcia și Siria a ajuns la peste 24.000 de morți, iar situația se înrăutățește de la o zi la alta.
- Fosta echipă a lui Marius Şumudică s-a retras din campionatul Turciei
- Anunţul făcut de Yeni Malatyaspor
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY