Antrenorul naţionalei U18, Adrian Dulcea, şocat de decesul lui Luca Manolache: „E ceva greu de imaginat. Îl cunosc de când avea o vârstă fragedă”
De Bogdan Stănescu
Publicat: 28.02.2025, 17:02
Antrenorul naţionalei U18, Adrian Dulcea, a aflat cu mare tristeţe de decesul lui Luca Manolache. Dulcea l-a pregătit pe Manolache la naţionala U19.
Mai mult, băiatul lui Adrian Dulcea era prieten bun cu Luca Manolache. Dulcea l-a descris pe Manolache ca fiind educat, foarte talentat şi disciplinat. Tehnicianul e de părere că Manolache ar fi putut ajunge departe în cariera de fotbalist.
Adrian Dulcea, despre Manolache: „Aveam foarte mare încredere în el”
„E greu de vorbit în momentul ăsta.
În primul rând că eu pe copilul ăsta îl cunosc de la o vârstă foarte fragedă, de când era junior la Târgovişte.
Eu mi-l amintesc doar plin de voie bună, cu zâmbetul pe buze, un copil foarte cuminte, foarte disciplinat. Am şi lucrat personal cu el la grupul de U19, unul dintre mijlocaşii favoriţi şi cu mare potenţial.
Mi-e greu să descriu în cuvinte ce simt, mai ales că a fost coleg şi cu băiatul meu şi aveau şi o relaţie de prietenie foarte bună.
(n.r: Îl ştiaţi cu probleme, avea probleme medicale?) Am auzit, dar nu ştiu nimic concret, nu vreau să fac supoziţii.
E ceva greu de imaginat, mai ales că suntem şi noi părinţi. Pentru mine, cu atât mai mult, că v-am spus, era un copil în care aveam foarte mare încredere că poate să ajungă la marea performanţă. Un copil foarte talentat, cuminte, educat, disciplinat, cu zâmbetul pe buze întotdeauna. E greu”, a declarat Adrian Dulcea în exclusivitate pentru AntenaSport.
Decesul lui Luca Manolache a şocat întreaga lume a fotbalului. Tânărul ar fi survenit un infarct. Avea numai 19 ani.
Împrumutat la Metaloglobus în luna februarie a anului trecut, Luca Manolache era transferat definitiv la echipa din Liga a 2-a.
De-a lungul carierei, Manolache a mai trecut pe la Chindia Târgovişte şi FCSB U18. El a prins chiar şi un minut la echipa mare a campioanei, în primăvara lui 2022, într-un meci cu CFR Cluj.
Site-ul transfermarkt.com îl cota pe Luca Manolache la 25.000 de euro. Manolache era şi component al loturilor naționale de juniori ale României.