CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-2 | Oltenii se amuză după scandalul provocat de Edi Iordănescu: "Mi-ar fi fost rușine să cer penalty"

De Alexandru Ivan
Publicat: 25.04.2021, 5:22

CFR Cluj - Universitatea Craiova

CFR Cluj - Universitatea Craiova

Hepta

La finalul meciului din Gruia, Edi Iordănescu și Marius Bilașco s-au plâns că CFR Cluj a avut cel puțin două penalty-uri neacordate. Pe de altă parte, tabăra Craiovei susține că arbitrajul lui Hațegan, cel bine cotat arbitru al României, n-ar trebui contestat.

Reclamă

CFR Cluj – Craiova 1-2 | Sorin Cârțu, despre arbitrajul lui Ovidiu Hațegan

„Nu comentăm problemele de arbitraj. Îi doare, dar a fost o partidă în care n-au arătat că merită să câștige. Puteau câștiga și ei, a fost bara lui Păun, dar și noi am avut două situații de unu-la-unu cu portarul la 1-1. Este păcat că se aduce în discuție așa ceva. Nu poți să dai penalty la acele faze”, a spus Sorin Cârțu, la Digi Sport.

Reclamă

Sorin Cârțu s-a adresat chiar lui Ion Crăciunescu. Potrivit președintelui Universității, protestele vehemente de pe banca lui CFR Cluj sunt nefondate.

„E aiurea să comentăm aceste faze. Hațegan arbitrează într-o manieră de Champions League, dacă ajugem să-l contestăm… Sunt faze ușoare nașule (n.r Ion Crăciunescu). Nașule, dacă dădeai un penalty ca ăsta în perioada în care arbitrai, aveai mari probleme. Eu, ca fost fotbalist, mi-ar fi fost rușine să cer un penalty de genul ăsta”, a mai spus Sorin Cârțu. 

Oividu Hațegan a arbitrat-o de cinci ori în acest sezon pe CFR Cluj. Bilanțul  clujenilor cu Hațegan la centru este următorul: două victorii, cu Hermannstadt și Sepsi, o remiză cu Craiova și două înfrângeri, cu FCSB și aceeași Craiova. 

 

CFR Cluj a încheiat o serie de patru meciuri fără înfrângere în Liga 1. Ultimul eşec l-a înregistrat luna trecută pe Arena Naţională, chiar cu FCSB, scor 0-3.

 Etapa viitoare, CFR  va juca tot acasă, cu FC Botoşani, după care o aşteaptă derby-ul din deplasare cu FCSB. De cealaltă parte, Craiova va juca cu roș-albaștrii chiar în următoarea etapă. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48 18 apr.

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

22:30 18 apr.

Sporting – Moreirense 3-1. Viktor Gyokeres a reuşit o dublă de senzaţie pentru echipa sa

22:26 18 apr.

„Să ne trezim la realitate!” Dorinel Munteanu sună adunarea după egalul cu UTA. Ce obiectiv are la Sepsi

21:29 18 apr.

VideoNicolae Stanciu şi Andrei Burcă petrec Paştele departe de familie! Nu ratează însă bucatele tradiţionale

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors