Chindia Târgovişte – CFR Cluj 0-1 | Dan Petrescu anunţă că scrie istorie în Gruia. „Nu mă aşteptam, e un record”. Antrenorul campioanei României, uluit de ceea ce a reuşit!

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 4.12.2021, 17:42

Dan Petrescu, la o conferință de presă

Dan Petrescu și-a ieșit din minți după CFR Cluj - Jablonec 2-0

Mediafax Foto / Dan Tautan via Hepta

Gruparea din Gruia a câştigat cu ajutorul golului marcat de Billel Omrani, din minutul 21. Reuşita a venit la capătul unei faze controversate. Valentin Costache a jucat mingea cu mâna, înainte ca atacantul francez să înscrie cu o execuţie superbă.

Reclamă

Chindia Târgovişte – CFR Cluj 0-1

Feroviarii s-au apărat şi de această dată fără greşeală. Au ajuns la 485 de minute fără gol primit în Liga 1.

Reclamă

Echipa este foarte obosită, are foarte multe meciuri. Au fost foarte multe zboruri, mergem peste tot… la un moment dat intervine oboseala şi s-a văzut în repriza a doua. Jucătorii care au intrat au făcut-o bine… Chipciu, Păun au intrat foarte bine şi au echilibrat jocul. Punctele erau importante şi faptul că n-am primit gol mă bucură foarte mult.

Sincer îmi doream, dar nu mă aşteptam să avem atâtea victorii la rând. Am mai fost la CFR înainte şi era greu să joci pe două fronturi. Tot timpul am suferit, dar de data asta echipa a câştigat 16 meciuri din 18. Mi se pare că este un record, în ultimii ani nu cred că a mai fost aşa ceva. E meritul jucătorilor, vreau să-i felicit pe toţi. Formează un grup adevărat„, a declarat Dan Petrescu la conferinţa de presă.

CFR Cluj este lider autoritar în Liga 1 şi a pus presiune pe principala urmăritoare FCSB. S-a distanţat la 11 puncte de roş-albaştri şi la 20 de puncte de Universitatea Craiova!

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
12:57

Lovitură pentru Barcelona! Robert Lewandowski e OUT și poate rata duelul cu Real Madrid din finala Cupei

12:42

FCSB – CFR Cluj LIVE TEXT (20:00). Derby crucial în lupta pentru titlu, cu Istvan Kovacs la centru

12:21

Florin Prunea a răbufnit după ce a auzit că Tachtsidis a vorbit cu Elias Charalambous: „Bă, înainte de meci?”

11:35

VIDEOColorado Avalanche – Dallas Stars 5-1! Victorie categorică pentru campioana din 2022 în primul meci al seriei

11:32

Cum vrea să o bată Cristi Chivu pe Juventus. Nu mai acceptă paşi greşiţi: „Aş vrea să văd asta”

11:02

Câţi suporteri vor fi la derby-ul FCSB-CFR Cluj. Meci crucial în lupta pentru titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s