E gata! Dinamo rămâne fără antrenor! Ziua și ora la care Cosmin Contra va pleca de la echipă. Regretul tehnicianului

De Silviu Corneanu
Publicat: 2.12.2020, 5:21
Actualizat: 12.05.2021, 9:07

Cosmin Contra, în timpul unui meci

Hepta

Cosmin Contra pleacă de la Dinamo

Totuși, conducerea clubului îl poate împiedica să plece dacă îi va achita salariile până în ora 17:00. Contra susține ca singurul său regret este că nu a făcut mai multe puncte. 

Reclamă

Cosmin Contra va pleca de la Dinamo

„Am înțeles că de mâine (n.r. miercuri) după-amiază, după ora 17:00, sunt liber. Până atunci au termen să mă plătească, să intre salariile la zi. După ora asta vom vedea ce se întâmplă. Fiecare persoană are o limită de a suporta anumite lucruri, iar eu am ajuns la limita limitelor. Regretele mele sunt doar că n-am făcut mai multe puncte. 

Reclamă

Am fost naiv, nu știu dacă păcălit. Dar și dacă plec mâine, tot la negocieri vom ajunge. Nu știu care a fost procedura legală. S-a trimis o înștiințare, s-a dat o perioadă de timp, apoi am trimis și a doua înștiințare. Eu aș vrea, sincer, ca să plătească. Nu pentru mine, cât pentru oamenii din club. Mă sună toată lumea, toți au nevoie de bani pentru chirii, pentru mai multe. Să se rezolve toate în ceasul al doisprezecelea”, a anunțat Cosmin Contra la Telekom Sport.

Contra a anunțat ce va face după ce va pleca de la Dinamo

Contra se teme pentru sănătatea lui și a anunțat ca va merge în Spania, la familie, pentru că are nevoie de o pauză. „Guriță” a fost aproape de un infarct, după cum a dezvăluit chiar el. 

„În două luni am îmbătrânit cât nu am îmbătrânit în 10 ani pe banca celorlalte echipe. Am avut un atac de panică, am crezut că fac infarct, a fost pe bază de stres, într-o seară. 

Eram singur acasă. Limita a fost aici. Nu vreau să fie o scuză asta. Simt că mental şi fizic nu mai pot să dau ce pot să dau. 

Simt eu că sunt obosit din toate punctele de vedere. Nu mai vreau niciun post acum. Vreau doar să merg acasă la soție, să aibă grijă de mine câteva săptămâni”, a mai spus Contra.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
9:51 FotoMădălina Ghenea a anunţat de Paşte că s-a despărţit de iubitul său milionar: „Vă rog să ne respectaţi intimitatea” 9:42 VIDEONebunie la Lisabona după titlul câştigat de Sporting! Cum au sărbătorit jucătorii 8:55 VIDEOReacţia de mare campion a lui Max Verstappen, după ce a fost învins de Lando Norris în Marele Premiu de la Miami 8:55 Marius Şumudică a anunţat ce l-ar face să renunţe la Rapid fără cel mai mic regret: „Aș face 5 paşi în spate” 1:04 VIDEOBucurie nebună la McLaren, după ce Lando Norris a câștigat Marele Premiu de la Miami! Pilotul, copleșit de emoții 0:40 VIDEOLando Norris a câștigat Marele Premiu de la Miami, live pe Antena 3 CNN și în AntenaPLAY! Max Verstappen, pe locul doi 0:17 Dan Petrescu, prima reacție după ce a debutat cu victorie în noul mandat la CFR Cluj: „Nu a fost ușor deloc!” 0:04 „Aștept să mă cheme la EURO!” Daniel Bîrligea, mesaj direct pentru Edi Iordănescu după ce a marcat în CFR – Rapid 3-2! 5
mai
23:49
Claudiu Petrila și-a turnat cenușă în cap după CFR – Rapid 2-3! Mesaj direct pentru fani: „Le oferim doar supărare!”
5
mai
23:22
CFR – Rapid 3-2. Victorie pentru Dan Petrescu la revenirea în Gruia! Giuleștenii continuă seria dezastruoasă
Vezi toate știrile

Zodii care se pot muta din țară după Paște. Nativii care au luat o decizie importantă pentru viața lor

Zodii care vor avea parte de un Paște de vis. Nativii care își creează amintiri alături de cei dragi

Citește și