EXCLUSIV | Bogdan Planic și Harlem Gnohere revin la FCSB. Primul lucru pe care trebuie să îl facă atunci când ajung în România

De Antena Sport
Publicat: 15.05.2020, 7:57

EXCLUSIV | Bogdan Planic și Harlem Gnohere revin la FCSB. Primul lucru pe care trebuie să îl facă atunci când ajung în România

Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

Bogdan Pllanic și Harlem Gnohere revin la FCSB

Conform surselor AntenaSport, cei doi urmează să ajungă zilele viitoare în România. Planic se află în Serbia, în timp ce Harlem Gnohere a stat la Paris în perioada pandemiei. Cei doi vor intra într-o perioadă de izolare, conform anunțului făcut de Raed Arafat.

Reclamă

Se instituie, începând cu data de 15 mai, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate măsura izolării la locuinţă, împreună cu familia sau aparţinătorii cu care locuiesc, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condiţiilor pentru măsura mai sus menţionată sau solicită acest lucru pentru a nu-şi expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituţionalizate în spaţii special destinate, puse la dispoziţie de autorităţi. Cu alte cuvinte, din această noapte, de la momentul publicării, cei care sosesc în ţară, indiferent de unde vin, se aplică pentru ei măsura de izolare la domiciliu„, a declarat Raed Arafat, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Planic și Gnohere au fost trimiși în șomaj tehnic

Bogdan Planic și Harlem Gnohere sunt doi dintre cei 6 jucători pe care Gigi Becali i-a trimis în șomaj tehnic. Atât sârbul, cât și Bizonul sunt la cuțite cu Becali, astfel că șederea lotr la FCSB ar putea fi una de scurtă durată. Becali vrea să îi vândă pe amândoi. Planic a fost dorit de Craiova, în timp ce Mircea Rednic s-a interesat de Gnohere. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
10:02

„Penalty toată ziua!” Antrenorul lui Ianis Hagi a pus la zid arbitrajul după Bilbao – Rangers 2-0

10:01

Edi Iordănescu, ofertă uriaşă! Naţionala care îl vrea pe bancă! Adi Mutu a făcut anunţul: „Aşa am auzit”

9:41

„Trebuie să mă mai suportaţi!” Ange Postacoglou, genial la conferinţa de presă, după ce a calificat-o pe Tottenham în semifinale

9:25

Jucătorul lui Manchester United a răbufnit şi i-a certat pe fanii care au plecat de pe stadion la 2-4 cu Lyon

9:14

Spania poate avea 6 echipe în Liga Campionilor, în sezonul viitor. Singurele condiţii

8:48

„Eroul” Harry Maguire, mesaj special pentru fanii lui United, după nebunia cu Lyon: „Incredibil”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas