FC Argeș – Farul 0-2 | „Fără mine sunteți mai săraci!”. Gică Hagi, un car de nervi: „Sunt cine sunt! E grav, nu e prima oară!”

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 9.04.2022, 23:41

Gică Hagi, într-o conferință de presă

Gică Hagi, după Farul - Chindia Târgovişte 0-0

Gică Hagi, doar o remiză pe stadionul din Ovidiu / Hepta

Gică Hagi a avut o nouă reacție după ce a susținut cea mai scurtă conferință de presă din istorie, de doar 20 de secunde. „Regele” și-a ieșit din minți când a văzut că sala era goală, a răbufnit și a plecat.

Reclamă

Ce-i asta? Nu se poate, nu se poate! Am venit, bună ziua, mulțumesc, am plecat. Facem caterincă? Atunci facem caterincă! Dacă ne facem de râs, ne facem!”, a spus Hagi la microfon. Managerul tehnic al Farului a ținut să precizeze că este a patra oară când i se întâmplă așa ceva.

Reclamă

Gică Hagi, furios după FC Argeş – Farul Constanţa 0-2

Eu am vorbit cu cei de la club și vom face un comunicat în acest sens, nu este profesional să se întâmple acest lucru. Sunt meciuri de play-off! Fiecare trebuie să participe și să facă lucrurile cum trebuie. Clubul Farul va da un comunicat în acest sens.

Să îmi pun eu singur întrebări? Suntem în play-off. Unde e etica profesională, la ce nivel am ajuns? Dar asta e, iubesc prea mult fotbalul. Voi merge înainte. E a patra oară, nu prima. Și am atras atenția. Nu știu ce se întâmplă. E un punct negativ al fotbalului românesc. E destul de grav, e grav acest lucru!

Nu o dați cotită, hai să fim direcți, e lipsă crasă de etică profesională. Când apare cineva în fața lor merită mai mult respect. E lipsă de respect, sunt cine sunt. Scuzați-mă! Cu mine liga e mai interesantă. E mai interesantă cu mine pe bancă. Fără mine pe bancă sunteți mai săraci.

Dacă mie mi se cer niște lucruri, atunci să fim cu toții dacă vrem să progresăm. Dacă nu, hai să plângem. Nu e prima oară… a doua, a treia, a patra. Dar se continuă și acest lucru e grav. Eu după meci sunt pus într-o situație dificilă, e manipulare negativă vis a vis de numele meu. Sunt pus într-o situație destul de jenantă. Asta deja mă pune pe gânduri și mă fac să mă uit, pentru că sunt lucruri grave!„, a declarat Gică Hagi la digisport.ro.

FC Argeş şi Farul Constanţa s-au întâlnit în singurul meci al zilei din play-off. Echipa „Regelui” a spart gheaţa, după ce nu marcase niciun gol până acum. Radaslăvescu şi Adi Petre au adus victoria constănţenilor.

FC Argeş rămâne pe ultimul loc în play-off, cu 4 eşecuri consecutive. De partea cealaltă, Farul Constanţa, a obţinut primul succes în partea a doua a sezonului. În următorul meci, echipa lui Gică Hagi are derby cu Universitatea Craiova, în timp ce piteştenii joacă cu FC Voluntari, în deplasare.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36 21 apr.

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28 21 apr.

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23 21 apr.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21 21 apr.

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s