I-au găsit nod în papură! Antrenorul Craiovei, suspendat după ce a făcut scandal la meciul cu CFR Cluj. Cât va absenta

De Antena Sport
Publicat: 11.01.2021, 13:50

Corneliu Papură

Mediafax Foto / Mediafax Foto via Hepta

Corneliu Papură a fost suspendat

Corneliu Papură fost eliminat în finalul meciului cu CFR Cluj. Acesta i-a reproșat arbitrului că mingea trimisă de Ovidiu Bic a depășit linia porții, la o fază controversată. Momentul respectiv putea aduce golul decisiv pentru Craiova, care a încheiat 2020 cu două etape fără victorie.

Reclamă

Corneliu Papură, suspendat două etape

„Nu știu de ce am fost eliminat, eu i-am atras atenția arbitrului că a fost gol. El a venit și mi-a arătat al doilea cartonaș galben, cred că este o măsură prea dură. E prima parte a campionatului, așa au stat lucrurile, să vedem ce putem face în partea a doua”, a declarat antrenorul oltenilor la capătul meciului cu CFR Cluj.

În urma deciziei LPF, Corneliu Papură va absenta la primul meci al anului pentru Universitatea Craiova, când oltenii vor primi vizita celor de la Spesi. Oltenii vor fi fără antrenor și la deplasarea de pe terenul Astrei, formație ce a câștigat la scor ultimele două etape de campionat.

Craiova este pe locul secund în Liga 1, la două lungimi în spatele celor de la FCSB. Corneliu Papură a fost reconfirmat în acest sezon pe banca formației din Bănie, dupa demiterea lui Cristiano Bergodi.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
9:53

S-a decis soarta lui Florinel Coman! Ce va face Cagliari la finalul sezonului. Italienii au spus clar

23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48 18 apr.

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

22:30 18 apr.

Sporting – Moreirense 3-1. Viktor Gyokeres a reuşit o dublă de senzaţie pentru echipa sa

22:26 18 apr.

„Să ne trezim la realitate!” Dorinel Munteanu sună adunarea după egalul cu UTA. Ce obiectiv are la Sepsi

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors