Laurențiu Reghecampf, prezentat oficial la Universitatea Craiova: „Vreau să câştigăm campionatul!” Sorin Cârţu, în culmea fericirii: „Este omul potrivit!”
De Dragoș Vasile
Publicat: 27.07.2021, 17:43
Laurențiu Reghecampf, prezentat oficial la Universitatea Craiova
Experimentatul antrenor a venit în Bănie cu singur gând: câştigarea titlului. Debutul oficial îl va avea la returul cu KF Laci din UEFA Conference League. În tur, oltenii au pierdut cu 0-1.
„Sunt foarte bucur că vă renîntâlnesc. Ştiţi că nu sunt prea darnic în interviuri şi apariţii. Este o experienţă mare, un club mare, care îşi doreşte ce îmi doresc şi eu, adică câştigarea campionatulul şi trofee. Va fi un meeci dificil cu Laci, trebuie concentrare multă. Trebuie să ne calificăm mai departe în această competiţie”, a declarat Laurențiu Reghecampf în cadrul unei conferinţe de presă.
Sorin Cârţu, preşedintele oltenilor, a fost în culmea fericirii la prezentarea lui Reghe. Legenda alb-albaştrilor are încredere deplină în tehnician.
„Un antrenor foarte cunoscut în România, cu rezultate foarte bune, cu un CV remarcabil. Performanţe pe care le-a obţinut în principal cu clubul Steaua… sau FCSB. Considerăm că alegerea pe care am făcut-o este una cu care să obţinem acel obiectiv maxim pe care ni l-am propus de câţiva ani şi pe care l-am tot pierdut pe final. Eu chiar cred, e o doză mare de realism să spunem că Laurenţiu Reghecampf e omul potrivit pentru a ne îndeplini aceste aşteptări”, a declarat Sorin Cârţu, preşedintele oltenilor.
Ce jucători vrea Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova și ce sistem va folosi
Laurențiu Reghecampf a fost dat de gol de fostul secund. Panduru felicită numirea lui Reghe la Craiova. Fostul internațional a anunțat că echipa din Bănie va evolua în sistemul 4-3-3.
Panduru a anunțat faptul că Reghecampf va mai aduce cel puțin doi jucători la Craiova. Este vorba despre Paul Anton și Andrei Ciobanu. Aceștia vor intra direct titulari la mijlocul terenului.
„Da, are nevoie de jucători şi vor veni. Şi despre Ciobanu s-a vorbit. Mi se par variante bune, Ciobanu şi Anton. El probabil că va juca 4-3-3, că aşa îi place. La Al Wasl a jucat aşa, avea şi jucători pentru sistemul ăsta”, a anunțat Basarab Panduru la Telekom Sport.
Ce salariu i-a pregătit Mihai Rotaru lui Laurenţiu Reghecampf
Laurenţiu Reghecampf este aşteptat cu un salariu uriaş la Craiova. El urmează să încaseze 1 milion de euro în cei doi ani de contract, potrivit fanatik.ro. De asemenea, Reghe poate primi încă 1 milion de euro ca bonus, dacă reuşeşte calificarea în grupele Champions League.
„E o lovitură de imagine. E foarte bine că s-a dus la Craiova. Rotaru e un patron care dă banii, nu are de ce să nu se înțeleagă cu patronul”, a spus fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, în exclusivitate pentru AntenaSport.
Dragomir îl avertizează însă pe Laurenţiu Reghecampf că va avea viaţă grea în Oltenia, dacă nu va obţine rapid rezultate.
„La Craiova e greu să reziști daca nu iei campionatul, dacă nu ai rezultate. O să vedem ce va face. O să fie o bătălie interesantă”, a mai spus Mitică Dragomir.
- Laurențiu Reghecampf, prezentat oficial la Universitatea Craiova
- Ce spune despre returul cu KF Laci din Conference League
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY