Lovitură importantă primită de Dinamo. Vlad Achim s-a operat şi riscă să nu mai joace în 2020
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 4.09.2020, 16:26
Actualizat: 12.05.2021, 9:37
Oficialii alb-roşiilor au dezvăluit că Achim a suferit o intervenţie chirurgicală la Centrul de Medicină Sportivă Acibadem. Nu va reveni prea curând sub comanda lui Cosmin Contra.
Vlad Achim a fost operat
„Vlad a fost operat de Prof. Dr. Omer Taser, specialist în ortopedie și traumatologie în cadrul Acibadem Sports. Fotbalistul a suferit o osteosinteză cu un șurub la al cincilea os metatarsian al piciorului. Se așteaptă ca jucătorul să se întoarcă pe teren peste 2-3 luni”, au anunţat conducătorii clubului din Ştefan cel Mare.
Achim a semnat cu Dinamo din postura de jucător liber de contract. Tocmai se despărţise de Viitorul după două sezoane petrecute la Ovidiu. Sub comanda lui Hagi a jucat în 56 de meciuri şi a înscris 6 goluri.
Cosmin Contra profită de pauza cauzată de meciurile internaţionale. Alb-roşiii tocmai au semnat cu spaniolii Alexander David Gonzalez şi Ismael Lopez Blanco. Urmează să mai fie adus un mijlocaş iberic. Este vorba de Borja Valle Balonga (28 de ani), cel care urmează să ajungă la Bucureşti.
- Mijlocaşul de 31 de ani s-a operat
- Anunţul făcut de conducătorii lui Dinamo
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY