Ovidiu Hațegan, în lacrimi la finalul Supercupei României. Clipe emoționante la prima apariție după ce a suferit un infarct

De Alexandru Ivan
Publicat: 9.07.2022, 23:55

Ovidiu Hațegan a revenit în arbitraj la Supercupa dintre Sepsi și CFR Cluj

Colaj cu Ovidiu Hațegan / orangesport.ro

Ovidiu Hațegan, care s-a aflat în camera VAR la Supercupa României câștigată de Sepsi în fața lui CFR Cluj, a izbucnit în lacrimi la revenirea în arbitraj, după infarctul suferit în luna martie.

Reclamă

Ovidiu Hațegan a trecut prin momente extrem de grele în ultimele luni, după ce în martie a suferit un infarct. Arbitrul n-a mai fost delegat la nicio partidă din cauza problemelor de sănătăte. Revenirea s-a făcut la Supercupa României, disputată la Arad, orașul său natal.

Reclamă

Ovidiu Hațegan, în lacrimi după Supercupa României

Hațegan s-a îmbrățișat cu colegii din brigadă la finalul partidei. Acesta a salutat și publicul din Arad. N-a mai putut să-și stăpânească emoțiile și a izbucnit în lacrimi.

Sursa: orangesport.ro.

Supercupa României a fost primul meci în care s-a folosit sistemul Video Assistant Referee (VAR) în România. Ovidiu Hațegan a ocupat postul de suport VAR. Arbitru VAR a fost Istvan Kovacs. Mihai Artene a fost asistent VAR.

Potrivit Prosport, Ovidiu Hațegan a decis, împreună cu familia sa, să renunțe la cariera de central și să rămână exclusiv în camera VAR. Arbitrul din Arad deține licența respectivă de câțiva ani.

Ovidiu Hațegan era cel mai bine cotat arbitru român, la momentul infarctului. Din cauza problemelor medicale, centralul din Arad a ratat mai multe delegări în competițiile UEFA și FIFA.

Istvan Kovacs, ultimele detalii despre starea lui Hațegan

Între timp, Istvan Kovacs i-a luat locul lui Hațegan în vârful clasamentului arbitrilor români. Arbitrul din Carei a fost delegat la mai multe partide de top, atât din Champions League, cât și din Nations League. Kovacs va merge și la Campionatul Mondial din Qatar, din această iarnă.

Recent, Kovacs a oferit noi detalii despre Hațegan:

”Îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat cu Ovidiu. A fost aproape de o tragedie, dar îi mulțumim lui Dumnezeu că este printre noi. Locurile la Campionatul Mondial nu sunt în funcție de țară, sunt nominale.

Am fi avut șanse amândoi să fim la Campionatul Mondial. Am fost împreună la Campionatul European. Sper să revină cât mai curând printre noi, asta îi doresc. Am ținut legătura, dar este decizia lui (n.r.- să nu vorbească pentru moment) și-i respect intimitatea.

După cum bine știți, Ovidiu e din 2008 pe lista internațională. Eu am început în 2010. Concurența este benefică. Suntem colegi, dar și prieteni. Am fost la multe partide internaționale împreună. Ne știm calitățile și defectele. E un tip ambițios, pregătit. A avut neșansa asta”, a spus Istvan Kovacs, conform digisport.ro.

Cosmin Matei a marcat primul gol validat de VAR din istoria fotbalului românesc

Cosmin Matei a marcat în meciul CFR Cluj – Sepsi, contând pentru Supercupa României 2022, primul gol verificat cu VAR din istoria fotbalului românesc.

Matei, transferat la Sepsi de la Dinamo, a marcat cu o reluare cu latul din careul de șase metri, după o centrare a lui Dimitrov, în prelungirile primei reprize.

Imediat după golul lui Matei, arbitrii VAR au verificat o fază premergătoare pentru un presupus ofsaid. După verificarea video, reușita lui Matei a fost validată.

Pentru Cosmin Matei e prima reușită în tricoul lui Sepsi, fiind aflat la debutul pentru formația lui Cristiano Bergodi

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
11:46

Gigi Becali i-a stabilit preţul de transfer lui Ştefan Târnovanu. Anunţul făcut în direct

11:23

„Dă-l afară!” Momente incredibile cu Alexander Zverev. S-a întâmplat de faţă cu soţia jucătorului

11:21

VIDEOMiami Heat şi Memphis Grizzlies, calificate în play-off-ul NBA. Tabloul complet

11:08

Luka Doncic şi-a spart telefonul când a aflat că va pleca de la Dallas Mavericks! Dezvăluiri în premieră

11:01

Raul Rusescu a fost ofertat de CSA Steaua! „Veneam la conferinţă cu un tricou cu ‘FCSB = Steaua’”

10:57

VIDEO„Îţi mulţumim că ne-ai ales pe noi!” Imagini emoţionante înainte de FCSB-CFR Cluj. Anunţul lui Şut

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors