Paul Anton, final de telenovelă! Mijlocașul și-a reziliat contractul cu Dinamo. Suma uriașă la care a renunțat

De Alexandru Ivan
Publicat: 26.08.2021, 22:27

Paul Anton a plecat de la Dinamo

Paul Anton a plecat de la Dinamo

Hepta

Paul Anton s-a despărțit oficial de Dinamo, scrie gsp.ro. Potrivit sursei citate, jucătorul a renunțat la suma de 38.000 de euro ca să devină liber de contract.

Reclamă

Paul Anton și-a reziliat contractul cu Dinamo

Suma de 38.000 de euro reprezintă cele două salarii restante ale lui Anton după intrarea clubului în insolvență. Restul datoriilor pe care le are de recuperat rămân la masa credală.

Reclamă

Îi mulțumim lui Paul. Spre deosebire de alții, el chiar ne-a înțeles”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, potrivit sursei citate.

Anton a cerut de mai mult timp să plece de la Dinamo, dar o comisie FRF i-a respins cererea. Jucătorul a fost nevoit să renunțe la cei 38.000 de euro ca să poată deveni liber de contract.

Paul Anton a apărut într-un singur meci în acest sezon pentru Dinamo, chiar în prima etapă, când a jucat 65 de minute în victoria cu 3-2 în fața lui FC Voluntari. În meciul cu FC U Craiova din etapa a doua a fost rezervă neutilizată, iar pentru restul duelurillor nic măcar nu a făcut parte din lot.

Paul Anton s-a dezlănțuit la antrenamentul lui Dinamo

Paul Anton se afla la antrenament când a aflat despre decizia comisiei FRF, motiv pentru care a făcut un scandal monstru. Potrivit fanatik.ro, Paul Anton a început să țipe și să lovească puternic, cu picioarele, în gardurile de pe marginea terenului.

Asta e România, o țară de rahat! Numai corupție, numai corupție! M-am săturat!”, ar fi „tunat” mjlocașul de 30 de ani în momentul respectiv, potrivit sursei citate.

30 de ani are Paul Anton, fiind cotat de transfermarkt.com la 1,1 milioane de euro. Acesta a revenit la Dinamo vara trecută, după ce mai îmbrăcase tricoul alb-roșu în sezoanele 2015-2016 și 2017-2018

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
16:59

Gigi Becali pregăteşte lovitura verii! Atacantul de Champions League vizat de FCSB: „Mâine îi dă banii”

16:19

FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”

16:16

Luis Figo, verdict despre șansele României de calificare la World Cup 2026: „Aveți jucători tineri și buni”

15:34

Manchester City renunță la încă o vedetă după Kevin De Bruyne: „Să își găsească echipă”

15:33

Mihai Stoichiță a analizat prestația lui Louis Munteanu din FCSB – CFR Cluj 3-2: „Un jucător excelent”

14:59

Câte etape va fi suspendat Mihai Popescu după „parada” din FCSB – CFR Cluj 3-2! Ce scrie în Regulament

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis