Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948 2-0 | Sorin Cârțu, săgeți către rivali: ”Nu ne interesează victoria, e un meci de 3 puncte!”
De Dragoș Vasile
Publicat: 15.02.2022, 8:17
Sorin Cârțu, săgeți către rivali după Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948 2-0
Universitatea Craiova a câştigat şi meciul retur cu marea rivală din oraş, scor 2-0, graţie golurilor înscrise de Gustavo şi Baiaram, în minutele 16, respectiv 76.
„Nu ne interesează că e victoria împotriva rivalei, e un meci de 3 puncte, asta ne-a interesat și le-am rezolvat. Mă bucur pentru suporterii noștri, în Craiova simpatiile sunt împărțite și acum au un motiv de sărbătoare și satisfacție mare.
Mai mult ca sigur vor rămâne în Liga 1 și ne vom mai întâlni. E un beneficiu pentru publicul craiovean. Să-i lăsăm să se bucure, să ia bilete la liber, să-și exprime sentimentele, indiferent cu cine ține. FCU, Universitatea Craiova. Asta ne-am dorit de la început, doar că ce s-a vorbit nu s-a respectat, începând cu primul meci”, a declarat Sorin Cârțu, potrivit gsp.ro.
Laurenţiu Reghecampf, în culmea fericirii după victoria din „Bătălia Olteniei
Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948 2-0. Laurenţiu Reghecampf s-a arătat foarte mulţumit de jocul echipei sale, la finalul derby-ului de pe „Ion Oblemenco”.
„Sunt fericit pentru meci, pentru cele 3 puncte. Continuăm seria bună, mă bucur foarte mult pentru seriozitatea de care au dat dovadă jucătorii în foarte multe momente. Sunt şi supărat pentru prima repriză, pentru că am tratat foarte uşor anumite faze în care puteam marca. La pauză altul trebuia să fie scorul. Urmează meciul de la Clinceni, avem nevoie de puncte şi trebuie să câştigăm.
Gustavo a mai avut 3-4 ocazii pe care mi le amintesc acum, într-o secundă. Nu vreau să scot în evidenţă un singur jucător. Unitatea echipei, devotamentul, seriozitatea din faza de apărare şi duelurile 1 contra 1 sunt lucrurile importante pentru mine.
N-am început bine a doua repriză, le-am oferit mai mult spaţiu, mai ales la mijlocul terenului. Din acest motiv m-am gândit că, prin intrarea lui Nistor şi Baiaram, putem aduce mai multă ingeniozitate la mijloc.
Vreau să leg şi a 3-a, şi a 4-a victorie. E doar începutul. Sper să nu mai avem accidentaţi şi cu siguranţă echipa va arăta mult mai bine. Nu ştiu ce v-a spus patronul, eu ştiu ce mi-a spus mie. Ne dorim să ne clasăm cât mai sus posibil”, a spus Laurenţiu Reghecampf, pentru digisport.ro.
- Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948 2-0
- Sorin Cârțu, săgeți către rivali
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY