Universitatea Craiova și-a reluat antrenamentele! Cum se pregătesc oltenii

De Antena Sport
Publicat: 21.04.2020, 16:46

Mediafax Foto via Hepta

Trei dintre jucătorii Craiovei au participat la primul antrenament

Este vorba de trei dintre componenții Universității Craiova. Bancu, Vătăjelu și Mihăilă au fost să se antreneze, cu acordul clubului și respectând normele de distanțare socială. De acum încolo, ședințele de pregătire se vor face zilnic, dar numai în grupe de câte trei jucători.

Reclamă

 Reacția conducerii Universității Craiova

Antrenamentele normale s-ar putea relua doar după data de 14 mai, dacă starea de urgență din România nu se va prelungi. Până atunci, oltenii au găsit această soluție de compromis. 

„Sunt antrenamente începute la cererea jucătorilor, nu organizate de club. Jucătorii pot veni în grupe de maximum trei, la ore diferite. Bineînțeles, trebuie să anunțe în prealabil și să respecte programul, astfel încât să nu se întâlnească mai mulți”, au anunțat reprezentanții biroului de presă al Universității Craiova. 

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
17:48 Marco Reus pleacă de la Borussia Dortmund după 12 ani! Fabrizio Romano a făcut anunțul care zguduie Bundesliga 17:44 Mesajul lui Dan Petrescu pentru FCSB, după ce echipa lui Gigi Becali a câştigat titlul. „Bursucul”, şocat de rapidişti 17:28 „Se întoarce Alex Chipciu la FCSB?” Mihai Stoica a dat răspunsul pe loc! Dezvăluire sinceră despre negocieri 17:00 Farul – Sepsi LIVE TEXT (20:00). Gică Hagi luptă pentru locul 2 din play-off! Echipele probabile 16:50 Programul complet al F1 Academy™ de la Miami! Prima sesiune de antrenamente a fost live video în AntenaPLAY 16:46 FotoCât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana 16:36 Foto„Avem potențial!” Roberto Gliga, prima reacție după România – Coreea de Sud 3-2! A vorbit după ce a fost „atacat” cu ciocolată 15:35 VIDEORomânia – Coreea de Sud 3-2! O nouă VICTORIE URIAŞĂ pentru „tricolori”, la CM de hochei, live în AntenaPLAY 15:12 Adevăratul motiv pentru care Dan Petrescu a acceptat să îşi încheie brusc vacanţa şi să semneze cu CFR Cluj: „Nu puteam refuza!” 14:46 Mihai Stoica, explicaţie total neaşteptată! Motivul pentru care numărul 27 va fi trecut pe tricourile campioanei FCSB Vezi toate știrile

Calendarul fazelor lunii în mai 2024. Luna Plină pică în zodia Săgetător

5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024

Citește și