”Hala, Sergio!” Florentino Perez s-a înduplecat și Ramos semnează pe doi ani. Anunțul făcut de spanioli

De Gal Dorin
Publicat: 18.11.2020, 9:57

Sergio Ramos în timpul unui meci pentru Real Madrid

profimediaimages

Sergio Ramos va semna din nou cu Real Madrid

Sergio Ramos, căpitanul lui Real și al naționalei Spaniei, urma să devină un jucător liber de contrat în vară și avea deja cluburi care își exprimaseră interesul privind achiziționarea serviciilor sale. 

Reclamă

Deși fundașul își dorea să rămână la Real Madrid, problema era vechea regulă a clubului prin care contractele jucătorilor trecuți de 30 de ani nu pot fi prelungite decât pe un an, nu doi cum își dorea Ramos.

Reclamă

Real Madrid face o excepție pentru Sergio Ramos și îi oferă doi ani de contract

Inițial, oficialii clubului în frunte cu președintele Florentino Perez i-au oferit lui Ramos doar un an, iar jucătorul a refuzat categoric. Se zvonea deja că PSG îi pregătea un contract pe trei ani, cu un salariu de 20 de milioane de euro pe sezon.

Totuși, se pare că președintele Perez a cedat și a acceptat să facă o excepție de la regula referitoare la contracte, mai ales când toată presa internațională vorbea despre plecarea jucătorului său.

Se pare că Ramos va primi contractul pe doi ani pe care îl dorește și îl va semna zilele viitoare, după ce vor fi puse la punct și ultimele detalii.

Sergio Ramos e URIAŞ: a devenit cel mai selecționat jucător din Europa

Sergio Ramos continuă să facă istorie pentru Spania și la 34 de ani, iar acum a bifat o altă bornă în cărțile de istorie ale fotbalului european.

Ramos doar ce l-a depășit pe Gianluigi Buffon pentru a deveni cel mai selecționat jucător din fotbalul de pe ”Bătrânul Continent”. Jucătorul lui Real Madrid a ajuns la 177 de selecții pentru naționala Spaniei.

Fostul câștigător al Cupei Mondiale a atins această bornă atunci când a început ca titular în meciul de Nations League contra Elveției.

În ciuda faptul că a ajuns la 34 de ani, fundașul Los Blancos rămâne o prezență simbolică pentru club și pentru țara sa.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:56 20 apr.

„Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”

22:46 20 apr.

„M-a șocat!” Dan Petrescu, la pământ după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Nu am înțeles nimic”

22:21 20 apr.

„Nu a fost de vină” Gigi Becali a analizat „parada” lui Mihai Popescu din cu CFR 3-2. Ce i-a reproșat lui Târnovanu

22:11 20 apr.

Gigi Becali, verdict despre lupta pentru titlu după 3-2 cu CFR Cluj: „Nu ai cum să îl mai pierzi!”

22:02 20 apr.

Cum arată clasamentul Ligii 1 după FCSB – CFR Cluj 3-2! Victorie uriașă pentru campioana en-titre

21:53 20 apr.

FCSB – CFR Cluj 3-2! Roș-albaștrii, pas uriaș în lupta pentru titlu după un derby „de foc”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis 6 Petrolul şi-a prezentat noul antrenor principal. Revine în fotbalul românesc după 12 anis