"La nivelul ăsta, trebuie să ştii cum să te exprimi!" Benny Adegbuyi îl critică pe Sebastian Colţescu. De ce nu crede că a fost rasism la Paris
De Antena Sport
Publicat: 24.12.2020, 10:31
Sebastian Colţescu aşteaptă rezultatul anchetei demarate de UEFA. Benny Adegbuyi crede că acesta nu ar trebui sancţionat pentru rasism.
Benny Adegbuyi, despre Sebastian Colţescu: „La nivelul ăsta trebuie să ştii să te exprimi!”
„În cazul lui Colţescu, e o exprimare gravă! Pentru că la nivelul acesta, trebuie să ştii să te exprimi! Şi putea să zică, liniştit: ‘Băiatul de culoare’. În schimb, ce pot să zic e că nu mi s-a părut o chestie rasistă. Fiind din România, ştiind cum vorbesc românii, nu mi s-a părut o chestie rasistă. Dar o greşeală a fost acolo.
Eu sunt obişnuit cu astfel de exprimări, fiind din România, dar acel om din stafful turcilor (n.red. – camerunezul Pierre Webo) nu ştia că, în română, ‘negru’ nu e acelaşi lucru cu ‘niggar’, în engleză. Şi, de aceea, s-a simţit jignit.
N-am simţit rasismul în România la nivel mare. Din contră! Mereu am fost apreciat şi mulţi prieteni s-au apropiat de mine, pentru că am fost mai special, ca să zic aşa. Evident, mici şicane, răutăţi, mereu sunt. Mai ales în mediul online, mereu se găsesc oameni needucaţi care încearcă să te jignească, dar, personal, nu le pun la suflet şi, oricum, lucruri grave nu s-au întâmplat niciodată”, a spus Benny Adegbuyi pentru Adevărul.
Benny Adegbuyi abia aşteaptă masa de Crăciun
Sportivul născut în Cluj-Napoca a fost invitat special la AS.ro LIVE, unde a dezvăluit că vrea să se bucure de mâncarea de Crăciun. Benny ar putea lupta anul viitor pentru titlul mondial, după ce l-a învins pe Badr Hari la gala Glory 76, de la Rotterdam.
„Primul lucru care urmează e să mă bucur de Crăciun, de cozonaci. I-am spus nutriționistului meu să mă lase în pace o lună. Am avut o lungă perioadă în care nu am băut nicio bere, a fost fără distracție. Merit să mă bucur, alături de cel mic, de mâncare românească, de cozonac.
Terminăm cu cozonacul, cu sarmale, cu tot. Primul lucru urmează meciul lui Rico de pe 30 ianuarie și în funcție de asta se stabilește programul competițional. Să sperăm că scăpăm de pandemie și că se vor ridica restricțiile.
După care mă voi pune din nou la masă cu manageri și facem planul. Nu exclud varianta unei revanșe cu Badr Hari. Aștept primele declarații ale lui de după eșec și vedem ce își dorește și el”, a declarat Benny Adegbuyi la emisiunea AS.ro LIVE.
- Sebastian Colţescu, acuzat de rasism
- Acesta a fost arbitru de rezervă la PSG-Başakşehir
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY