Adrian Mihalcea, atac la adresa arbitrilor după Unirea Slobozia – Petrolul 1-2: „Să mă ierte Dumnezeu! Viciere de rezultat!”
De Alex Ioniță
Publicat: 16.08.2024, 22:17
Adrian Mihalcea a lansat un atac la adresa arbitrilor după Unirea Slobozia – Petrolul 1-2. Antrenorul nou promovatei nu s-a ferit de cuvinte, la interviul de la finalul partidei.
Principala nemulțumire a lui Mihalcea a fost legată de eliminarea lui Gele, din debutul reprizei secunde. Acesta s-a șicanat cu Papp, pe care l-a și lovit și a fost eliminat după ce arbitrul a revăzut faza la monitorul VAR.
Adrian Mihalcea, atac la adresa arbitrilor după Unirea Slobozia – Petrolul 1-2
Antrenorul de la Unirea Slobozia este de părere că jucătorul său l-a atins „cu unghia” pe Papp și că Gele nu ar fi fost eliminat în „niciun campionat din lume”, după un asemenea contact.
Adrian Mihalcea și-a continuat atacul și a spus că Unirea Slobozia nu se va putea salva de la retrogradare, în cazul în care va avea parte de un asemenea arbitraj.
„O înfrângere din două cadouri ale noastre. După ce că avem problemele noastre, e o înfrângere pe care aș putea să i-o atribui și brigăzii de arbitrii. Sunt foarte necăjit, supărat și pe băieții mei, dar și pe maniera de arbitraj.
Acum l-a atins (n.r.-Gele, la faza la care a fost eliminat) cu unghia, o avea pictată, cred că avea și o suliță în ea. Cartonașul ăsta roșu nu s-ar fi dat nicăieri, în niciun campionat, nici acum 10 ani.
L-am atenționat pe arbitrul de tușă încă din minutul 1 de astfel de contacte, pentru că Papp e un jucător inteligent și știe să profite de astfel de dueluri. De asta sunt supărat.
Nu văd să putem să ne salvăm în condițiile date. După ce că suntem cum suntem, nu suntem lăsați. A fost aut la gol, s-a dat vreo reluare? Să mă ierte Dumnezeu, nu poți să dai roșu la împinsul ăsta de unghie. Asta e vrăjeala, nici n-a fost intensitate. Cred că a fost viciere de rezultat.
Știam că vor veni astfel de perioade, suntem cea mai mică echipă din acest campionat. Să ne lase să facem doar noi greșeli, să ne lase să jucăm. Lăsați-ne să jucăm”, a spus Mihalcea, la digisport.ro.
Moment incredibil în Unirea Slobozia – Petrolul 1-2!
Moment incredibil în Unirea Slobozia – Petrolul 1-2! Adi Mihalcea nu a mai rezistat și l-a bruscat pe Gele, care a încasat un cartonaș roșu în repriza secundă a duelului de la Clinceni.
În minutul 49 al duelului din etapa a 6-a, Gele l-a lovit pe Papp cu pumnul și a fost eliminat, după intervenția VAR.
La scurt timp după ce Viorel Flueran i-a arătat cartonașul roșu, Gele s-a dus să protesteze. Acela a fost momentul în care Adi Mihalcea și-a ieșit din minți și l-a bruscat pe jucător, pentru a merge la vestiare.
VEZI AICI IMAGINI CU MOMENTUL ÎN CARE MIHALCEA L-A BRUSCAT PE GELE
După ce Gele a mers la cabine, Mihalcea s-a așezat pe bancă și a discutat cu oamenii din staff. După 5 minute, acesta i-a schimbat pe Purece și Aganovic cu Afalna și Lazăr.