Conducerea de la CFR Cluj, reacţie imediată după ce s-a anunţat că Dan Petrescu pleacă de la echipă
Publicat: 18.12.2024, 12:30.
Conducerea celor de la CFR Cluj a avut o reacţie imediată după ce, în spaţiul public, s-a anunţat faptul că Dan Petrescu va pleca de la echipă. Cristi Balaj a ţinut să facă lumină în ştirea momentului din Liga 1.
Preşedintele ardelenilor a negat cu vehemenţă faptul că Dan Petrescu va pleca de la echipă şi că în locul acestuia va fi adus Cristian Chivu. Balaj spune că toate aceste informaţii cu dezinformări care au menirea de a destabiliza clubul.
Cristi Balaj a avut o primă reacţie cu privire la plecaresa lui Dan Petrescu de la echipă
„Nu este nimic adevărat! Sunt dezinformări! În acest moment, Dan Petrescu este antrenorul echipei. Avem două meciuri importante în această săptămână! Un asemenea subiect ne destabilizează. E foarte important să fim uniți!„, a anunţat Cristi Balaj în exclusivitate pentru AntenaSport.
CFR Cluj este fără victorie în ultimele două meciuri din campionat şi a ajuns pe locul 5, iar speculaţiile cu privire la viitorul lui Dan Petrescu au fost tot mai multe. Pe lângp Chivu, în ultimele zile s-a vehiculat faptul că Edi Iordănescu ar putea să îi ia locul lui Dan Petrescu la CFR Cluj, echipă cu care fostul selecţioner al României a câştigat un titlu.
„Salut tuturor !! Nu s-a pus problema după plecarea mea de la Echipa Naţională, ca să antrenez în ţară !! Următoarea destinaţie cu siguranţă că va fi în străinătate !! În concluzie, NU ar mai trebui să existe loc pentru speculaţii !!”, a scris Iordănescu pe Facebook.
Dan Petrescu a „tunat” după Unirea Slobozia – CFR 1-1
Dan Petrescu a avut o reacţie nervoasă la finalul meciului cu Unirea Slobozia. Antrenorul echipei din Gruia a transmis un mesaj direct despre arbitraj, dar și despre prestația jucătorilor săi.
„S-au acordat multe faulturi aiurea, jucătorii lor se aruncau, cădeau, inventau faulturi şi, de aceea, cred că m-am supărat.
Nu ar fi trebuit să fac ceea ce am făcut, am luat două galbene, roşu, dar mi-a plăcut atitudinea jucătorilor că s-au bătut. În faţa porţii am suferit. Deşi am marcat cele mai multe goluri în acest sezon, mă aştept la mai mult.
La primul galben (n.r. – la repetarea penalty-ului celor de la Unirea Slobozia)… Pentru proteste am primit. L-am rugat frumos să-mi zică la penalty de ce la ei a dat şi la noi nu a dat. Să-mi zică să ştiu. Am greşit, dar nu am vorbit urât, nu am înjurat. Nu aveam voie să fac ceea ce am făcut. Eram tensionat azi, nu am fost bine. La fiecare meci e presiune, indiferent de ce am făcut acum un an sau acum o zi. Toată lumea vrea pe primul loc la CFR. Eu muncesc, jucătorii muncesc şi o să facem treabă. Dacă mă luam după ce zice lumea mă lăsam de mult„, a spus Dan Petrescu.