Cum a reacţionat Ilie Dumitrescu după ce Gigi Becali l-a comparat pe Florinel Coman cu Neymar. Ce i-a transmis

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 25.07.2023, 8:47

Cum a reacţionat Ilie Dumitrescu după ce Gigi Becali l-a comparat pe Florinel Coman cu Neymar

Cum a reacţionat Ilie Dumitrescu după ce Gigi Becali l-a comparat pe Florinel Coman cu Neymar

Ilie Dumitrescu, în timpul unui interviu / Captură Antena Sport

Ilie Dumitrescu a avut o primă reacţie după ce Gigi Becali l-a comparat pe Florinel Coman cu Neymar. Fostul jucător şi antrenor al roş-albaştrilor a vorbit despre situaţia starului de la FCSB, care a anunţat că îşi doreşte să se transfere încă din această vară.

Reclamă

Florinel Coman este cel mai în formă jucător al vicecampioanei României. A marcat atât cu FC U Craiova 1948, cât şi cu Dinamo, şi îşi grăbeşte plecarea. Atacantul în vârstă de 25 de ani aşteaptă oferte, mai ales că are o clauză de reziliere de 5 milioane de euro.

Reclamă

Ilie Dumitrescu, prima reacţie după ce Gigi Becali l-a comparat pe Florinel Coman cu Neymar

Mă rog să nu îl vadă lumea pe Coman, el acum e exact ca Neymar„, a declarat Gigi Becali. Ilie Dumitrescu a ţinut să îi transmită latifundiarului din Pipera să ia măsuri urgente. L-a sfătuit să îi ofere o nouă înţelegere internaţionalului român şi să îi mărească astfel clauza de reziliere.

Pentru Neymar s-a plătit clauza de reziliere, 222 de milioane de euro. Eu știu de o clauză de 5 milioane. Poți să te pui la masă cu jucătorul, îi spui: ‘Uite, iți măresc salariul și hai să mărim și clauza‘”, a declarat Ilie Dumitrescu pentru digisport.ro.

Gigi Becali a dezvăluit că preţul real al lui Florinel Coman ar depăşi 100 de milioane de euro. Potrivit Transfermarkt, cota lui „Mbappe” Coman este de 3.5 milioane de euro.

Mi-e teamă să nu îi pierd (n.r. – pe Coman și Olaru), pe cuvânt, câteodată mă rog să nu îl vadă lumea pe Coman. El acum e exact ca Neymar, ce face Neymar face și el. El acum normal, să zicem că nu are 20 de ani, are 25, tăiem pe din nouă, deci 110 milioane. Golul ăla e un gol care încântă pe patron, de ce? El așteaptă emoția golului, plăcerea golului, el nu mai vine din emoție, vine pur și simplu, natural. Parcă este la PlayStation„, a declarat Gigi Becali.

Florinel Coman se poate remarca şi în preliminariile Conference League. FCSB îşi începe campania europeană miercuri seară, în Bulgaria. Partida dintre CSKA 1948 Sofia şi FCSB se joacă de la ora 20:30, în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.

Florinel Coman, plătit regește la FCSB: „Face și el 3-4 milioane de euro pe aici”

„Mbappe” a fost răsplătit de Gigi Becali, după evoluțiile bune de la finalul sezonului trecut. Acesta este, în prezent, cel mai bine plătit fotbalist din Liga 1.

Gigi Becali a dezvăluit că Florinel Coman câștigă, în momentul de față, suma de 30.000 de euro pe lună la FCSB. Totuși, patronul echipei a spus că acesta poate încasa prime substanțiale, în funcție de performanțele pe care echipa le va realiza.

Am forțat, îi dau lui Florinel Coman 30.000 de euro pe lună, că am zis să fie mulțumit. Dacă n-are alte oferte… Am zis ‘Florinele, ca să ai inima împăcată’.

Pot să îi dau eu 600 – 700 de mii de euro pe an, cu prime, ca să stea liniștit. Pentru că oricum poate să mai joace 5-6 ani. Face și el 3-4 milioane de euro aici„, a spus Gigi Becali în urmă cu două săptămâni.

Coman a fost cel mai bun jucător al lui Charalambous, în play-off-ul sezonului precedent. A marcat 4 goluri şi a oferit 5 assist-uri, în cele 10 meciuri disputate.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
11:02

EXCLUSIVGabriela Ruse, replică fermă pentru Horia Tecău: „Am impresia că nu a fost jucător şi nu înţelege situaţia”

10:36

EXCLUSIVCătălin Chirilă, cu gândul la JO 2028: „Îmi doresc foarte mult aurul olimpic”. Şi-a schimbat din nou antrenorul

10:32

Mihai Stoica l-a taxat pe Mihai Popescu, după eliminarea din meciul cu CFR Cluj. Ce a spus despre derby-ul cu Rapid

10:06

„Nu ne gândeam să stăm aşa rău”. Cătălin Cîrjan, la pământ după ce Dinamo a fost învinsă de Universitatea Craiova

9:43

„Nu-mi lipseşte deloc tenisul”. Rafael Nadal, reacţie fermă după ce a fost premiat la Gala Premiilor Laureus

9:34

„Lui Mircea Lucescu îi place”. FRF vrea să-l naturalizeze pe Juri Cisotti. Singurele condiţii puse

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 4 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s