Dan Şucu, verdict despre viitorul lui Marius Şumudică la Rapid! Ce se va întâmpla dacă echipa ratează play-off-ul
De Viviana Moraru
Publicat: 18.10.2024, 8:28
Dan Şucu a oferit un verdict despre viitorul lui Marius Şumudică la Rapid. Acţionarul majoritar al giuleştenilor a transmis că nu se va pune problema ca antrenorul să fie demis, înainte de finalul sezonului.
Rapid traversează o perioadă dificilă, fiind pe locul 12 în Liga 1, după tot atâtea etape disputate. Giuleştenii au fost învinşi surprinzător de Botoşani, în ultima rundă.
Dan Şucu, verdict despre viitorul lui Marius Şumudică la Rapid
Întrebat câtă răbdare va avea cu Marius Şumudică, în cazul în care Rapid va rata calificarea în play-off, Dan Şucu a oferit un răspuns categoric. Acţionarul giuleştenilor a transmis că se va face o evaluare a rezultatelor înregistrate de antrenor la finalul sezonului, dat fiind faptul că „Şumi” are contract până în vară.
Şucu a subliniat a toată lumea din club este alături de Şumudică, având doar cuvinte de laudă la adresa lui Marius Şumudică.
„(N.r. Câtă răbdare va exista cu Marius Șumudică în cazul în care echipa nu s-ar califica în play-off?)Marius este… Marius Șumudică are contract cu noi pentru întregul an. Și în speranța că dânsul își dorește – și sunt convins că-și dorește! – noi nu vom face o evaluare asupra rezultatelor decât la sfârșitul anului.
Toată lumea trebuie să înțeleagă că Marius este antrenorul nostru. Avem un președinte, un director sportiv, un club întreg. Suntem cu toții alături de el. Cu toții suntem o echipă și ne sprijinim unul pe celălalt.
Toți fanii sunt convins că înțeleg că este aici pe termen lung. Am ales un antrenor competent, experimentat, dedicat și, nu în ultimul rând, iubitor al Rapidului. Dorim să-i dăm toate șansele de pe pământ, să experimenteze, să facă tot ceea ce este de cuviință ca să ajungem la un rezultat bun”, a declarat Dan Şucu, într-un interviu acordat pentru Rapid TV.
Dan Şucu a vorbit despre retragerea de la Rapid
Dan Şucu a vorbit despre retragerea de la Rapid. Acţionarul majoritar al giuleştenilor le-a răspuns fanilor în cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri, pe canalul oficial de Youtube al Rapidului.
Întrebat dacă s-a gândit vreodată la retragere, Dan Şucu a declarat că nu s-a pus niciodată această problemă:
„Nu am avut intenția de a mă retrage. Chiar am un mod de a discuta cu colegii mei, le-am explicat mereu că atunci când obosești, trebuie să te înveți să te odihnești puțin, nu să renunți. Renunțarea nu face parte din educația noastră și nu cred că vreun rapidist poate să se gândească la renunțare. Învață să te odihnești atunci când ești obosit, dar în niciun caz să renunți”, a declarat Dan Şucu, pe canalul oficial de Youtube al Rapidului.
Întrebat de perioada de timp pe care vrea să o petreacă la Rapid, Dan Şucu a dezvăluit că această decizie nu îi aparţine:
„Asta nu mai e decizia mea. Iubesc și eu acum Rapidul, iubesc tot ce se întâmplă în jurul Rapidului, copiii mei la fel, atât timp cât sunt sănătos și simt că am energia pe care o am și că pot să fiu în mare parte un exemplu pentru cei mai tineri, de implicare și în treburile Rapidului, voi fi aici, prezent. Dacă nu o să am puterea respectivă, m-aș retrage, doar atunci aș putea, pentru că exemplul personal e important”, a mai spus patronul giuleştenilor.