Dinamo – Rapid 1-2! Giuleştenii, victorie dramatică în minutul 90! Borisav Burmaz, eroul echipei lui Bergodi

De Alex Ioniță
Publicat: 27.01.2024, 21:30

Dinamo - Rapid

Dinamo - Rapid

Dinamo - Rapid / Facebook Dinamo Bucureşti

Dinamo – Rapid 1-2 a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro. Giuleştenii s-au impus în mod dramatic în meciul de pe Arena Naţională. Echipa lui Cristiano Bergodi a câştigat cu 2-1, după ce Borisav Burmaz a marcat golul victoriei în minutul 90.

Reclamă

Tot giuleştenii au deschis scorul în finalul primei reprize. Jayson Papeau a marcat în minutul 44, dar bucuria a fost de scurtă durată, deoarece Dinamo a restabilit egalitatea la ultima fază a primei reprize, prin Abdallah. În cele din urmă, Rapid a obţinut cele trei puncte şi a ajuns pe locul al doilea din Liga 1.

Reclamă

Dinamo – Rapid 1-2

Fluier final! Dinamo – Rapid 1-2! Giuleştenii au câştigat în mod dramatic derby-ul de pe Arena Naţională.

Min. 90: Dinamo – Rapid 1-2! Borisav Burmaz şi-a luat revanşa pentru ratarea uriaşă de mai devreme şi a marcat cu un şut superb, din întoarcere.

Min. 87: Borisav Burmaz, ratarea campionatului! Noul jucător al giuleştenilor nu a putut să îl învingă pe Golubovic din câţiva metri.

Min. 70: Albion Rrahmani nu a reuşit să îl învingă pe Golubovic, după ce a driblat doi dinamovişti.

Min. 56: O nouă ocazie uriaşă pentru Dinamo! Şutul lui Politic din interiorul careului a lovit transversala porţii apărate de Aioani.

Min. 54: George Găman a reluat jocul.

Min. 51: Partida a fost întreruptă de George Găman, după ce fanii dinamovişti au aruncat cu artificii pe teren.

Min. 47: Rapidiştii au cerut o lovitură de la 11 metri în debutul reprizei secunde, după o intervenţie a lui Velkovski la Rrahmani. Faza a fost analizată de VAR, fără să se acorde lovitură de la 11 metri pentru giuleşteni.

Min. 45+1: Dinamo – Rapid 1-1! „Câini” au răspuns imediat. Abdallah a restabilit egalitatea, după ce a deviat cu călcâiul şutul lui Ilic.

Min. 44: Dinamo – Rapid 0-1! Jayson Papeau a deschis scorul pe Arena Naţională. Francezul a marcat după o centrare foarte bună a lui El Sawy şi l-a învins pe Golubovic.

Min 41: O nouă ocazie pentru Dinamo! Şutul lui Politic a trecut pe lângă poarta lui Aioani.

Min. 38: Albu a trimis un şut periculos din unghi, peste poarta lui Golubovic.

Min 19: Dinamo a avut o nouă ocazie importantă. Ilic a centrat din lovitură liberă, dar şutul lui Homawoo din câţiva metri a fost blocat.

Min. 2: Dinamo a avut prima ocazie a meciului, dar Abdallah nu a reuşit să îl învingă pe Aioani, noul portar al giuleştenilor.

Min. 1: A început derby-ul de pe Arena Naţională.

Echipele de start în Dinamo – Rapid

Dinamo: Golubovic – Lucas, Velkovski, Homawoo – De Moura, Ilic, Pavicic, Amzăr – Abdallah, Gregorio, Politic
Rezerve: Railean, D. Iglesias, M. Irimia, P. Neagu, A. Bani, R. Grigore, Dr. Irimia, Milanov, Cr. Costin, Ghezali, Patriche
Antrenor: Zelko Kopic

Rapid: Aioani – Onea, Săpunaru, P. Iacob, Braun – Hasani, Al. Albu, Djokovic – Papeau, Rrahmani, El Sawy
Rezerve: Drăgia – Dr. Grigore, I. Cristea, Borza, Bădescu, Oaidă, Bamgboye, Al. Ioniță II, Cîrjan, Burmaz, Soni
Antrenor: Cristiano Bergodi

Echipele probabile pentru derby-ul dintre Dinamo și Rapid:

Dinamo: Golubovic – Lucas, Patriche, Homawoo – Costin, Pavicic, Ilic, Amzăr – Iglesias – Abdallah, Politic
Rezerve: Began, Railean, R. Grigore, P. Neagu, Gnahore, Goncalo, Bani, Ghezali, Al. Irimia, Moura, Milanov, Velkovski
Absent: N. Roșu (accidentat)
Antrenor: Zeljko Kopic

Rapid: Aioani – Onea, Săpunaru, P. Iacob, Borza – C. Cîrjan, Djokovic, Oaidă – Funsho, Rrahmani, Krasniqi
Rezerve: Drăghia, Hasani, Al. Ioniță II, Burmaz, I. Cristea, Dr. Grigore, Al. Albu, Braun, C. Cîrjan, Soni, Papeau
Absenți: Petrila, Emmers (accidentați), Kait (incert)
Antrenor: Cristiano Bergodi

Stadion: Arena Naţională (Bucureşti)
Arbitru: Găman George Cătălin (Craiova) / A1: Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava), A2: Constantinescu Andrei (Bucureşti) / Arbitru VAR: Haţegan Ovidiu (Arad), Arbitru AVAR: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare)

„Câinii” lui Zeljko Kopic primesc vizita celor de la Rapid după ce, în ultimul meci jucat, au fost învinși de rivalii de la Petrolul Ploiești, scor 0-1. De cealaltă parte, echipa din Giulești a reușit să o învingă pe FCU Craiova cu scorul de 4-3.

Ultima întâlnire directă dintre cele două mari rivale a avut loc pe data de 1 septembrie a anului trecut, La momentul respectiv, Rapid s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, grație golurilor marcate de Rrahmani (dublă), Petrila și Oaidă.

Ionuţ Lupescu, mesaj de susţinere pentru Dinamo, înaintea derby-ului cu Rapid

Ionuţ Lupescu a transmis un mesaj de susţinere pentru Dinamo, înaintea derby-ului cu Rapid. Fostul internaţional speră ca trupa din Ştefan cel Mare să obţină toate cele trei puncte, din duelul cu giuleştenii, deoarece are mare nevoie de victorii.

„Rapid are o echipă foarte bună, sunt una dintre favoritele la titlu. Noi stăm foarte prost, din păcate, în campionat, şi sper să câştige băieţii sâmbătă…avem nevoie de foarte multe puncte.

Fac foarte multe transferuri în timpul campionatului, adică lucrurile nu ştiu dacă s-au făcut într-un mod profesionist.

În perioada în care jucam eu, Rapidul din pacate era în Liga a 2-a, au promovat la sfârşitul anilor 80, daca nu ma înşel, şi aveau şi ei aceeaşi problemă…nu aveau o echipa şi jucători foarte buni.

Suporterii sa fie alaturi de cele două echipe şi bineînţeles, Dinamo să câştige că au nevoie de puncte.

Un meci de fotbal fără suporteri nu are niciun sens. Am jucat, din păcate, de foarte multe ori…ba cu porţile închise sau au fost suspendaţi”, a declarat Ionuţ Lupescu, pentru AntenaSport.

Reclamă
Recomandări

Rămâne Edi Iordănescu la naţională şi după EURO 2024?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
13:22 Bolton – Oxford United LIVE VIDEO (18:15) în AntenaPLAY. Play-off-ul de promovare în Championship se joacă pe Wembley 13:22 FotoCe s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria 12:50 Larry Ten Voorde va pleca din pole-position la Porsche Mobil 1 Supercup Imola 2024. Cursa e duminică (12:45, AntenaPLAY) 12:37 „L-a trimis să se bucure de pensie”. Grecii nu au avut milă de Fatih Terim, după ce Răzvan Lucescu i-a grăbit demiterea 12:35 Ovidiu Popescu, la un pas de a fi deturnat din drumul spre Sepsi de o altă rivală de Liga 1 a FCSB-ului. Anunţ de ultimă oră 11:50 VIDEONoel Leon a câştigat sprintul din Formula 3 de la Imola, LIVE în AntenaPLAY! Cursa e duminică, ora 9:30, în AntenaPLAY 11:49 Reacţia lui Marius Lăcătuş, după atacul brutal al CSA Steaua la adresa FCSB: „Sunt sigur că vor acţiona!” 10:42 FotoMeseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: „Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi vrut să facă mai mult!” 10:42 Lewis Hamilton, luat la ţintă de Max Verstappen şi Fernando Alonso la Imola: „Crede că e singur pe circuit” 10:23 Giani Kiriţă, avertisment pentru Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: „La ei o să fie foarte greu, nu va fi ușor!” Vezi toate știrile

10 lucruri interesante despre femeia Gemeni. Astrele o favorizează în plan amoros

Când ești cea mai norocoasă persoană din lume. Află anul, luna și ziua în care astrele sunt de partea ta

Citește și