Dorinel Munteanu, dezvăluiri incredibile despre scandalul de la Galaţi: „Soţia mea a fost agresată pe reţelele de socializare”
De Dan Roșu
Publicat: 17.02.2024, 14:07
Dorinel Munteanu a făcut dezvăluiri incredibile despre scandalul de la Galaţi, în care a fost implicată şi soţia fostului mare internaţional. Paulina Mihailopol a vrut să înregistreze sigla clubului la OSIM în nume propriu, din poziţia de economistă pe care o are la club. Au urmat ameninţări pe reţelele de socializare.
”Îi asigur pe toți gălățenii că vestiarul este liniștit. Tot acest circ a început din decembrie, nu de acum. Îmi pare rău că trebuie să vorbesc despre domnul fost președinte, pentru că din ce a spus dânsul nici măcar un sfert nu a fost adevărat.
Dorinel Munteanu, dezvăluiri incredibile despre scandalul de la Galaţi
A fost o discuție bărbătească între mine și cei doi, dar probabil că dânsul, venind din alt domeniu, nu s-a acomodat în fotbal. În fotbal mai sunt și momente tensionate. Cel mai tensionat moment a fost când au cerut documentele, cum ar veni, să mutăm contabilitatea la dânșii în birou.
Ceea ce nu mi s-a părut normal, după o lună jumătate de când au venit ei. Nici bine nu s-au așezat pe scaun, au cerut niște lucruri pe care le vom preda numai organelor competente. Contabilitatea nu fuge de la stadion, putea să meargă liniștit, să citească orice dosar.
Domnul președinte putea, dar domnul secretar în niciun caz, pentru că face parte dintr-o grupare politică. Conform statutului, nu ai voie să faci parte din conducere sau din administrație. Acele alegeri nu au fost bine intenționate, cel puțin această alegere a domnului secretar.
Chiar el a apelat să aducem contractele jucătorilor să le studieze dânsul. În ce calitate, nu pot să-mi dau seama. Sunt o parte din contestatarii mei, probabil. Imaginea orașului Galați și sufletul suporterilor este echipa. Trebuie s-o punem pe primul loc.
Domnul președinte, pe data de 4 ianuarie 2024, mi-a promis un lucru și nu s-a ținut de cuvânt. Sub nicio formă eu sau mai ales soția mea, care a fost agresată de câțiva oameni pe toate rețelele de socializare…
Nimeni nu știe ce rol a avut soția mea, împreună cu mine, de când am preluat echipa. Să o aducem din întuneric, de unde am preluat-o, să o aducem la lumina SuperLigii. Această discuție va continua”, a spus Dorinel, la conferinţa de presă.
Dorinel Munteanu a răbufnit după scandalul în care a fost implicată şi soţia sa
Dorinel Munteanu a răbufnit după scandalul în care a fost implicată şi soţia sa în cadrul clubului Oţelul Galaţi. Preşedintele interimar al clubului şi-a dat demisia.
”Acest subiect nu există pentru mine în acest moment. Nu este cazul acum să discut despre el. Nu știu ce a făcut acest personaj, nu mă interesează dacă și-a dat demisia, el nu există pentru mine.
Pentru mine este mult mai important meciul cu Dinamo decât acest personaj. Prefer să mă concentrez în acest moment doar pe partida cu Dinamo. Alte comentarii nu doresc să fac și nu mă interesează ceea ce s-a spus despre mine și soția mea.
O să vină timpul în care voi clarifica și aceste lucruri, dar nu în acest moment. Vă repet: pentru mine este mult mai important meciul cu Dinamo și prefer să mă concentrez doar pe acest lucru”, a spus Dorinel Munteanu pentru prosport.ro.
Fostul judecător Robert George Florea a preluat conducerea clubului, ca interimar, la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut. El anunţa după numire că vrea să candideze la alegerile pentru funcţia de preşedinte plin, care vor avea loc în acest an. El ocupa această funcţie de preşedinte interimar fără să fie remunerat.
- Dorinel Munteanu, dezvăluiri incredibile despre scandalul de la Galaţi
- Dinamo – Oţelul se joacă duminică, de la ora 20:00, pe Arcul de Triumf
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY