Fabry a marcat golul victoriei şi s-a răfuit cu Mircea Rednic. Imagini incredibile de pe teren! Reacţia imediată a „Puriului”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 17.02.2024, 16:36
Andrej Fabry a marcat golul victoriei în FC Voluntari – UTA, scor 0-1, şi s-a răfuit cu Mircea Rednic. Mijlocaşul slovac a intrat în minutul 71 şi a înscris singurul gol al arădenilor 6 minute mai târziu. Imediat după ce a trimis mingea în poartă a „aruncat” cuvinte dure spre propriul antrenor. Au fost imagini incredibile.
Rednic a fost surprins de camerele TV în timp ce şi-a stăpânit cu greu nervii. A folosit şi el cuvinte greu de reprodus şi a fost ţinut de membrii staff-ului.
Fabry a marcat golul victoriei şi s-a răfuit cu Mircea Rednic
La conferinţa de presă, Mircea Rednic a dezvăluit că a făcut pace cu Fabry şi a explicat ce s-a întâmplat cu adevărat. „Puriul” a recunoscut că a purtat o discuţie cu jucătorul său.
„(Reporter: Aţi câştigat, dar după gol ce s-a întâmplat? Striga ceva spre bancă…) Striga. Cine ştie, îi era dor de mine… eu vreau jucători de ăştia care sunt supăraţi când nu joacă. Am avut o discuţie după meci, a zis că era supărat pe el. Acum ştiu… era supărat pe joc, pe mine. Nu mai contează. Dar vreau o reacţie de asta la un jucător care intră şi se simte neîndreptăţit.
El nu are de ce să se simtă neîndreptăţit. Mi-am pus şi presa în cap, am zis că e cel mai bun număr 10. Are calitate, susţin că e unul dintre cei mai buni jucători pe care îi are UTA, dar trebuie să creadă şi el. Nu mă deranjează, am atât de multă experienţă. Ştiţi cum sunt la nervi.
(Reporter: Aţi fost un pic greu de ţinut) Da, mă cunoaşteţi şi voi, dar acum totuşi am experienţă să gestionez momente de astea. A venit la mine şi-a cerut scuze. Dar a spus că pe el era supărat. N-a făcut o partidă bună meciul trecut… nu numai el, cât şi Marcelo. Vreau reacţii de felul acesta„, a declarat Mircea Rednic la conferinţa de presă.
Fabry a marcat al 6-lea gol stagional în Liga 1. Mijlocaşul ofensiv de 26 de ani are şi două pase decisive. Slovacul este cotat la 500.000 de euro.
FC Voluntari a pierdut confruntarea cu UTA Arad, scor 0-1
FC Voluntari a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa UTA Arad, într-un meci din etapa a 26-a a Superligii. Golul a fost marcat de Fabry, în minutul 77, anunţă news.ro.
FC Voluntari: J. Fernandez – Ricardinho, Turda, Matricardi, Boboc – Cascini (Ciobanu ’88), Crepulja – Dumiter (Carnat ’80), Răduţ (Andrei ’71), R. Popescu (Florea ’80) – Nemec. Antrenor: Nicolae Dică.
UTA Arad: Fl. Iacob – Căpuşă, Benga, Stolnik, D. Rodrigues – Morar (Stahl ’56, Pop ’74)), Machado (Freitas ;56), Cr. Mihai – Micovschi (Fabry ’70), Luckassen (Tudorie ’70), Omondi. Antrenor: Mircea Rednic.
Cartonaş galben: Ricardinho ’24 /
Arbitri: Horaţiu Feşnic – Alexandru Vodă, Doru Claudiu Lucaciu – Iulian Dima
Arbitri VAR: Claudiu Marcu, Cătălin Popa
Observatori: Eduard Dumitrescu, Ion Craiu
- Fabry a marcat golul victoriei în FC Voluntari – UTA, scor 0-1, şi s-a răfuit cu Mircea Rednic
- Explicaţiile antrenorului arădenilor
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY