Închide meniul

Farul – Mioveni 2-1. Victorie muncită a liderului din Liga 1 cu “lanterna roşie”. Alexi Pitu şi Robert Moldoveanu i-au adus toate cele trei puncte “Regelui” Hagi

Viviana Moraru Publicat: 4 noiembrie 2022, 23:00

Comentarii
Farul – Mioveni 2-1. Victorie muncită a liderului din Liga 1 cu lanterna roşie. Alexi Pitu şi Robert Moldoveanu i-au adus toate cele trei puncte Regelui Hagi

Jucătorii de la Farul, în timpul unei partide/ Hepta

Farul – Mioveni 2-1. Partida din etapa a 17-a din Liga 1 a fost în format live score, pe AS.ro. Liderul din Liga 1 s-a impus în faţa “lanternei roşii”, după un gol marcat pe final de joc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Farul “a tremurat” în partida cu ultima clasată. Deşi a marcat prima, trupa lui Gică Hagi s-a văzut egalată în minutul 38, iar golul victoriei a veni pe final de joc.

Farul – Mioveni

Robert Moldoveanu i-a adus toate cele trei puncte lui Gică Hagi. Fostul jucător de la Dinamo a marcat pe final de joc, în minutul 85, din pasa lui Gabi Torje. De altfel, Gabi Torje a pasat decisiv la ambele goluri ale Farului.

Alexi Pitu a deschis scorul în minutul 29. Liderul din Liga 1 s-a văzut egalată după nici 10 minute, Nicolae Carnat restabilind egalitatea.

Graţie succesului cu Mioveni, Farul s-a distanţat în fruntea Ligii 1, având 40 de puncte, cu 8 mai multe decât Rapid, ocupanta locului secund

Reclamă
Reclamă

Final: Farul – Mioveni 2-1! Liderul din Liga 1 se impune, şi acumulează 40 de puncte!

Min.85: Farul – Mioveni 2-1! Robert Moldoveanu a adus liderul din nou în avantaj! Vârful a reuşit să marcheze, din assist-ul lui Gabi Torje!

Min. 38: Farul – Mioveni 1-1! Nicolae Carnat a reuşit să egaleze în partida cu liderul Ligii 1.

Reclamă

Min. 29: Farul – Mioveni 1-0! Alexi Pitu a deschis scorul în confruntarea de la Ovidiu! Mijlocaşul a reuşit să marcheze, după pasa genială a lui Gabi Torje!

Min 1: A început meciul.

Echipele de start:

Farul: Aioani – Sîrbu, Larie, M. Popescu, Kiki – Artean, T. Băluță, Grameni – Torje, Alibec, A. Pitu
Rezerve: Buzbuchi – Mboko, Corinus, Borza, Casap, Grobry, R. Moldoveanu, L. Andronache, Al. Stoian
Antrenor: Gheorghe Hagi

CS Mioveni: I. Popescu – Garutti, Al. Iacob, Burnea – Oancea, D. Toma, Lixandru, V. Popa, Șerbănică – Carnat, Krasniqi
Rezerve: V. Sima – Trif, C. Ene, M. Panait, Rădescu, Coșereanu, A. Burlacu, C. Dumitru, Antal
Antrenor: Marius Stoica

Farul vine după victoria obţinută pe terenul celor de la FC U Craiova 1948, în etapa precedentă. Deşi a fost condusă cu 1-0, trupa “Regelui” a revenit şi a reuşit să ia toate cele trei puncte, după golurile marcate de Andrei Borza şi Mihai Popescu.

De cealaltă parte, situaţia de la Mioveni este extrem de dificilă. Flavius Stoican a fost demis, după înfrângerea suferită în faţa celor de la Hermannstadt, iar la meciul de la Ovidiu, pe banca piteştenilor va sta Marius Stoica.

În meciul tur, Farul s-a impus cu scorul de 2-0, după “dubla” reuşită de Adrian Petre.

Locul 2 din Liga 1 ar putea avea o miză uriaşă: Liga Campionilor! Farul are încă interdicţie în Europa

Locul 2 din Liga 1 ar putea avea o miză uriaşă pentru următorul sezon de Champions League. În cazul în care Farul va câştiga titlul, echipa de pe 2 va merge în preliminariile Ligii, ţinând cont că dobrogenii sunt încă interzişi în Europa de Administraţia de Licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal.

Echipa lui Gică Hagi este lider în Liga 1 şi poate spera la titlu, dar fuziunea dintre Farul şi Viitorul le dă mari dureri de cap constănţenilor. Aceştia nu au primit licenţă din partea Administraţiei de Licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal. Dacă anul trecut, nu s-au clasat pe loc de cupe europene, la capătul acestui sezon sunt şanse mari ca lucrurile să stea altfel.

Acesta este motivul pentru care Farul luptă la TAS pentru a-şi găsi dreptatea. Prima înfăţişare va avea loc în luna decembrie a acestui an şi rămâne de văzut dacă tribunalul de la Lausanne le va da dreptate românilor.

„În luna decembrie, avem primul termen la TAS. Nu am renunţat la demers”, a spus Gică Popescu, pentru Antena Sport.

Dacă nici TAS nu o va ajuta pe Farul, atunci aceasta nu va avea drept de a juca în cupele europene în stagiunile 2023-2024 şi 2024-2025. Dacă va lua titlul în această situaţie, lupta pentru locul 2 al Ligii 1 va căpăta alte conotaţii.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ce va face FCSB cu Bologna după umilinţa din campionat cu Metaloglobus?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
18:42
VideoEduard Ionescu, punct de senzaţie în meciul cu Felix Lebrun din finala Campionatului European!
18:41
LIVE VIDEORomânia – Franţa se joacă ACUM. Tricolorii, fără replică în finala de la Europenele pe Echipe
18:41
Coşmar pentru Dan Şucu şi Genoa în Serie A. Ce s-a întâmplat în minutul 90+6 al partidei cu Parma
18:23
EXCLUSIV“Nu mi-au plăcut declaraţiile” Victor Piţurcă a comentat scandalul de la echipa naţională!
17:58
Imagine virală cu Cristi Chivu. Îmbrăţişat de toată echipa după victoria cu Roma
17:50
Coșmarul a devenit realitate pentru Holger Rune. Danezul, ruptură completă a tendonului lui Ahile
1 „Îi vom da”. Gigi Becali, revoluție totală la FCSB. Jucătorii la care e gata să renunțe, după eșecul cu Metaloglobus 2 VIDEORomânia, în finala Campionatului European la masculin şi la feminin! Victorie istorică pentru tricolori 3 Denis Alibec pleacă de la FCSB. Gigi Becali a luat decizia după rușinea cu Metaloglobus 4 Neluţu Varga pregăteşte “bomba” la CFR Cluj. Îl vrea pe Marius Şumudică antrenor, după revenirea lui Marian Copilu 5 Decizia radicală a lui Gigi Becali după ce FCSB a suferit umilinţa campionatului, fiind învinsă de Metaloglobus 6 Se „rupe” Arena Națională: câte bilete s-au vândut la Dinamo – Rapid. Nou record pentru Liga 1
Citește și