Farul – Universitatea Craiova 0-3 | Gabi Iancu, în depresie: „Am fost 0 pe apărare! Parcă jucau singuri”. Cuvântul interzis în vestiarul lui Gică Hagi: „Nu îl folosim!”
De Cosmin Cioboată
Publicat: 16.04.2022, 23:08
Farul – Universitatea Craiova 0-3 | Gabi Iancu a fost complet debusolat după înfrângerea usturătoare suferită în fața oltenilor. Atacantul lui Gică Hagi a fost extrem de sincer, spunând că echipa sa „a fost 0” pe faza defensivă.
Gabi Iancu și-a găsit cu greu cuvintele după eșecul de la Ovidiu. Atacantul Farului a avut un discurs sincer, în care a spus că „Universitatea Craiova parcă juca singură”.
Farul – Universitatea Craiova 0-3 | Gabi Iancu, în depresie după eșecul umilitor: „Am fost 0 pe apărare! Parcă jucau singuri”
Întrebat dacă există frustrare în echipa lui Gică Hagi, ca urmare a intrărilor dure din timpul meciului, Iancu a spus că acel cuvânt nu este folosit în vestiarul constănțenilor.
„În prima repriză… nu știu dacă am mai trăit așa ceva. Să ataci atât de mult, iar ei nici nu știu dacă au avut vreo ocazie. Și după 10 minute am început să luăm gol foarte ușor. Defensiv, astăzi am fost 0. Nu cred că am făcut cele mai bune decizii dacă am luat 3 goluri în 4 atacuri. Nici nu știu dacă au fost 4 atacuri. Înseamnă că au o echipă foarte bună dacă au avut 3-4 faze și au dat 3 goluri. Nu știu ce să zic.
Mi s-a părut că a fost foarte ușor pentru Craiova. Zici că jucau singuri pe contraatac. Ne băteam cu Craiova în clasament, acum trebuie să terminăm în fața Voluntariului. Nu prea folosim cuvântul ăsta (n.r. – frustrare). N-avem atacant acum, dar avem jucători care pot intra acolo, poate în alt sistem (n.r. – în locul lui Adrian Petre, care a fost eliminat). Mister va decide.”, a declarat Gabi Iancu, pentru digisport.ro.
Farul – Universitatea Craiova 0-3 | Reacția lui Gică Hagi
Gică Hagi s-a arătat total debulosat după cel mai slab meci al sezonului făcut de echipa lui. Antrenorul constănțenilor l-a pierdut și pe „talismanul” Jefte Betancor.
„Craiova e o echipă puternică, cu atitudine, determinare. Și noi cred că am făcut mai puține ofensiv și defensiv. Ei au tras la poartă, noi nu am tras, spațiu mare între jucători. Și noi am atacat, important e să faci bine și faza defensivă, dar aici am suferit. În fotbal trebuie să le faci pe ambele foarte bine, mai ales când joci cu o echipă așa cum e Craiova.
(n.r.- despre intrările lui Papp la Jefte) Eu nu pot să interpretez, au fost două situații la limită, clare. Nu vreau să comentez, îmi văd de lucru. Știu doar că au existat.
(n.r.- despre Adi Petre) Fiecare meci pentru fiecare e un test, vedem dacă a trecut examenul, vedem ce trebuie făcut. Petre nu a fost huiduit de tribună, chiar dacă a fost, e normal să vină, suporterul e normal să fie supărat. Vom vedea ce va fi cu Jefte, n-am vorbit nici cu doctorii. O să încercăm să facem o echipă să jucăm”, a spus Gică Hagi, după meci.
- Farul – Universitatea Craiova 0-3 | Gabi Iancu, în depresie după eșecul umilitor
- „Am fost 0 pe apărare! Parcă jucau singuri”
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00