Faza care l-a scos din minţi pe Gică Hagi! „Regele” a răbufnit la adresa arbitrului Horaţiu Feşnic şi a primit cartonaşul roşu!

De Bogdan Stănescu
Publicat: 12.11.2023, 8:28

Faza care l-a scos din minţi pe Gică Hagi

Faza care l-a scos din minţi pe Gică Hagi

Gică Hagi, în timpul unui meci/ Profimedia Images

Faza care l-a scos din minţi pe Gică Hagi s-a petrecut înainte ca Farul să primească gol în prelungirile meciului cu Hermannstadt.

Reclamă

„Regele” a acuzat un fault asupra lui Ionuţ Larie înainte ca Alhassan să înscrie şi să îi facă pe sibieni să plece cu un punct de la Ovidiu.

Reclamă

Faza care l-a scos din minţi pe Gică Hagi!

Cu 30 de secunde înainte de golul lui Alhassan, Dan Sîrbu, fundașul Farului, l-a împins uşor pe atacantul lui Hermannstadt, care după aceea l-a călcat pe Ionuţ Larie.

Horaţiu Feşnic a lăsat jocul să continue, balonul a ajuns la Borgnino, care a fost deposedat, iar ulterior Alhassan a marcat, stabilind scorul final.

E un avantaj lăsat, probabil. Lovește Larie mingea cu capul, mingea pleacă din zona aia, apoi e călcat Larie. El vede că mingea se duce la albastru (n.r.- la jucătorul Farului). Putea să dea fault, dar a lăsat legea avantajului.

Asta e o situație în care Borgnino nu trebuia să piardă mingea. Sîrbu a fost în marcaj. Nu e un fault să dai 11 metri la asta. Apoi a fost călcat Larie, dar vede că mingea merge la un jucător al Farului și lasă legea avantajului”, a transmis Ilie Dumitrescu.

Cred că e faultul lui Sîrbu în primă fază, se duce intenționat în jucătorul sibian, care apoi îl calcă pe Larie. Așa pare. Dacă mingea n-ar fi ajuns la Borgnino, Feșnic ar fi dat fault”, a spus Ionel Dănciulescu la digisport.ro.

Gică Hagi l-a făcut praf pe arbitrul Horaţiu Feşnic după ce acesta l-a eliminat: „Atâta aroganţă nu se poate! I-am zis vreo două”

Gică Hagi l-a făcut praf pe arbitrul Horaţiu Feşnic după ce acesta i-a acordat cartonaşul roşu la finalul partidei Farul – Hermannstadt 1-1.

Hagi susţine că golul oaspeţilor ar fi trebuit anulat fiindcă înainte ca Alhassan să marcheze a fost un fault asupra lui Ionuţ Larie.

Aşa e în fotbal. Sunt momente şi momente. Se pare că nu gestionăm corect lucrurile, cu toate că jucăm bine până în minutul 60-65.

Nu trebuie vorbit de echipa noastră, trebuie vorbit de domnul arbitru.

M-am dus la el să îl întreb de ce nu a dat fault, că avem VAR. L-am întrebat de ce nu mi-a dat fault, mi-a dat direct roşu. Normal că după aia i-am mai zis şi eu câte una.

Atâta aroganţă, nu se poate. Atât de plin de el! Nu am făcut nimic, decât l-am întrebat. El să se comporte de o asemenea aroganţă, să fie protagonist. 100% e fault!

„Ce să explice cei de la CCA?”

Ce să explice cei de la CCA? S-a terminat, noi din faza aia am luat gol. Avem 4 meciuri acasă, 4 egaluri. E clar că ceva nu funcţionează. Cu UTA am jucat bine, am revenit şi repriza a doua.

O să analizăm, probabil ăsta e fotbalul, învăţăm în fiecare zi câte ceva.

Ce putem să vorbim de altceva? De ce să vorbim de altceva? Echipa a jucat. Din nimic, eşti protagonist. Te-au văzut cei de la Cluj, te-a văzut toată lumea ce ai făcut. Să ieşim toată România, să vedem. A fost fault.

E prea mult, e prea clară (n.r.: faza)! Fault clar la Larie, eu am zis că revine şi dă fault. Dacă nu, înseamnă că nu înţeleg eu fotbalul”, a declarat, după meci, Gică Hagi, potrivit sursei citate.

 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
19:25

„Era în depresie” Discurs furibund după moartea lui Aaron Boupendza: „L-aţi distrus”

19:14

„Speram să nu se confirme!” Viorel Moldovan, șocat după moartea lui Aaron Boupendza: „Soarta e crudă!”

18:35

Lovitura încercată de Gigi Becali pe piaţa transferurilor! Vrea la FCSB un internaţional român!

18:22

Poliția din China, dezvăluiri despre moartea lui Aaron Boupendza! Ce s-a spus despre o posibilă crimă

18:05

Prima reacţie a echipei lui Aaron Boupendza, după decesul fulgerător al fotbalistului!

17:44

VideoMihai Stoica, la lansarea Cupei Duckadam: „Ce a făcut Helmut Duckadam nu va mai face nimeni”

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s