Fază controversată în CFR Cluj – Petrolul! Istvan Kovacs nu a acordat penalty la intervenţia lui Ajeti la Gomes: „E şocant!”

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 18.09.2023, 23:12

Fază controversată în CFR Cluj - Petrolul

Istvan Kovacs a decis să nu acorde penalty / Captură Digi Sport

Fază extrem de controversată în meciul CFR Cluj – Petrolul, ultimul al etapei a 9-a din Liga 1. Istvan Kovacs a fost în centrul atenţiei, după ce nu a acordat penalty pentru oaspeţi în minutul 48.

Reclamă

„Lupii” au primit un corner în startul reprizei secunde, la scorul de 1-0 pentru CFR Cluj. Mingea a fost centrată în centrul careului, iar Ajeti a încercat să îl blocheze cu orice preţ pe Gomes.

Reclamă

Fază controversată în CFR Cluj – Petrolul

Fundaşul central al ardelenilor s-a dus cu talpa pe piciorul adversarului şi, în cele din urmă, balonul a fost îndepărtat de jucătorii CFR-ului. Istvan Kovacs nu a intervenit.

La primul moment de întrerupere al jocului a aşteptat o veste din cabina VAR. A fost anunţat că nu a fost fault şi că nu este penalty.

Totuşi, după ce au fost difuzate reluările, decizia luată de „centralul” partidei i-a contrariat pe comentatori. Aceştia nu şi-au putut explica de ce nu s-a acordat lovitură de la 11 metri.

Penalty clar! E şocant. Ajeti s-a dus cu piciorul în faţă şi l-a faultat evident. Este penalty toată ziua!„, au declarat comentatorii Digi Sport. Faza se poate vedea AICI.

Decizia luată de Istvan Kovacs vine la o zi după ce Sebastian Colţescu a fost atacat în termeni duri pentru că i-a acordat penalty lui FCSB în derby-ul cu Farul.

Cristi Balaj, revoltat de penalty-ul primit de FCSB cu Farul

În minutul 55, arbitrul Sebastian Colţescu a dictat penalty după un duel între Tudor Băluţă şi Adrian Şut. Darius Olaru a transformat penalty-ul în minutul 58. Cristian Balaj, preşedintele CFR-ului, a avut o reacţie categorică.

E complicat să mă pronunț eu. De ce zicem că nu a fost penalty? Atacantul l-a lovit pe apărător, acesta a căzut. La FCSB se dă penalty când se întâmplă astfel de lucruri. Noi am discutat de faza de penalty din meciul cu FCSB în Ghencea și am spus punctul de vedere.

Faza de aseară e și mai hilară. Cei de la CCA trebuie să analizeze. Atacantul l-a lovit pe apărător, a mai făcut un pas, și-a adus aminte că a fost contact și când e vorba de FCSB astfel de faze trebuie sancționate.

Așa că ne aliniem și mergem mai departe. Înseamnă că asta e normalitatea. Diferența din clasament e făcută de două lovituri de pedeapsă, care au stabilit învingătoarea în două meciuri în care rezultatul final probabil ar fi fost egal”, a declarat Cristi Balaj pentru playsport.ro.

Gică Hagi a făcut scandal după Farul-FCSB 0-1

Gică Hagi a fost convins că penalty-ul care a decis derby-ul de la Ovidiu nu trebuia acordat.

Nu o să stau să mă agăț de un penalty după o simulare. Nu s-a consultat VAR-ul. Dar trebuie să jucăm mai bine, puteam să câștigăm lejer dacă eram noi. Cred că am făcut un meci destul de bun, dar nu cum mi-am dorit eu.

Clubul are o conducere, ei trebuie să vorbească despre penalty. Toți cei care am fost pe stadion am văzut, era o simulare și s-a dat penalty. Nu mai există respect. Dar trebuia să marcăm goluri, important e să ai gândul să marchezi în orice meci și mai ales să nu primești gol, dar asta e.

Campionatul e pierdut însă, acum stăm să evaluăm șansele de calificare în play-off. Dacă acasă primim ce am primit astăzi ne va fi foarte greu„, a răbufnit Gică Hagi.

Reclamă
Recomandări

Rămâne Edi Iordănescu la naţională şi după EURO 2024?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
17
mai
22:35
Discursul Cristinei Neagu, după ce CSM Bucureşti a primit titlul de campioană: „Există dezamăgirea ratării Final Four!”
17
mai
22:33
Reacţia lui Bogdan Andone după ce echipa lui a învins-o pe Mioveni cu un gol în prelungiri şi e aproape de rămânerea în Liga 1!
17
mai
22:20
Anunţul lui Florin Tănase, după ce Gigi Becali i-a făcut ofertă să se întoarcă la FCSB: „Mi-aș dori să joc în Champions League”
17
mai
21:48
Dan Petrescu avertizează înainte de CFR Cluj – Farul: „Stresul a rămas mai mult de partea noastră!”
17
mai
21:45
Botoșani – Mioveni 1-0. Jucătorii lui Bogdan Andone au dat lovitura în prelungiri! Oaspeţii au avut un gol anulat
17
mai
21:44
Record de asistenţă pentru Dinamo la meciul de baraj cu Csikszereda! Câte bilete s-au vândut pentru partida tur
17
mai
21:22
Elisabeta Lipă cere răbdare cu Simona Halep: „Numai în situaţia ei să nu fii! A dat dovadă de o ambiţie de fier!”
17
mai
21:03
Gabriela Ruse s-a calificat în semifinale la Trophee Clarins! Victorie de senzaţie cu Alize Cornet!
17
mai
20:50
Bellator Champions Series Paris a fost în AntenaPLAY. Patrick Mix l-a învins pe Magomed Magomedov în main-event
17
mai
20:38
Adrian Bumbescu, un nou atac la echipa lui Gigi Becali: „Titlul 27, adică 1”! Ce îl deranjează pe câştigătorul Cupei Campionilor
Vezi toate știrile

10 lucruri interesante despre femeia Gemeni. Astrele o favorizează în plan amoros

Când ești cea mai norocoasă persoană din lume. Află anul, luna și ziua în care astrele sunt de partea ta

Citește și