Faze controversate în Dinamo – FC Voluntari! Radu Petrescu a dictat un penalty pentru „câini”, apoi a întors decizia!

De Bogdan Stănescu
Publicat: 26.04.2024, 22:05

Faze controversate în Dinamo - FC Voluntari!

Faze controversate în Dinamo - FC Voluntari!

Radu Petrescu a dictat un penalty, pe care l-a anulat ulterior, după consultarea VAR / colaj capturi orangesport.ro

Faze controversate în Dinamo – FC Voluntari! În minutul 53 al partidei, Radu Petrescu a dictat un penalty pentru „câini”, apoi a întors decizia.

Reclamă

Radu Petrescu arătase punctul cu var după ce Boboc a atins mingea cu mâna în careu. Ulterior, după consultarea VAR, Petrescu a anulat lovitura de la 11 metri.

Reclamă

Faze controversate în Dinamo – FC Voluntari!

Ulterior, în minutul 69 al meciului, Velkovski a avut un duel cu Carnat, la marginea careului. Iniţial, centralul Radu Petrescu i-a arătat cartonaşul galben lui Velkovski şi a dictat lovitură liberă de la marginea careului.

Petrescu s-a dus ulterior să vadă faza pe ecranul de lângă gazon şi a întors iarăşi decizia iniţială. Petrescu nu i-a mai dat galben lui Velkovski şi nici nu a mai acordat lovitură liberă.

Dinamo – FC Voluntari s-a terminat, în cele din urmă, 1-1. Dinamo se află într-o situaţie teribilă în Liga 1. „Câinii” ocupă locul 9 în play-out, poziţie de pe care se retrogradează direct în Liga a 2-a. Dinamo are acum 21 de puncte. Ea ar putea la capătul acestei etape să ajungă chiar pe ultimul loc în Liga 1, dacă FCU Craiova va câştiga meciul de mâine, cu U Cluj.

Etapa trecută, Dinamo a fost învinsă în prelungiri de FC Botoşani, cu 2-1, după un gol marcat de Mailat. „Câinii” au primit ambele goluri după două erori monumentale.

În prelungiri, Patriche a vrut să iasă cu mingea la picior şi a fost deposedat. Ulterior, Mailat avea să înscrie cu o lovitură de cap.

Dinamo – FC Voluntari 1-1. „Câinii” rămân pe loc de retrogradare! Cum arată acum clasamentul în play-out

Dinamo – FC Voluntari 1-1 a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro, de la ora 20:00. Meciul contează pentru etapa cu numărul 7 din play-out-ul Ligii 1.

Dinamo rămâne pe locul 9 în play-out, cu 21 de puncte. Ilfovenii rămân pe locul 6, cu 23 de puncte. Dinamo mai are 2 meciuri pentru a reuşi să prindă măcar un loc de baraj. Etapa viitoare vor juca la Cluj, cu U Cluj, după care vor întâlni UTA, acasă, în ultima etapă.

Clasamentul, în timp real, în play-out:

  1. Hermannstadt 31 de puncte
  2. UTA Arad 31 de puncte
  3. Oţelul 30 de puncte
  4. U Cluj 29 de puncte
  5. Petrolul 26 de puncte
  6. FC Voluntari 23 de puncte
  7. FC Botoşani 21 de puncte
  8. Poli Iaşi 21 de puncte
  9. Dinamo 21 de puncte
  10. FCU Craiova 19 puncte

Dinamo: Golubovic – Patriche, Velkovski, Homawoo – Moura, Milanov, Gnahore, Pavicic, Amzăr – Gregorio, Selmani
Rezerve: Răilean, Gago, D. Irimia, Ilic, Politic, Bordușanu, Neagu, Bani, R. Grigore, A. Irimia, Roșu, C. Costin
Antrenor: Zeljko Kopic

FC Voluntari: Fernandez – Boboc, Turda, Matricardi, Armaș, Aliji – Cascini, Crepulja, Rață – Lambrinoc, Nemec
Rezerve: Vâlceanu, Paz, Droppa, Răduț, Dumiter, Merloi, D. Florea, R. Popescu, Carnat, Roemer, Voican, A. Ciobanu
Antrenor: Florin Pîrvu

„Sunt probleme în vestiarul lui Dinamo?” Zeljko Kopic a spus lucrurilor pe nume, înainte de meciul cu Voluntari

Tehnicianul de la Dinamo a vorbit despre problemele de la echipă, înaintea meciului de vineri. Zeljko Kopic a spus că, în vestiar, există mulți jucători care rămân fără contract din vară, dar a dat asigurări că le explică situația în care se află echipa.

„Avem mulți jucători ale căror contracte se termină. Eu îi cunosc și mă aștept să fie profesioniști și concentrați.

Încerc să le explic faptul că acest club e uriaș. Trebuie să fim 100% concentrați pe aceste meciuri, apoi vom vedea, e o altă poveste. E un risc, mulți jucători nu mai jucaseră de mult timp. Aceste greșeli vin și pentru că mulți jucători nu avea meciuri în picioare când au venit. Dar îi văd că dau totul, vor lupta până la final.

E un moment greu, știu că e foarte dificil când ești aproape, dar pierzi mereu puncte pe final. E un meci important, încerc să iau cele mai bune decizii, să nu mă las afectat de emoții. Din primul moment în care am venit am simțit o mare responsabilitate, dar trebuie să rămân calm”, a spus Zeljko Kopic, la conferința de presă.

 

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    23:54 15 apr.

    PSG şi Barcelona au tremurat, dar s-au calificat în semifinalele Champions League! Dramatism total în sferturi

    23:36 15 apr.

    UPDATESerhou Guirassy a scris istorie pentru Dortmund! I-a depăşit pe Lewadowski şi Haaland contra Barcelonei

    23:32 15 apr.

    Aston Villa, două goluri în trei minute cu PSG. Execuţii de senzaţie ale englezilor

    23:10 15 apr.

    „Sper să nu ratez trofeul”. Cosmin Olăroiu, după calificarea lui Al Sharjah în finala Ligii Campionilor Asiei 2

    22:43 15 apr.

    Şeful Formulei 1, veşti proaste pentru fani! Ce circuit riscă să iasă din calendar: „Din ce în ce mai dificil”

    22:41 15 apr.

    Veste uriaşă pentru Dinamo. Se va semna contractul pentru noul stadion din Ştefan cel Mare

    1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Gigi Becali i-a stabilit prețul lui Marius Ștefănescu! Pe ce sumă poate pleca de la FCSB: „Să dea atât!”s