FCSB – Universitatea Craiova 3-0. Echipa lui Charalambous a dat de pământ cu cea a lui Reghecampf. Olaru a făcut show

De Alex Masgras
Publicat: 2.09.2023, 23:20

Darius Olaru a reuşit o dublă în derby-ul cu Universitatea Craiova

Darius Olaru a reuşit o dublă în derby-ul cu Universitatea Craiova

FCSB – Universitatea Craiova 3-0. Echipa lui Elias Charalambous a făcut spectacol în derby-ul cu Universitatea Craiova. Dubla lui Darius Olaru şi reuşita lui Radunovic au decis derby-ul din Ghencea.

Reclamă

FCSB a jucat 3 partide în Ghencea şi nu a primit niciun gol. FCSB este pe primul loc în Liga 1, cu 18 puncte obţinute după 7 meciuri jucate.

Reclamă

Gazdele au început tare meciul din Ghencea şi Compagno a trimis în bara transversală în minutul 3. FCSB a deschis scorul în minutul 13, prin Darius Olaru, care a trimis la colţul scurt din pasa lui Octavian Popescu. Compagno a mai pus odată în pericol poarta oaspeţilor, în minutul 19, dar Popescu a reţinut. După numai două minute Radunovic a primit o pasă de la Alexandru Băluţă şi a majorat diferenţa la 2-0. Bucureştenii au intrat însă la cabine cuun avantaj de trei goluri, Darius Olaru reuşind dubla cu un şut din careu.

În repriza secundă gazdele au mai avut ocazii, cea mai mare în minutul 90+4 – când Compagno a trimis pe lângă poartă, dar nu au mai forţat, iar craiovenii nu au reuşit să pună în pericol poarta lui Târnovanu. S-a încheiat 3-0 pentru FCSB, care, cu 18 puncte, revine în fruntea clasamentului Ligii 1.

FCSB – Universitatea Craiova 3-0

Min. 90+5: FINAL DE MECI! FCSB a câştigat clar derby-ul cu Universitatea Craiova.

Min. 84: Ocazie FCSB! Andrea Compagno a trimis slab din poziţie favorabilă. Radaslavescu a dat o pasă de efect cu exteriorul.

Min. 55: Bară FCSB! Ngezana a fost aproape de primul său gol la FCSB, dar mingea a lovit bara!

Min. 46: Trei schimbări la Universitatea Craiova! Au ieșit Zajkov, Ndong și Crețu şi au intrat Houri, Vlădoiu și Mateiu.

Min. 45: FCSB – Universitatea Craiova 3-0. Darius Olaru a reuşit dubla, după o nouă pasă a lui Octavian Popescu. Olaru a marcat cu un şut puternic din interiorul careului.

Min. 33: Ocazie Universitatea Craiova! Mitriţă a tras de la marginea careului, dar mingea s-a dus puţin pe lângă poarta lui Târnovanu.

Min. 20: FCSB – Universitatea Craiova 2-0. Risto Radunovic a marcat după o fază superbă a lui Băluţă. Fundaşul roş-albaştrilor a marcat cu un şut puternic la colţul lung.

Min. 13: FCSB – Universitatea Craiova 1-0. Darius Olaru a deschis scorul, din pasa lui Octavian Popescu.

Min. 7: Ocazie Universitatea Craiova! Badelj a reluat cu capul extrem de slab, din 6 metri. Jucătorul lui Reghecampf a trimis pe lângă poartă, deşi nu era marcat.

Min. 4: Bară FCSB! Andrea Compagno a trimis bară. Start lansat pentru echipa lui Charalambous.

INFO! Atmosferă electrizantă în Ghencea. Fanii cântă non-stop.

Min. 1: A început partida.

FCSB – Universitatea Craiova, LIVE TEXT, ora 21:45 | Echipele de start

Echipele de start: 

FCSB: Târnovanu – Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic – Ov. Popescu, Șut, Olaru – Băluță, Compagno, Oct. Popescu

Rezerve: Udrea, Panțâru, Haruț, Miculescu, Gogescu, Lixandru, Toma, Radaslavescu, Djokovic

Antrenor: Elias Charalambous

CSU CRAIOVA: L. Popescu – Ndong, Zajkov, Badelj, Bancu – Kurtici, Screciu – Al. Crețu, Baiaram, Mitriță – Ivan

Rezerve: Lazar, Vlădoiu, Mateiu, Houri, Koljic, Căpățână, Isfan, Da Silva, Danciu

Antrenor: Laurențiu Reghecampf

FCSB şi Universitatea Craiova se vor întâlni în etapa cu numărul 8 din Liga 1 după ce ambele echipe au pierdut meciurile din deplasare din runda precedentă.

FCSB a pierdut duelul de la Arad cu UTA, câştigat cu 2-1 de „Bătrâna Doamnă”, într-o partidă în care Pantea şi Coman au fost eliminaţi şi sunt indisponibili pentru duelul cu oltenii de sâmbătă seară.

De partea cealaltă, Universitatea Craiova a pierdut meciul de la Ovidiu cu Farul, scor 0-2. Înaintea partidei s-a vorbit foarte mult despre faptul că duelul nu s-a amânat, pentru ca Farul să aibă câteva zile în plus de odihnă înaintea returului din Finlanda, cu HJK Helsinki, pierdut în cele din urmă de campioana României.

Sezonul trecut, FCSB şi Universitatea Craiova s-au întâlnit de patru ori. Primul meci din sezonul regulat a fost câştigat de olteni cu 2-1, după care au urmat două rezultate de egalitate pe Arena Naţională, scor 1-1. În returul din play-off de pe Ion Oblemenco s-a impus FCSB, cu 2-1.

Laurențiu Reghecampf, precaut înainte de FCSB – Universitatea Craiova. Ce a spus antrenorul despre adversarii din derby

Laurențiu Reghecampf, antrenor care a pregătit-o și pe FCSB, a lăudat lotul echipei pregătite de Elias Charalambous și de Mihai Pintilii. Acesta a menționat că jucătorii săi trebuie să fie foarte atenți în partida de pe stadionul Ghencea și că dorește să demonstereze că eșecul din meciul cu Farul a fost o întâmplare.

„Am simțit pe pielea noastră ce s-a întâmplat la Constanța, unde probabil în frunte cu mine și jucătorii ne-am gândit că cei de la Farul vor intra cu a doua echipă, că îi vor menaja. Nu este cazul, și lotul celor de la FCSB este valoros, jucătorii care sunt pe bancă au valoare și calitate să îi înlocuiască.

Este un minus că le lipsesc doi, trei jucători foarte importanți. Mai sunt câțiva care se refac, nu știm dacă vor intra Șut sau Băluță. În mare nu ar trebui să ne gândim la acest lucru, trebuie să luam jocul foarte, foarte serios din primul până în ultimul minut.

Vom încerca să alcătuim un 11 care să se lupte cu FCSB din toate punctele de vedere. Avem nevoie de jucători care să reziste presiunii, să facă față unui stadion arhiplin”, a spus Laurențiu Reghecampf, la conferința de presă premergătoare partidei cu FCSB.

Reclamă
Recomandări

Rămâne Edi Iordănescu la naţională şi după EURO 2024?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
17
mai
22:35
Discursul Cristinei Neagu, după ce CSM Bucureşti a primit titlul de campioană: „Există dezamăgirea ratării Final Four!”
17
mai
22:33
Reacţia lui Bogdan Andone după ce echipa lui a învins-o pe Mioveni cu un gol în prelungiri şi e aproape de rămânerea în Liga 1!
17
mai
22:20
Anunţul lui Florin Tănase, după ce Gigi Becali i-a făcut ofertă să se întoarcă la FCSB: „Mi-aș dori să joc în Champions League”
17
mai
21:48
Dan Petrescu avertizează înainte de CFR Cluj – Farul: „Stresul a rămas mai mult de partea noastră!”
17
mai
21:45
Botoșani – Mioveni 1-0. Jucătorii lui Bogdan Andone au dat lovitura în prelungiri! Oaspeţii au avut un gol anulat
17
mai
21:44
Record de asistenţă pentru Dinamo la meciul de baraj cu Csikszereda! Câte bilete s-au vândut pentru partida tur
17
mai
21:22
Elisabeta Lipă cere răbdare cu Simona Halep: „Numai în situaţia ei să nu fii! A dat dovadă de o ambiţie de fier!”
17
mai
21:03
Gabriela Ruse s-a calificat în semifinale la Trophee Clarins! Victorie de senzaţie cu Alize Cornet!
17
mai
20:50
Bellator Champions Series Paris a fost în AntenaPLAY. Patrick Mix l-a învins pe Magomed Magomedov în main-event
17
mai
20:38
Adrian Bumbescu, un nou atac la echipa lui Gigi Becali: „Titlul 27, adică 1”! Ce îl deranjează pe câştigătorul Cupei Campionilor
Vezi toate știrile

10 lucruri interesante despre femeia Gemeni. Astrele o favorizează în plan amoros

Când ești cea mai norocoasă persoană din lume. Află anul, luna și ziua în care astrele sunt de partea ta

Citește și