Gigi Becali a dat lovitura cu ultimul transfer făcut în această iarnă la FCSB: „Jucătorul e încântat, vine să ia titlul!”
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 12.01.2024, 9:23
Gigi Becali a dat lovitura cu ultimul transfer făcut în această iarnă la FCSB. Becali a rezolvat al treilea transfer al iernii, după ce a plătit 50.000 de euro celor de la Urartu pentru fundaşul dreapta Nana Antwi.
Becali i-a mai adus în această iarnă la FCSB pe Luis Phelipe şi Baba Alhassan. Cei doi sunt deja în cantonamentul din Antalya, acolo unde trag din greu să îi impresioneze pe Elias Charalambous şi Mihai Pintilii.
Gigi Becali a dat lovitura cu ultimul transfer făcut în această iarnă la FCSB
Agentul de jucători Florin Vulturar a vorbit despre Antwi şi a dezvăluit motivul pentru care fundaşul ghanez nu a ajuns în Turcia.
„Jucătorul e foarte încântat că s-a rezolvat transferul în această iarnă şi abia aşteaptă să ajungă la echipă. Îşi doreşte să câştige campionatul cu FCSB. Încercăm să rezolvăm toate documentele pentru viză.
El are nevoie de viză ca să intre în Turcia şi vedem mâine sau poimâine situaţia cu viza”, a spus Florin Vulturar la orangesport.ro.
Cotat la suma de 275.000 de euro, ghanezul a jucat pentru ultima dată la FC Urartu, fosta adversară a celor de la Farul Constanța, din preliminariile UEFA Conference League.
Pentru echipa din Armenia a adunat 86 de meciuri, în care a reușit să marcheze 2 goluri și să ofere 8 pase decisive. Înainte de a ajunge la Urartu, Nana Antwi a mai evoluat pentru: Young Wise FC, Lori Vanadzor și LOSC Lille B.
Gică Hagi, sfat preţios pentru Gigi Becali, chiar la cununia lui Ianis
Gică Hagi i-a dat un sfat preţios lui Gigi Becali, chiar la cununia lui Ianis. Patronul de la FCSB a dezvăluit ce discuţie a purtat cu naşul său, mărturisind că acesta i-a dat o soluţie pentru postul de atacant al roş-albaştrilor.
Gigi Becali a dezvăluit că a purtat un scurt dialog despre fotbal cu Gică Hagi, chiar la cununia lui Ianis, din prima zi de Crăciun. Patronul de la FCSB a declarat faptul că „Regele” i-a recunoscut că nu mai are forţă să se luptă pentru titlu, în acest sezon.
Latifundiarul din Pipera i-a cerut şi un sfat naşului său, în legătură cu un atacant pentru FCSB. Gică Hagi a răspuns fără să stea pe gânduri şi i-a recomandat lui Gigi Becali să-l folosească pe Florinel Coman pe acest post. Patronul roş-albaştrilor a mers imediat la „Mbappe de România”, prezent şi el la petrecere, şi i-a dezvăluit ce planuri are.
„Am vorbit despre fotbal cu el (n.r.- cu Hagi la cununia lui Ianis) și i-am spus că-mi mai trebuie un atacant. `Dă-mi un sfat, că și-așa nu te bați cu mine acum`. A recunoscut că n-are cum, că a făcut maximum cu echipa aia. A spus: `Nu mai căuta atacant, bagă-l pe șeptar (n.r.- Florinel Coman) și vei avea un atacant cum nu s-a mai văzut în România`!
- Gigi Becali a dat lovitura cu ultimul transfer făcut în această iarnă la FCSB
- De ce nu a ajuns jucătorul la echipă
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY