Gigi Becali aruncă „bomba”: „Mi-a spus că va rezolva problema Stelei și vom juca în Ghencea!”
De Antena Sport
Publicat: 28.10.2022, 11:44
Gigi Becali aruncă „bomba” despre subiectul „FCSB în Ghencea” chiar după eliminarea din UEFA Conference League. Patronul vicecampioanei a dezvăluit că Marcel Ciolacu i-a promis că echipa sa va evolua în Ghencea.
FCSB a fost interzisă până acum în Ghencea, acolo unde evoluează rivalii de la CSA Steaua.
Gigi Becali aruncă „bomba” despre subiectul „FCSB în Ghencea”
„Vă dau o veste bună. Ieri am fost la slujbă, a fost acolo președintele PSD-ului, domnul Ciolacu. L-am salutat și a zis: domnul Becali, avem obligația să rezolva problema Stelei și vă promit, vă dau cuvântul meu, că vom rezolva problema Stelei și veți juca în Ghencea.
Am încredere, Ciolacu e un om serios, nu e agresiv. Eu cred că se va ține de cuvânt Ciolacu”, a declarat Gigi Becali, potrivit sport.ro.
Gigi Becali, optimist după ce FCSB a fost eliminată din Conference League
Gigi Becali e optimist după ce FCSB a fost eliminată din Conference League. Patronul roş-albaştrilor este cu gândul doar la banii pe care i-a câştigat de-a lungul timpului din fotbal.
Gigi Becali susţine că a câştigat nu mai puţin de 200.000.000 de euro din fotbal. Totuşi, patronul FCSB nu a obţinut profit.
„Hai, la revedere! Se ştia dinainte. Am câştigat 200.000 de euro. Eu am câştigat 200 de milioane din transferuri, nu aţi văzut? Bine, cheltuielile au fost de 205-206 milioane. Am băgat în taxe, impozite. Ce vreţi de la mine? Bă, sunt bani 200 de milioane. Am mai dat şi de la mine!
Nu e vorba de echipă. Eu m-am bucurat de venirea lui Tavi Popescu. Înseamnă că îşi revine. Eu mă refer la viitor. Nu avem orizont şi nici viitor. Trebuie să pasez, nu vreau să jucăm doar din valoarea jucătorilor. Trebuie să avem o direcţie. Nimic n-am văzut la belgieni. Nu vreau să îi fac reproşuri lui Dică!”, a declarat Gigi Becali, potrivit sport.ro.
Ştefan Târnovanu, savuros: „Dacă nu vom fi lăsaţi în Ghencea, venim aici să jucăm!”
Ştefan Târnovanu a fost savuros după ce a fost erou în Sepsi – FCSB 0-1. Portarul roş-albaştrilor a avut din nou o prestaţie fabuloasă la Sfântu Gheorghe şi s-a amuzat la finalul meciului.
Târnovanu a transmis că preferă să evolueze de fiecare dată pe terenul lui Sepsi, dacă FCSB nu va fi lăsată să evolueze în Ghencea, stadionul rivalilor de la CSA Steaua.
„Este al doilea meci la rând în care am avut o evoluţie bună. Mă gândeam acum că, dacă nu vom fi lăsaţi în Ghencea să jucăm, putem să venim aici pentru că nu iau goluri. O să vedem. A fost un meci foarte dificil. Practică cam cel mai frumos fotbal alături de Farul Constanţa.
E un pas mare pentru play-off. Veneam după meciurile de uitat din Europa. Din 7-8 penalty-uri nu am reuşit să bat niciunul. Aveam lista pentru lovituri de la 11 metri, dar el (n.r Alexandru Tudorie) nu era pe ea!”, a declarat Ştefan Târnovanu la finalul meciului.
- Gigi Becali aruncă „bomba”
- Anunţ clar despre subiectul „FCSB în Ghencea”
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY