Giovanni Becali anunță un play-off spectaculos: ”Primele 5 se pot bate pentru titlul de campioană”

De Dan Roșu
Publicat: 13.03.2023, 7:51

Giovanni Becali anunță un play-off spectaculos. Agentul susține că primele cinci echipe din clasament pot lupta pentru titlul din acest sezon, asta după ce situația este mai strânsă ca niciodată.

Reclamă

Farul a câștigat sezonul regulat și pornește în play-off cu 32 de puncte. Echipa de pe locul 5, Rapid, are 26 de puncte, în timp ce FCSB are 29 de puncte, iar Universitatea Craiova, 27. CFR va intra în play-off cu 30, 31 sau 32 de puncte, în funcție de rezultatul din meciul cu U Cluj.

Reclamă

Giovanni Becali anunță un play-off spectaculos

”Se vede că e o diferență de valoare între FCSB și Sepsi, sper să câștige FCSB și să avem un play-off așa cum n-am mai avut în ultimul timp. Toate din primele 5 se pot bate pentru titlul de campioană. Poate cei mai buni (n.r. – au fost Olaru și Octavian Popescu)”, a declarat Becali, la finalul meciului FCSB – Sepsi 1-0.

Programul complet al meciurilor din playoff-ul Ligii 1 s-a stabilit după meciul celor de la FCSB cu Sepsi. Astfel. după victoria de pe Arena Naţională, FCSB a terminat sezonul regular pe locul 3.

Singurele două necunoscută rămân numărul de puncte cu care va intra campioana CFR Cluj în playoff, dar şi echipa care va ocupa locul 6. Marea finală pentru ultimul loc de playoff va avea loc joi, între Sepsi şi FC U Craiova.

Programul complet al meciurilor din play-off-ul Ligii 1

Etapa 1

Etapa 2

Etapa 3

Etapa 4

Etapa 5

Etapa 6

Etapa 7

Etapa 8

Etapa 9

Etapa 10

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
14:25

Secretele ascensiunii Ancăi Todoni în topul mondial WTA! Sportiva cu trei antrenori şi-a uimit adversarele

13:54

„E ca Garnacho de la United!” Gică Hagi, aproape de o nouă lovitură financiară! Detaliile afacerii

13:38

„M-a deranjat!” Dan Petrescu s-a enervat înainte de FCSB-CFR Cluj. Mesaj dur pentru Elias Charalambous

13:28

EXCLUSIVDecizia de mare campion luată de Cătălin Chirilă după dezamăgirea de la Jocurile Olimpice

13:10

Anunţ uriaş al lui Leo Messi! L-a lăudat, la scenă deschisă, pe starul Barcelonei. Poate fi urmaşul său

13:00

EXCLUSIVDecizia luată în legătură cu Florin Tănase înainte de FCSB – CFR Cluj

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s