Ilie Poenaru, răspuns pentru fanii care i-au cerut demisia după UTA – Universitatea Craiova 1-2: „Nu mă gândesc să plec. Este presiune”

De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 23.10.2022, 21:37

Ilie Poenaru, răspuns pentru fanii care i-au cerut demisia după UTA – Universitatea Craiova 1-2: „Nu mă gândesc să plec. Este presiune

Lui Ilie Poenaru i s-a cerut demisia la finalu partidei cu Universitatea Craiova

Ilie Poenaru pleacă de la UTA Arad / Hepta

Ilie Poenaru, răspuns pentru fanii care i-au cerut demisia după UTA – Universitatea Craiova 1-2. Antrenorul arădenilor a spus că nu se gândeşte să plece de la echipă, deşi a fost contestat de tot stadionul la finalul partidei echipa lui Mirel Rădoi.

Reclamă

Deşi a anunţat că nu vrea să plece, Ilie Poenaru a spus că va avea o discuţie cu cei din conducerea clubului.

Reclamă

Ilie Poenaru, răspuns pentru fanii care i-au cerut demisia

Da, sunt supărat pe Paul Anton. E un jucător cu experiență, care dă echilibru. E jucătorul de la care am pretenții, dar ce să fac? Modul în care primim cartonașele roșii… dacă le-am lua pentru a obține un rezultat era altecva, dar noi le luăm numai pe prostii.

Presiune este. Publicul își dorește foarte multe. Cu toții ne doream să fim la finalul turului pe un alt loc în clasament. Din păcate, am făcut greșeli personale și am ajuns unde am ajuns.

Da, e normal (n.r – ca fanii să îi ceară demisia), sunt supărați, își doresc mult mai mult. E un public minunat, care vrea să vadă altceva, să vadă că echipa câștigă. E normal să aibă reacția asta, dar, în momentul acesta, ăștia suntem acum.

Nu mă gândesc să plec deocamdată. O să am o discuție cu conducerea după acest tur, vom analiza și vom vedea ce decizie vom lua„, a spus Ilie Poenaru la orangesport.ro.

UTA – Universitatea Craiova 1-2. Victorie muncită pentru echipa lui Rădoi

UTA a deschis scorul prin fundaşul mauritan Aly Abeid (13), după o minge respinsă greşit de Nicuşor Bancu la un corner. A fost primul gol marcat de african pentru UTA. Universitatea a controlat jocul în continuare şi a reuşit egalarea în finalul primei reprize, prin Ştefan Baiaram (45+1), cu capul din lovitura liberă executată de Dan Nistor.

Echipa antrenată de Mirel Rădoi a marcat golul victoriei prin acelaşi Baiaram (57), lansat de Nistor, după ce UTA a rămas în zece oameni în min. 50, când Paul Anton a primit al doilea cartonaş galben.

În min. 19, Mihai Dobrescu (UTA) a trimis mingea în bara propriei porţi. Suporterii echipei arădene au cerut pe finalul meciului demisia antrenorului Ilie Poenaru.

UTA a ajuns la cinci meciuri consecutive fără victorie în Superligă, un egal şi patru eşecuri.

Universitatea a ajuns la opt meciuri consecutive cu gol primit în Liga 1. Universitatea venea după trei înfrângeri consecutive în deplasare.

UTA Arad – Universitatea Craiova 1-2 (1-1), Arena ”Francisc Neuman” – Arad
Au marcat: Aly Abeid (13), respectiv Ştefan Baiaram (45+1, 57).
Cartonaş roşu: Paul Anton (UTA, 50).
Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Andrei Constantinescu (Bucureşti), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); al patrulea oficial: Florin Andrei (Târgu Mureş)
Arbitru video: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitru asistent video: Romică Bîrdeş (Piteşti)

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:56

„Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”

22:46

„M-a șocat!” Dan Petrescu, la pământ după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Nu am înțeles nimic”

22:21

„Nu a fost de vină” Gigi Becali a analizat „parada” lui Mihai Popescu din cu CFR 3-2. Ce i-a reproșat lui Târnovanu

22:11

Gigi Becali, verdict despre lupta pentru titlu după 3-2 cu CFR Cluj: „Nu ai cum să îl mai pierzi!”

22:02

Cum arată clasamentul Ligii 1 după FCSB – CFR Cluj 3-2! Victorie uriașă pentru campioana en-titre

21:53

FCSB – CFR Cluj 3-2! Roș-albaștrii, pas uriaș în lupta pentru titlu după un derby „de foc”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis 6 Petrolul şi-a prezentat noul antrenor principal. Revine în fotbalul românesc după 12 anis