Ionuţ Lupescu, apel public după anunţul uriaş despre construcţia noului stadion al lui Dinamo: „Anul acesta să începem dărâmarea”

Publicat: 13.02.2025, 21:47.

Ionuţ Lupescu, apel public după anunţul uriaş despre construcţia noului stadion al lui Dinamo

Ionuţ Lupescu, în timpul unui interviu / AS.ro

Ionuţ Lupescu a făcut un apel public în ziua în care s-a aflat că ar putea începe construcţia noului stadion al lui Dinamo. Fostul mare jucător al „câinilor” speră să nu se conteste licitaţia publică pentru ridicarea arenei de 116 milioane de euro.

Reclamă

Procedura a fost finalizată şi, conform legii, urmează o perioadă de 10 zile, la finalul căreia, dacă nu au fost depuse contestaţii, se va putea semna contractul de execuţie. Lupescu speră ca vechiul stadion din Ştefan cel Mare să poată fi demolat în acest an.

Reclamă

Ionuţ Lupescu, apel public după anunţul uriaş despre construcţia noului stadion al lui Dinamo

Dacă nu vor fi contestaţii, noul stadion de 25.000 de locuri ar putea fi gata în 2027.

Din ce am aflat și noi, am avut o discuție cu domnul ministru Attila Cseke, suntem pe drumul cel bun. Astăzi cred că s-a făcut public și cine este constructorul. Apelul nostru, al clubului Dinamo, și al meu personal este ca cei care au fost în concurență să nu facă contestație pentru că e important, drumul acesta trebuia să înceapă în urmă cu 6 ani. Ar fi fantastic dacă nu vor fi contestații.

Aici vorbesc de cel mai mare club sportiv din România, sunt foarte mulți sportivi care așteaptă să aibă o nouă arenă, în special săli de antrenamente pentru cei care sunt campioni olimpici. M-aș bucura foarte mult dacă n-am avea nicio contestație și lucrurile ar merge așa cum ne dorim, anul acesta să începem dărâmarea.

(n.r. dacă ar exista vreo contestație) Probabil va mai dura iar câteva luni, ceea ce ar îngreuna situația. Eu sper să se găsească înțelegere, să înțeleagă că nu e orice club sportiv din România, e cel mai mare. Sportivii au nevoie de această arenă.

Nu e nicio problemă. Prima dată înainte să dărâmăm am zis că vrem să consolidăm spitalul și bineînțeles să facem și ca conductele subterane unde este actualul teren să fie modificate și după aceea vom construi„, a declarat Ionuţ Lupescu.

Când încep lucrările pentru noul stadion Dinamo. Anunţul făcut de ministrul Dezvoltării

Lucrările sunt finanţate de Ministerul Dezvoltării, au o valoare de peste 580 de milioane de lei, plus TVA.

Acestea fac parte din planul de edificare a patru noi stadioane din Capitală, Stadionul Rapid, Stadionul Steaua şi Stadionul Arcul de Triumf fiind deja construite din fonduri asigurate de la bugetul de stat şi date în folosinţă.

Noua Arenă Multifuncţională CS Dinamo Bucureşti nu va fi doar un stadion, ci un complex sportiv modern, omologat UEFA, cu 25.000 de locuri pentru spectatori, spaţii de cazare şi cantină pentru sportivi, săli de antrenament pentru multiple discipline sportive, centru de recuperare pentru sportivi şi spaţiu expoziţional, a anunţat Ministerul Dezvoltării.

Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării, reafirmă angajamentul de a susţine infrastructura sportivă din România, în general, şi construirea Stadionului Dinamo, în mod specific. Proiectul include şi amenajarea heliportului Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti”, – a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila, despre acest proiect.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    13:21

    Virgil van Dijk a semnat prelungirea contractului cu Liverpool

    13:14

    Athletic Bilbao – Rangers LIVE SCORE (22:00). Ianis Hagi, duel decisiv pentru semifinalele Europa League. Meciurile serii

    13:08

    Ronnie O’Sullivan – Ali Carter, în primul tur de la Campionatul Mondial. Tabloul complet de la Crucible

    12:46

    EXCLUSIVCând intră buldozerele pe stadionul din Ştefan cel Mare. Momentul aşteptat de toţi fanii lui Dinamo

    12:36

    Începe lupta pentru Cupa Stanley! Care sunt echipele calificate în play-off-ul NHL și cum arată prima rundă

    12:32

    Reacţia antrenorului lui Zhejiang, după ce decizia fostului club al lui Aaron Boupendza a şocat pe toată lumea

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns