Liviu Ciobotariu, reacție furibundă după Rapid – FC Voluntari 4-1: „Am fost umiliți! Va trebui să iau măsuri!”

De Cosmin Olteanu
Publicat: 4.02.2023, 22:25

Liviu Ciobotariu

Liviu Ciobotariu, reacție furibundă după Rapid - FC Voluntari 4-1

Liviu Ciobotariu / hepta

Liviu Ciobotariu, antrenorul celor de la FC Voluntari, a avut o reacție furibundă după Rapid – FC Voluntari 4-1.

Reclamă

Pentru Rapid, au marcat Dugandzic (trei goluri) și Albu, în timp ce unicul gol al oaspeților a fost semnat de Lopes.

Reclamă

Liviu Ciobotariu, reacție furibundă după Rapid – FC Voluntari 4-1

Liviu Ciobotariu a vorbit în termeni duri despre jucătorii săi, după umilința suferită în fața Voluntariului.

„Suntem într-o scădere de formă. Am făcut un joc foarte slab astăzi. Am încasat patru goluri, toate din 7-8 metri. Este o situație grea. Clar, am făcut doar prezență pe teren astăzi.

Am fost umiliți! Trebuie să recunosc că nici eu nu am fost inspirat nici la alcătuirea primului «11», nici la schimbări. Am devenit o echipă vulnerabilă, n-am avut atitudine, personalitate, agresivitate.

Ne-a lipsit și curajul. Am părut ca o echipă mică. Îmi asum acest rezultat, va trebui să iau măsuri, pentru că așa nu se mai poate!

Umilință, într-un cuvânt. Foarte slab! N-am reușit să avem posesie, să trecem în terenul advers cu mingea. Primim gol din orice zonă și nu este normal.

Sunt supărat. Noi știam unde jucăm, am și discutat cu jucătorii înainte. Nu este primul lor joc pe «Giulești». Ne așteptam ca stadionul să fie plin. Problema a fost la noi, dar, bineînțeles, și la adversar.

Devine periculos pentru noi. Mă îngrijorează situația din clasament, pentru că etapele se scurg, celelalte echipe acumulează puncte. Însă, noi trecem pe lângă etape, jocul nu ne dă speranțe. Dar vom schimba foaia și voi trece la repercusiuni, pentru că așa nu se mai poate”, a declarat Liviu Ciobotariu, la finalul partidei cu Rapid.

Adrian Mutu, euforic după Rapid – FC Voluntari

Adrian Mutu s-a declarat fericit pentru victoria categorică obținută de echipa sa și a scos în evidența legătura specială pe care Marko Dugandzic o are cu coechipierii săi.

„Am avut un meci reușit, nu numai la nivel de goluri, dar în general. Mă bucur că am câștigat. Toate meciurile sunt importante, dar unele sunt mai importante, mai ales când sunt spre sfârșitul campionatului.

Suntem pe un drum bun și cu un moral foarte bun. Singurul lucru, care mă deranjează, este că am primit gol în ultimele secunde ale meciului. Golul cred că a fost mai mult meritul nostru.

Dar nu vreau să-l mâni pe Dumnezeu, ci să mă bucur de această victorie. Dugandzic este într-un moment foarte bun, e golgheterul campionatului în acest moment. Se vede că are o legătură bună cu coechipierii lui.

Toți băieții, care au intrat, au intrat bine. Au fost conectați la joc. Pentru mine, toți băieții sunt titulari. Sunt alegerile pe care le face antrenorul, de multe ori.

Va fi un meci frumos, sper ca, condițiile, în care se va desfășura acest meci, să fie bune (n.r. despre CFR Cluj – FCSB).

La mulți lui (n.r. Gică Hagi), sănătate și familiei lui”, a declarat Adrian Mutu, la finalul partidei cu FC Voluntari.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:59 19 apr.

Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

22:37 19 apr.

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52 19 apr.

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52 19 apr.

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38 19 apr.

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16 19 apr.

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s