„Mă ambiţionează lucrurile spuse despre mine!”. Andrei Ivan s-a convins în privinţa lui CFR Cluj: „Este mai slabă!”

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 2.04.2023, 23:44

Andrei Ivan s-a convins în privinţa lui CFR Cluj

Andrei Ivan s-a convins în privinţa lui CFR Cluj

Andrei Ivan, în timpul meciului Universitatea Craiova - CFR Cluj / Profimediaimages

Universitatea Craiova – CFR Cluj 1-1. Andrei Ivan s-a convins în privinţa lui CFR Cluj după meciul din a doua etapă a play-off-ului Ligii 1. Atacantul lui Eugen Neagoe e sigur că gruparea din Bănie merita să câştige confruntarea cu campioana en-titre.

Reclamă

Neconvocat la echipa naţională, Ivan a fost integralist în derby. Vârful în vârstă de 26 de ani a avut o reacţie categorică. Asigură că CFR Cluj nu mai este echipa de temut din trecut.

Reclamă

Andrei Ivan s-a convins în privinţa lui CFR Cluj

Sunt puţin dezamăgit pentru că puteam să câştigăm pe final. Din câte am înţeles am avut şi un penalty nedat. Am dominat de la început această partidă, dar nu am reuşit să marcăm. Am avut şi două probleme cu accidentările în prima repriză. Este important că nu am pierdut.

Mă ambiţionează şi lucrurile care s-au spus despre mine în trecut. De la meci la meci vreau să fiu mai bun şi să marchez pentru Universitatea Craiova.

Încă nu ne gândim la titlu. Trebuie să terminăm pe podium, să luăm încetul cu încetul. Nu vreau să comentez nimic de CFR, dar nu mi s-a părut o echipă ca în sezoanele trecute. (Reporter: Deci mai slabă?) Da, este mai slabă„, a declarat Andrei Ivan la digisport.ro.

Oltenii au început meciul cum nu se putea mai rău. Işfan şi Baiaram s-au accidentat în prima repriză. La pauză a ieşit şi Vlădoiu, înlocuit de Eugen Neagoe cu Căpăţînă. CFR Cluj a deschis scorul după o fază care a făcut K.O. defensiva gazdelor. Cvek a reuşit o lovitură spectaculoasă de cap, în minutul 69, cu care l-a învins pe Popescu.

Campionii en-titre nici nu au avut timp să se bucure. Abia intrat pe teren, Elvir Koljic a restabilit egalitatea în minutul 72. Dan Petrescu a făcut o criză de nervi la marginea terenului. „Bursucul” primise deja cartonaş galben de Istvan Kovacs. Antrenorul CFR-ului a avut motive de nemulţumire şi în minutul 81, când Ndong a căzut după o intervenţie a lui Petrila. Arbitrajul VAR a decis că nu a fost penalty. În primul minut de prelungiri, Raul Silva putea marca golul victoriei, dar bara l-a salvat pe Scuffet.

CFR Cluj a ratat şansa de a o egala la puncte pe Farul. A rămas la două puncte în spatele echipei lui Gică Hagi. Universitatea Craiova a urcat pe locul 4. Etapa a 2-a a play-off-ului se încheie luni. Sepsi – FCSB va fi de la ora 20:30, iar meciul va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe AS.ro.

Cum arată clasamentul Ligii 1:

1. Farul Constanţa – 36 de puncte
2. CFR Cluj – 34 de puncte
3. FCSB – 30 de puncte
4. Universitatea Craiova – 29 de puncte
5. Rapid – 28 de puncte
6. Sepsi – 21 de puncte

Dan Petrescu a răbufnit după remiza din Bănie

Dan Petrescu nu le-a dat dreptate oltenilor şi a declarat Universitatea Craiova nu a avut nicio ocazie notabilă până în minutul 72, atunci când au reuşit să egaleze.

A fost un meci foarte greu, ştiam că echipa nu va fi bine azi. N-am avut timp să pregătesc meciul. Nu cred că vreo echipă va câştiga aici. E un teren greu, au o bancă extraordinară. Jucătorii de pe banca de la noi n-au niciun CV, au intrat foarte rău. Nu ştiu dacă ei au avut vreo ocazie mare până în minutul 75. Am căzut după ce am luat golul, jucătorii care au intrat nu au adus nimic, poate doar Hoban. E un play-off strâns, foarte multe egaluri.

Trăiesc la maxim orice meci, a fost cel de-al 700-lea din cariera mea, nu ştiu care antrenor din România va mai face atâtea. Am şi 300 de meciuri amicale, deci am ajuns pe la vreo 1000. Îmi doream să fie victorie la meciul 700.

Universitatea Craiova a făcut schimbări bune, ale noastre au fost slabe. Unii jcuători s-au relaxat, par în vacanţă, o să avem o discuţie mai dură săptămâna aceasta. Mai bine bag juniori, decât să bag jucători care nu dau totul pentru echipă”, a declarat Dan Petrescu.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:56 20 apr.

„Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”

22:46 20 apr.

„M-a șocat!” Dan Petrescu, la pământ după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Nu am înțeles nimic”

22:21 20 apr.

„Nu a fost de vină” Gigi Becali a analizat „parada” lui Mihai Popescu din cu CFR 3-2. Ce i-a reproșat lui Târnovanu

22:11 20 apr.

Gigi Becali, verdict despre lupta pentru titlu după 3-2 cu CFR Cluj: „Nu ai cum să îl mai pierzi!”

22:02 20 apr.

Cum arată clasamentul Ligii 1 după FCSB – CFR Cluj 3-2! Victorie uriașă pentru campioana en-titre

21:53 20 apr.

FCSB – CFR Cluj 3-2! Roș-albaștrii, pas uriaș în lupta pentru titlu după un derby „de foc”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis 6 Petrolul şi-a prezentat noul antrenor principal. Revine în fotbalul românesc după 12 anis