Marius Şumudică, despre cozile de la casele de bilete pentru FCSB – Dinamo: „S-a vândut apa bine”
De Alex Masgras
Publicat: 21.07.2023, 16:58
Marius Şumudică, despre cozile de la casele de bilete pentru FCSB – Dinamo. Antrenorul de 52 de ani a declarat că nu i se pare normal ca FCSB să nu poată evolua pe stadionul Steaua.
Partida dintre FCSB şi Dinamo, din etapa a doua a Ligii 1, se va disputa pe stadionul Arcul de Triumf, după ce negocierile dintre conducerea FCSB şi CSA Steaua au intrat în impas.
Marius Şumudică, despre cozile de la casele de bilete pentru FCSB – Dinamo: „S-a vândut apa bine”
Marius Şumudică a glumit, după ce a văzut imaginile de la casele de bilete pentru derby-ul dintre FCSB şi Dinamo, cu sute de oameni care au stat în căldură pentru a cumpăra un bilet la meciul de sâmbătă seară.
Conducerea roş-albaştrilor a decis ca bilete pentru acest meci să se comercializeze doar de la casele de bilete, nu şi online:
„S-a vândut apa bine. Nu mi se pare normal, atâta timp cât am înţeles că acest stadion se poate închiria, ca FCSB să nu poată juca pe acel stadion, dacă plăteşte. Cred că nu s-a vrut să joace acolo. Am înţeles că patronul de la FCSB a făcut toate eforturile ca meciul cu Dinamo să se joace acolo”, a declarat Marius Şumudică, potrivit digisport.ro.
Mihai Stoica, mesaj categoric înainte de FCSB – Dinamo
Mihai Stoica a declarat că fanii au fost izgoniţi din Ghencea, înainte de derby-ul cu Dinamo. MM susţine că oamenii nu au avut dreptul de a asista la un meci pe stadionul celor de la CSA Steaua, deşi arena este construită din bani publici.
De asemenea, managerul general de la FCSB a declarat că vina pentru faptul că FCSB – Dinamo se joacă pe un stadion de doar 8000 de locuri o poartă doar cei de la LPF. Mihai Stoica susţine că la tragerea la sorţi a programului noului sezon, oficialilor de la Ligă li s-a cerut să nu programeze derby-urile FCSB – Dinamo, Dinamo – Rapid şi FCSB – Rapid, în primele cinci runde ale sezonului, atunci când Arena Naţională este ocupată.
„Se vorbeşte de hotărâri judecătoreşti, de foarte multe lucruri. Dar nu poţi să-ţi baţi joc de oameni în halul acesta. Oamenii au fost izgoniţi din Ghencea. Nu noi! Jucătorii au nevoie de un teren, dar oamenii au nevoie să vadă meciul. Sunt zeci de mii care nu vor ajunge pe stadion. De ce? Pentru că nu vor unii care se consideră stăpâni pe bunuri publice. Oamenii au plătit pentru construirea stadionului. Dar n-au cum să vadă meciul pe stadion. De ce echipa asta a avut cea mai mare audienţă anul trecut? Pentru mizeriile care s-au făcut! Suporterii vin aproape, sunt empatici.”
Mihai Stoica: „Bătaie de joc din partea LPF!”
„Şi Ghencea, şi Arena Naţională erau prea mici pentru derby-ul acesta. Este o bătaie de joc din partea LPF! Am solictat să nu se dispute în primele cinci etape meciurile acestea. Erau FCSB cu Dinamo, cu Rapid, şi mai era şi Dinamo – Rapid. Orice meci se putea juca. În loc să muţi un meci, l-ai pus în primele etape. Că aşa a ieşit la sorţi, ţi-a fost lene să pui o condiţie suplimentară în program.
Dinamo nu a vrut să amâne meciul, şi nu ştiu dacă trebuie neapărat culpabilizaţi. Ovidiu Burcă simte că echipa e în vână, şi probabil că pe terenul acela, unde s-a obişnuit, suprafaţa este aceeaşi, dar bineînţeles că e o senzaţie de claustrare. Dar contează prea puţin. I-am văzut şi pe băieţi.
Închirierea stadionului Arcul de Triumf a durat foarte puţin, cineva e cu capul pe umeri acolo, şi vrea să încaseze, nu să administreze un bun naţional care pierde bani în fiecare secundă, cum se întâmplă în Ghencea. Administrarea stadionului din Ghencea este o gaură pe care nimeni nu vrea să o astupe. Probabil că se va ajunge şi acolo la o soluţie de normalitate”, a declarat Mihai Stoica.
- Marius Şumudică a vorbit despre cozile de la casele de bilete pentru meciul FCSB – Dinamo
- Derby-ul va avea loc pe stadionul Arcul de Triumf
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY