Mesajul lui Marcel Pușcaș pentru Robert Popa, după scandalul cu Adrian Mititelu Jr: „Nu vorbele lor te sperie, ci concurența!”

De Alexandru Ivan
Publicat: 18.02.2023, 8:21

Marcel Pușcaș cere schimbarea regulamentului FRF

Marcel Pușcaș

Marcel Pușcaș / Hepta

Președintele celor de la FC U Craiova 1948, Marcel Pușcaș, i-a transmis un mesaj părintesc lui Robert Popa, tânărul portar al oltenilor care a intrat în conflict cu fiul patronului echipei, Adrian Mititelu Jr. Pușcaș crede că adevăratul motiv pentru care Popa a lipsit de la antrenamente și și-a forțat plecarea este, de fapt, concurența cu ceilalți portari din lot.

Reclamă

„În 53 de ani de fotbal pot afirma că am trăit și am văzut multe. Așa cum îi stă bine unui club profesionist, nu se termină bine o problemă că și începe alta. De o săptămână a dispărut tânărul și talentatul Robert Popa.

Reclamă

Marcel Pușcaș, mesaj pentru Robert Popa

Încerc să-i scriu, pentru că, deși adult (are 20 de ani), încă ne trimite să vorbim cu părinții. N-aș avea o problemă, am făcut-o cu alte câteva mii. Subiectivismul exacerbat al acestora poate să ducă la situații care să omoare din fașă orice perspectivă pozitivă și certă. Așadar, aleg această cale de-a comunica cu tânărul nostru portar, Robert Popa.

DRAGĂ ROBERT, încep prin a-ți spune că am jucat cu fotbaliști mari. Și tineri și vârstnici. Poate mai buni decât tine. Cei din generația ta aveți marea șansă a beneficiului unei reguli impuse și injuste. E și un dezavantaj însă in ce vă privește: OBLIGATIVITATEA DE-A JUCA, nu duce neapărat la progres. Mai degrabă la plafonare.

Procesul formării profesionale stă, în afară de muncă și în puterea de-a accepta și elimina concurența. Altfel, valoarea nu poate crește. N-ar exista progres pe planetă. Nu știu dacă înțelegi. Sper!

Faptul că ai avut și încă ai șansa să te afirmi și să te perfecționezi la FCU Craiova, trebuie să insemne mult pentru tine. Asta pentru simplul motiv că nimeni nu este de neînlocuit și că niciun club serios nu stă in loc pentru un jucător sau altul.

Am văzut, după cum îți spuneam portari mari, la ale căror performanțe greu vei putea ajunge. Nu-i totuși, imposibil! Nimănui nu i-a plăcut concurența, eu însumi făcând in viață mari greșeli pe care ulterior le-am regretat. Cred că adevăratul motiv al dezertării tale este acest prim obstacol intervenit în viața ta și nu vorbele sau ne-vorbele patronului Mititelu.

Ai de departe cel mai bun contract din România, în comparație cu oricare alt coleg de generatie(născuți in anul 2003), semn că ai fost dorit, apreciat și stimulat. Ai bază de pregătire, cantonament, prime de joc, echipament, antrenori etc. Nu există motiv pentru dezertări generate de mofturi și poate de o prea bună părere despre tine. Să știi că așa cum vrei tu să joci, vor s-o facă și colegii tăi, Gurău și Mogoșanu.

Nici ei n-au jucat întotdeauna, și ei ar trebui să se supere și să ceară să plece. Parcă e ca azi, când în urmă cu un an n-ai vrut să te prezenți la echipa natională pe motiv că erau alți doi colegi de-ai tăi preferați înaintea ta. Ai reacționat la fel și față de Craiova și față de România. Deci nu vorbele lui Mititelu te sperie, ci concurența.

Nimeni, niciodată nu-ți garantează vreun post de titular. Oriunde ai pleca, de concurență nu scapi. Fie că e vorba de Târnoveanu, Moldovan, Popa, Niczuly, Bălgrădean, Greab, Iacob, Aioani, Pap s.a.m.d. Nu știu ce-ți spun binevoitorii din preajmă dar în fotbal și în sport așa se intâmplă.

Ești într-adevăr un copil talentat, frumos și deștept. Dar nu uita: nu ești unicul! Au mai fost juniori foarte buni care, dintr-un motiv sau altul au sfârșit de tineri pe la Horezu sau genul. Îți pot da mii de exemple.

Poate că în locul incurajărilor întru’ dezertare și fuga de concurență trebuia să ți se povestească de celebrele dueluri ale portarilor din istoria fotbalului românesc și internațional. Dacă n-a făcut-o nimeni ți-o spun eu pe scurt: Toma- Voinescu, Iordache-Moraru, Iordache-Duckadam, Boldici-Lung, Stelea- Prunea s.a.m.d.

Toți au fost ca și tine la loturile de juniori, toți au debutat la 19 ani, chiar mai devreme în Liga a-Ia, toți munceau suplimentar mai mult decât tine, toți aspirau la echipa națională. Toți au transpirat mai mult decât tine. Mai mult, toți au fost speranțe care au devenit certitudini.

Știi prin ce? Prin muncă, prin acceptarea concurenței și, poate, ce-i mai important, prin spirit de echipă. Încearcă să fii mai umil, să muncești mai mult, să accepți criticile constructive și să te debarasezi de sfaturile distructive. Ești un tânăr ca mulți în țara asta care încă mai au de demonstrat.

Acesta este fotbalul, de fapt. O perpetuă demonstrație timp de vreo 15-20 de ani. Te sfătuiesc, dragă Robert, să revii la atitudini și gânduri optimiste in ce te privește. Fii modest, muncește și visul ți se va realiza pe teren și nu prin declarații, șantaj și politica struțului in ce te privește.

Sunt convins că vei fi reprimit, vei fi înțeles, tocmai pentru că ești tânăr și ai o perspectivă. În final îți pot recomanda mai puțină vorbărie, mai multă modestie și mai multă muncă!”, este mesajul transmis de Marcel Pușcaș pe Facebook.

Robert Popa, dezvăluiri șocante despre Adrian Mititelu Jr: „M-a amenințat ca un cămătar!”

FC U Craiova 1948 are parte de un parcurs excelent în 2023. Echipa din Bănie a învins-o clar pe U Cluj, scor 5-0, dar s-a impus și în derby-ul cu Rapid, scor 2-1. În ambele meciuri, Nicolo Napoli s-a bazat pe Ionuț Gurău pentru postul de portar. În acest context, Robert Popa nu s-a mai prezentat la antrenamentele echipei și a explicat că este în scandal cu Adrian Mititelu Jr, cel cunoscut „Prințișorul Craiovei”.

„La pauza meciului cu CSU Craiova, când m-am accidentat, a venit Mititelu Jr. Am fost amenințat că sunt cel mai slab portar din istoria Craiovei și s-a exprimat cu un ton golănesc. A zis-o așa, ca un cămăta. Mi-a zis că nu o să mai joc niciodată și că mă va face. Iar eu i am răspuns cu: ‘Domnul Adiță, nu am greșit și nu am gafat cu nimic , iar echipa noastră de atunci nu era în formă, iar eu nu pot să fac singur diferența’.

Ulterior, am primit informația că din pauza de iarnă o să joace colegul meu, indiferent de rezultat sau de modul cum mă antrenez. Țin sa precizez că eu sunt jucătorul echipei naționale, sunt cotat pe locul 3 în lume la U21, la o categorie cu 2 ani mai sus. Nu-mi poate lua absolut nimeni dreptul la muncă.

Nu vreau să fiu sechestrat sau păstrat împotriva voinței mele si nici nu îmi doresc să consum banii acestui club inutil. Fac de 14 ani fotbal și an de an am avut performanțe extraordinare. La turneul final am ieșit portarul turneului. Îmi doresc să am continuitate ca să îmi ating scopul și țelul”, a declarat Robert Popa pentru sport.ro.

Robert Popa a vrut să-și rezilieze contractul în iarnă

„Eu am cerut rezilierea contractului în iarnă. M-am bucurat nespus de mult pentru echipă și rezultate. Dar ulterior am aflat că nu o să mai joc indiferent de rezultate și așa eu nu pot să mai stau. O să merg unde o să joc.

Rea-intenția s-a văzut că a fost pentru că nu m-au împrumutat către alt club, unde aș putea să joc. Nici nu m-au vândut la alt club de la care au venit oferte pe orice sumă. Am informații că au cerut sume exorbitante.

Este momentul în care trebuie să joc. Dacă nu joc până la vârsta de 22-23 de ani cariera mea de fotbalist s-a încheiat pentru ca nu mai e nimeni interesat de tine, decât familia. Trebuie să demonstrez acum!

Pur și simplu, din cauza amenințărilor primite nu mai am curaj să merg la antrenamente pentru că nu mai am siguranța integrității corporale!”, a mai spus Robert Popa pentru sursa citată.

Reclamă
Recomandări

Va câştiga România Grupa H a preliminariilor World Cup 2026?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

21:03

Sorin Cârțu a lăudat un jucător de la Universitatea Craiova, după 2-1 cu Sepsi: „E un fotbalist de calitate!”

20:55

LIVE VIDEOChicago Blackhawks – New Jersey Devils e ACUM în AntenaPLAY. Spectacol total în NHL

20:46

„Se discută la TAS” Anunţul lui Mircea Lucescu despre primul meci al României din preliminariile World Cup 2026

20:27

Top 10 cei mai bine plătiţi piloţi din Formula 1. Suma fabuloasă pe care a încasat-o Max Verstappen după ce a câştigat al patrulea titlu mondial

20:21

Victor Piţurcă a comentat grupa României din preliminariile World Cup: „Mai bine de atât nu se putea”! Verdictul fostului selecţioner: „Suntem peste ei”

20:15

Costel Gâlcă, prima reacție după Universitatea Craiova – Sepsi 2-1! Ce a spus despre prestația jucătorilor săi

1 VIDEOLando Norris va pleca din pole position în Marele Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi. Piastri e pe locul 2, Sainz pe 3s 2 FotoMax Verstappen s-a dus direct la Oscar Piastri după cursa de la Abu Dhabi, în care campionul mondial l-a acroşat pe australian. Dezvăluirea pilotului McLarens 3 Jucătoarele din topul mondial care s-au opus ca Simona Halep să îşi primească înapoi clasamentuls 4 Ilie Dumitrescu a numit cel mai mare jucător român din toate timpurile: „Putea câştiga Balonul de Aur. Se distra la orice echipă din lume”s 5 Veste uriaşă la Dinamo! Zeljko Kopic, la un pas să semneze un nou contract! Până când îi va antrena pe „câini”s 6 FotoCe studii are Kelly Piquet, iubita lui Max Verstappen. Influenceriţa este cu 9 ani mai mare decât cvadruplul campion mondials

Zodii care au o inimă caldă. Nativii care iubesc cu sinceritate

Zodii care preferă să trăiască singure. Nativii care se simt bine pe cont propriu

Citește și