Mihai Rotaru a văzut penalty-ul primit de FCSB în meciul cu Unirea Slobozia și a răbufnit: „Mă îngrijorează!”
De Alex Ioniță
Publicat: 20.07.2024, 12:04
Mihai Rotaru a văzut penalty-ul primit de FCSB în meciul cu Unirea Slobozia și a răbufnit. Patronul de la Universitatea Craiova și-a exprimat părerea legată de decizia arbitrului, de la meciul care s-a jucat la Clinceni.
În meciul amintit, FCSB a primit o lovitură de la 11 metri controversată, după un contact între Darius Olaru și un adversar. Mai multe voci din fotbalul românesc au contestat decizia luată de arbitru, cu ajutorul sistemului VAR.
Mihai Rotaru a văzut penalty-ul primit de FCSB în meciul cu Unirea Slobozia și a răbufnit
Acum, Mihai Rotaru a transmis că centralul partidei nu ar fi trebuit să ofere o lovitură de la 11 metri, la faza respectivă. Mai mult decât atât, patronul oltenilor s-a declarat îngrijorat de poziția CCA-ului, în astfel de situații.
”E îngrijorător. Părerea mea, fără să intru în polemică, e că nu trebuia dat penalty acolo. Mă îngrijorează acest aspect, dar cel mai mult mă îngrijorează poziția CCA de la meciul Rapid – UTA Arad. Ok, a fost un fault acolo, înainte de gol. A fost un fault de joc, nu a fost un fault evident care să se vadă din avion, o fază rapidă. Ca și dovadă, jucătorul Rapidului nu a cerut fault acolo.
Mă îngrijorează, nu a fost penalty acolo, pentru că este în afara careului, ăsta este motivul. Eu n-am spus că nu a fost fault, eu spun doar că acțiunea este în afara careului. Nu vorbesc despre cărți făcute, ci de mult mai multă atenție pe început. Mă îngrijorează poziția CCA-ului. Ei au spus că a greșit Colțescu, dar că a fost în spiritul jocului.
Dacă o echipă înscrie dintr-un corner care nu a fost, se întoarce faza și spune că a fost în spiritul jocului? Nu merge! Dacă avem niște reguli care spun că nu se mai întoarce faza după fluierul arbitrului, îi aducem de la vestiar după 10-15 minute? Nu există în spiritul fotbalului, există reguli și respectarea sau nerespectarea lor. De asta este îngrijorător”, a spus Mihai Rotaru, la digisport.ro.
Costel Gâlcă a dat cărţile pe faţă despre un posibil conflict cu Alexandru Mitriţă
Costel Gâlcă a dat cărţile pe faţă despre un posibil conflict cu Alexandru Mitriţă. Mijlocaşul a început ca rezeră duelul din prima etapă, cu Hermannstadt, şi au existat zvonuri legate de o neînţelegere între el şi tehnicianul oltenilor.
Costel Gâlcă a explicat că nu este în conflict cu mijlocaşul Alexandru Mitriţă, fiind de părere că jucătorii nu au nevoie de un „şef”, ci trebuie să fie mai răi în teren.
„Şi în campionatul trecut a fost o situaţie similară. El a lipsit de la câteva antrenamente, şi nu e numai cazul lui, ci şi al lui Djokovic, Vlădoiu… deci Mitriţă nu a participat la antrenamente şi nu putea să înceapă meciul de la început. Nu există conflict. Nu există conflict cu niciun jucător. Aici nu e cu şef, aici trebuie să avem o ordine în toate. Respectul este maxim, aşa că nu e nicio problemă. Eu zic că băieţii sunt cum trebuie, poate câteodată e un grup prea cuminte. Mi-aş dori să fie mai răi, dar în teren”, a spus el.
Costel Gâlcă a mai declarat că UTA, adversara din a doua etapă a sezonului, a pus multe probleme în atac formaţiei Rapid şi, în consecinţă, nu se aşteaptă la un meci uşor sâmbătă seara.