Mihai Stoica, un nou atac la adresa FRF: „De ce îi forţezi? Să vedem câţi vor juca la anul!”
De Cosmin Olteanu
Publicat: 29.04.2023, 10:37
Mihai Stoica a lansat un nou atac la adresa FRF! Oficialul FCSB-ului consideră inadmisibil faptul că FRF încă ține în vigoare regula U21, despre care spune că le încurcă pe formațiile aflate în josul clasamentului.
Regula U21 impune ca, pe tot parcursul meciului, echipele din Liga 1 să utilizeze un jucător sub 21 de ani.
Mihai Stoica, un nou atac la adresa FRF
Oficialul vicecampioanei României susține că este curios să vadă câți dintre jucătorii eligibili pentru regula U21 vor evolua și în sezonul viitor, când pragul se va modifica din nou.
„Eu vreau să mai lansez o provocare: jucătorii născuţi între 1 ianuarie 2000 şi 31 decembrie 2001, pe care eşti obligat să-i foloseşti, să vedem câţi vor juca la nivelul Superligii la anul.
(n.r. Este o generaţie destul de modestă) Aia e problema. Iar tu ne forţezi – nu pe noi, că noi avem o academie bună, Hagi are, Craiova la fel – dar tu decizi.
Uite, Chindia, poate nu are un jucător eligibil mai bun decât pretendentul pe poziţia respectivă. De ce îi forţezi? Poate d-asta sunt şi la retrogradare. De ce să faci asta?”, a declarat Mihai Stoica, pentru orangesport.ro.
Mihai Stoica, discurs „acid” după declarațiile lui Kyros Vassaras
Mihai Stoica a avut un discurs „acid”, după declarațiile lui Kyros Vassaras. Managerul general de la FCSB susține că s-a simțit umilit de șeful CCA, despre care declară că a avut o atitudine de superioritate, în timpul conferinței de presă „maraton”, în care a explicat mai multe faze de arbitraj, care au născut controverse, în ultimele meciuri din Liga 1.
„M-am uitat la ultimul meci al lui Răzvan Lucescu, din Grecia, AEK-PAOK. În min 7:42, este o intrare aproape identică ca cea a lui Grigore cu Compagno, un arbitru neamţ este chemat la VAR, se uită şi acordă roşu. Scor final 4-0 pentru AEK.
Consider că am fost umiliţi în această conferinţă-maraton. Dacă ăsta nu este roşu, eu sunt un imbecil notoriu. Habar n-am de fotbal. Sunt în fotbal de 30 de ani, mă uit la fotbal de 50 de ani, dar sunt un prost şi ar trebui să mă las. A făcut lumină în ţara asta Vassaras şi ne explică tuturor.
A fost o demonstraţie de forţă. Că suntem pe Olimp şi vă văd mici pe toţi, ce vreau eu, aia fac. Acum, vă dau explicaţii ca să vă iau peste picior, negând evidenţa.
A zis că sunt presiuni. Aici sunt presiuni? În Grecia sunt presiuni, unde umblă patronii cu pistoalele la ei. Nu în România, unde Gigi Becali trimite mesaje şi dup-aia trimite mesaje şi îşi cere iertare”, a mai spus Mihai Stoica.
În acest moment, FCSB se află pe locul 3 din play-off-ul Ligii 1, cu 37 de puncte obținute, la 5 lungimi în spatele liderului Farul Constanța.
În următoarea partidă de campionat, FCSB o va întâlni, în deplasare, pe Universitatea Craiova. Meciul este programat duminică, de la 21:00, și va putea fi urmărit, în format live text, pe AS.ro.
- Mihai Stoica, un nou atac la adresa FRF
- 58 de ani are Mihai Stoica
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY