Mircea Lucescu, revoltat după retrogradarea istorică a lui Dinamo: „Eu am lăsat în 1990 una dintre cele mai bune echipe din Europa!”

De Cosmin Cioboată
Publicat: 31.05.2022, 21:24

Mihai Stoica, anunț despre varianta Mircea Lucescu la FCSB

Mihai Stoica, anunț despre varianta Mircea Lucescu la FCSB

Mircea Lucescu, în timpul unei conferințe / Hepta

Mircea Lucescu s-a arătat complet debusolat după retrogradarea istorică a lui Dinamo. Marele antrenor român, care a scris istorie la echipa din „Ștefan cel Mare”, a vorbit despre evenimentele care au dus la această situație tragică pentru întreaga suflare „alb-roșie”.

Reclamă

„Il Luce” a fost numit Doctor Honoris Causa la Universitatea „Constantin Brâncuși”, din Târgu Jiu.

Reclamă

Mircea Lucescu, complet debusolat după retrogradarea istorică a lui Dinamo

La finalul evenimentului special, Mircea Lucescu a vorbit despre situația dezastruoasă în care se află Dinamo, ajunsă în pragul falimentului. Antrenorul de 76 de ani, în prezent la Dinamo Kiev, spune că vinovații pentru retrogradarea istorică sunt toți cei care s-au ocupat de managementul clubului după anii ’90.

„Il Luce” a amintit faptul că el a lăsat echipa într-o formă extraordinară în 1990, când a plecat din „Ștefan cel Mare”.

În plus, Lucescu este de părere că Dinamo va trebui să urmeze exemplul Rapidului și „să înceapă de la zero”, din ligile inferioare, ținând cont că datoriile clubului sunt foarte mari.

„E mai sărac fotbalul românesc fără Dinamo, dar și Dinamo cred că va găsi soluții pentru a reveni. De o altă manieră, în așa fel încât să nu trebuiască să mai stea la cheremul nimănui. Părerea mea a fost și va rămâne că trebuie să facă același lucru pe care l-a făcut și Rapid, să plece de la zero, din divizia a treia, să crească, ca o echipă profesionistă, așa cum stă bine echipelor de brand din România.

Trecând de la an la an cu datorii imense, nici nu știi la cine se duc banii care se se strâng, sunt folosiți mai mult pentru a plăti datoriile decât pentru a ajuta echipa să crească și jucătorii să evolueze la un nivel de performanță, așa cum îi stă bine unei echipe precum Dinamo. E păcat că s-a întâmplat acest lucru, cred că toți cei care au avut această echipă în primire, după anii ’90, sunt răspunzători de situația în care se găsește Dinamo.

Mircea Lucescu, dezamăgit de situația de la Dinamo: „Am lăsat în 1990 o echipă extraordinară!”

Eu am lăsat în 1990 o echipă extraordinară, una dintre cele mai bune echipe din Europa. Sacchi spunea, la cum jucam, dacă mai aveam 2-3 ani, echipa putea să fie la cel mai înalt nivel. Din păcate s-a destrămat, au plecat 10 jucători, iar cei care s-au ocupat de echipă în continuare nu au reușit să păstreze același nivel de performanță.

Eu am o vârstă, sunt atâția oameni tineri legați de Dinamo, cu o dragoste extraordinară pentru Dinamo. Ați văzut și reacția lui Lupescu, sunt atâția oameni care ar putea să preia această echipă, pentru că e nevoie de mult entuziasm pentru a face lucruri și bineînțeles și de ajutor”, a spus Mircea Lucescu, în timpul unui eveniment.

Mircea Lucescu a scris istorie la Dinamo, reușind să câștige 7 titluri de campion al României, în 1963–64, 1964–65, 1970–71, 1972–73, 1974–75, 1976–77 și 1989–90.

Dusan Uhrin a plecat în Cehia, după ce Dinamo a retrogradat pentru prima oară în istorie

Dinamo se află într-o prăpastie fără margini. În insolvență și fără siguranța că vor juca în Liga a 2-a în sezonul viitor, „câinii” au rămas acum și fără antrenor.

Întrebat dacă va continua la Dinamo, după barajul cu U Cluj, Uhrin a avut un singur răspuns, pe care l-a repetat de mai multe ori: „Nu știu”. Până la urmă, însă, se pare că inevitabilul s-a produs, iar Uhrin a decis să părăsească România, iar șansele să revină în „Ștefan cel Mare” par nule.

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului, a anunțat că Gică Mihali, antrenorul de la Dinamo U19, și Iulian Mihăescu, antrenorul secund, se vor echipa de echipă în următoarea perioadă, în lipsa lui Uhrin.

„Nu ascund, m-a sunat domnul Zăvăleanu și mi-a zis să iau legătura cu Mihăescu pentru a face programul echipei. Mai mult domnul Mihăescu. Pe mine m-a întrebat de jucătorii de la echipa a doua, pentru că eu am lucrat mult cu ei și-i cunosc cel mai bine.”, a declarat Gică Mihali, pentru playsport.ro.

Reclamă
Recomandări

Va reuşi Dinamo să se salveze de la retrogradare?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
1
mai
22:36
Mihai Rotaru l-a descris în trei cuvinte pe Costel Gâlcă şi a spus cine ia deciziile la echipa lui: „Aşa am procedat cu toţi”
1
mai
22:08
Coreea de Sud – România LIVE VIDEO (vineri, ora 13:30). „Tricolorii” vor o nouă victorie la CM de Hochei, LIVE în AntenaPLAY
1
mai
22:04
Mihai Stoica a anunţat care e primul jucător care poate semna cu FCSB după câştigarea titlului: „Au început negocierile”
1
mai
21:48
Jannik Sinner s-a retras de la Madrid! Organizatorii turneului au dezvăluit problema italianului
1
mai
21:29
Primele reacţii ale lui Dennis Man şi Valentin Mihăilă după ce au obţinut promovarea în Serie A!
1
mai
21:04
Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A! Performanţă uriaşă pentru jucătorii naţionalei, alături de Parma!
1
mai
21:00
VIDEOLecco – Sampdoria a fost în AntenaPLAY! Echipa lui Andrea Pirlo a făcut un pas important în lupta pentru baraj
1
mai
20:51
Video„Selecţionerul nostru e un clovn!” Scandal uriaş la naţionala Ungariei, după înfrângerea istorică cu România
1
mai
20:32
FotoAverea lui Ionuţ Negoiţă a „explodat”! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
1
mai
20:11
Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de la Madrid! Seria incredibilă a spaniolului, încheiată de Andrey Rublev
Vezi toate știrile

Ce zodii sunt în luna mai. Calitățile și defectele persoanelor născute în mai

Zodii care pot pune capăt unei relații toxice pe 1 mai 2024. Nativii care vor afla adevăratele sentimente ale partenerilor

Citește și