Dinamo luptă pentru a evita retrogradarea, însă a realizat şi primul transfer pentru sezonul viitor. „Câinii” s-au înţeles cu Mihail Lixandru, un mijlocaş de 21 de ani, care se va alătura lotului condus de Zeljko Kopic din vară.
Dinamo a ieşit din „zona roşie” a clasamentului şi a urcat pe locurile de baraj, după victoria la limită reuşită cu Poli Iaşi. „Câinii” s-au impus cu 1-0, după ce Ahmed Bani a marcat în prelungirile meciului.
Primul transfer realizat de Dinamo, pentru sezonul viitor
Conform fanatik.ro, Dinamo s-a înţeles cu Cristian Mihail Lixandru, un tânăr mijlocaş care a fost crescut de Petrolul. Andrei Nicolescu s-a înţeles cu jucătorul, iar acesta va evolua la formaţia din Ştefan cel Mare în sezonul viitor.
Cristian Mihail Lixandru, în vârstă de 21 de ani, este un mijlocaş central care a fost crescut de Petrolul însă a fost împrumutat la formaţii precum Voluntari sau CS Tunari.
Dinamo luptă pentru a rămâne în Liga 1. „Câinii” au obţinut prima victorie din play-out, contra lui Poli Iaşi, şi pentru moment „respiră”. În runda următoare, trupa lui Zeljko Kopic va avea o deplasare „de foc”, în Bănie, pentru duelul cu FCU Craiova. Partida se va desfăşura sâmbătă, de la ora 17:30, şi va fi în format live text, pe AS.ro.
Oltenii sunt pe ultimul loc în Liga 1, cu 17 puncte, la egalitate cu Botoşani. Dinamo are 19 puncte şi se clasează pe locul 13.
Reacţia lui Ahmed Bani, după ce a „salvat-o” pe Dinamo în duelul cu Poli Iaşi
Ahmed Bani, eroul lui Dinamo în meciul cu Poli Iaşi, a dezvăluit cine sunt colegii care i-au spus că va marca în meciul de astăzi al „câinilor”.
Bani a spus după victoria foarte importantă a lui Dinamo că Amzăr şi Borduşanu au prezis că va înscrie cu Poli Iaşi. Bani le-a adus victoria „câinilor” cu un gol marcat în minutul 90+3 al partidei cu Poli Iaşi.
„(n.r: Ce înseamnă victoria asta pentru voi în momentul ăsta?) 3 puncte foarte importante în obiectivul nostru de a ne salva de la retrogradare. Sperăm ca şi în următoarele meciuri să câştigăm.
Am trecut printr-o perioadă mai dificilă, dar am înscris şi sper să continui tot aşa. Nu e niciun mesaj, eu am intrat şi încerc să îmi fac datoria.
(n.r: A simţit cineva că dai gol?) Da, râdeam cu colegii mei, cu Amzăr şi Borduşanu înainte de meci şi chiar s-a întâmplat ceva şi au zis că o să înscriu în seara asta. S-a adeverit. Suntem foarte apropiaţi. Cu toţii suntem foarte apropiaţi, dar cu ei am o relaţie mai specială.
(n.r: A meritat Dinamo victoria?) Poate n-am prestat cel mai bun fotbal, dar eu spun că noi am avut ocaziile mari.
(n.r: despre copiii, care au susţinut Dinamo) Copiii aduc o energie foarte frumoasă la stadion. Ne pare rău că nu sunt suporterii, dar aceşti copii chiar aduc un spirit frumos.
Sunt meciuri grele. Având în vedere că nici nu avem suporteri, va fi foarte dificil. Dar aceşti copii îşi fac treaba”, a declarat Ahmed Bani după Dinamo – Poli Iaşi 1-0.
- Primul transfer realizat de Dinamo, pentru sezonul viitor
- Cu cine s-au înţeles „câinii”
- Franţa - Anglia, finala mică a Campionatului Mondial, e duminică, de la ora 00:00, în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Spania - Argentina, finala Campionatului Mondial 2026 e duminică, de la ora 22:00, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Transfer la FCSB! Fotbalistul din Franţa pe care îl aduce Gigi Becali
- Dinamo dă prima lovitură în mercato: jucătorul crescut de Sevilla vine în România să semneze
- Președintele U Cluj, anunțul momentului privind transferul lui Nicolae Stanciu! Veste excelentă pentru Gigi Becali
- Dani Coman nu are frică! Cum a prefațat duelul cu FCSB, după ce în sezonul trecut i-a învins tur-retur
- Vineri începe Liga 1. Care sunt cele mai tari transferuri făcute până acum
































