Reacţia lui Gigi Becali după ce premierul Marcel Ciolacu i-a transmis lui Florin Talpan că nu acceptă ambiţii personale!
De Bogdan Stănescu
Publicat: 21.07.2023, 16:16
Marcel Ciolacu i-a transmis astăzi un mesaj clar lui Florin Talpan. Premierul a dat o declaraţie în care i s-a adresat direct juristului CSA Steaua, după ce FCSB nu a primit acceptul de a juca derby-ul cu Dinamo în Ghencea. Iată reacţia lui Gigi Becali după ce premierul Marcel Ciolacu i-a transmis lui Florin Talpan că nu acceptă ambiţii personale.
Gigi Becali a declarat că se aştepta la un astfel de mesaj de la premierul Marcel Ciolacu după ce contractul pentru închirierea arenei din Ghencea nu s-a semnat.
Reacţia lui Gigi Becali după ce premierul Marcel Ciolacu i-a transmis lui Florin Talpan că nu acceptă ambiţii personale!
„Mă bucur foarte tare că a venit un bărbat care să pună punctul pe I. Până acum, de 30 de ani, nimeni. S-au uitat toți la interese. ‘Că-l sună Vasile, ba Ionică, ba generalul cutare, ba ministrul cutare’. Numai interese.
A venit Ciolacu, ‘du-te, bă de-aici că nu am niciun interes’. Așa se face normalitatea și dreptatea. Cu putere, cu curaj. Bravo lui”, a declarat Gigi Becali pentru fanatik.ro.
„Mă așteptam la declarațiile astea (n.r. ale lui Marcel Ciolacu). Eu nu-l cunosc. M-am întâlnit prima dată cu el pe scenă la Patriarhie. Ciolacu nu e un om cu vrăjeală politică. Omul are dreptatea și adevărul la el.
Și are bărbăție, recunoaște ce a zis și vrea să facă. A trecut la acțiune, asta a făcut acum. Să dea Domnul să facă acum, să demonstreze”, a mai declarat Gigi Becali pentru sursa citată.
Marcel Ciolacu, mesaj ferm pentru Florin Talpan: „Nu permit ambiţii personale nimănui”
„Trebuie să înţelegem foarte bine, bazele sportive sunt ale statului român. Noi avem niște stadioane pe care le trebuie să le punem la dispoziția sportivilor, în funcție de performanță, nu de criterii personale (…) Nu poți să te exprimi la TV pe o bază a statului, construită din bani publici.
Trebuie să avem bun-simț cu toții și să intrăm într-o logică a performanței în sport, nu a ambițiilor personale. Nu am făcut acest lucru pentru FCSB sau pentru un anumit patron. Am făcut acest lucru pentru un principiu simplu: sportivii trebuie să joace pe un stadion.
Nu cunosc dedesubturile, dar de aceea am trimis Corpul de Control, ca să avem răspunsuri la toate întrebările. Când tu n-ai nicio performanță sportivă și te implici din ambiții personale să blochezi accesul unor sportivi în baza sportivă, atunci lucrurile sunt în totală neregulă și nu voi permite așa ceva nimănui, nici lui Talpan și nici nimănui. Cred că am fost suficient de clar”, a declarat Marcel Ciolacu pentru fanatik.ro.
Florin Talpan a anunţat singura condiţie prin care FCSB va putea juca pe Ghencea: „Vor avea acelaşi contract ca FRF!”
Florin Talpan a anunţat singura condiţie prin care FCSB va putea juca pe stadionul Ghencea. Juristul clubului armatei vrea ca Gigi Becali să recunoască public că FCSB nu reprezintă Steaua. În acest caz, Talpan susţine că latifundiarul din Pipera ar avea cale liberă spre Ghencea, urmând să aibă contract de închiriere la fel ca FRF.
Florin Talpan continuă războiul cu FCSB, după ce trupa lui Gigi Becali a încercat să închirieze arena din Ghencea, în vederea disputării derby-ului cu Dinamo. Juristul armatei s-a opus cu vehemenţă acestui fapt.
„Nu avem emoții. De ce să avem? Noi ne-am făcut treaba. Ce lege nu am respectat? A trebuit să ne luăm niște măsuri pentru că domnul Gigi Becali, în perioada negocierilor, spunea că este Steaua. Domnul Gigi Becali nu e persoană oarecare, ci patronul echipei. Orice alt club din România care vrea să închirieze Stadionul Steaua, fiți convins că nu vor fi atâtea probleme. Noi a trebuit să luăm niște măsuri.
Din punctul meu de vedere, atât timp cât FCSB manifestă această rea credință și ia în derâdere totul, nu cred că este bine să vină să joace aici. Există acea datorie, există dosare pe rol. Dacă cineva zice că eu greșesc, să vină să joace, dar eu zic din punctul meu de vedere, pentru că am umblat în instanță numai cu FCSB-ul. De ce nu zic că ei sunt FCSB și noi Steaua? Iar mâine pot veni și ar avea același contract ca FRF”, a declarat Florin Talpan, pentru digisport.ro.
- Gigi Becali a reacţionat după declaraţiile premierului Marcel Ciolacu
- Patronul FCSB l-a felicitat pe premier
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY