S-au împlinit 40 de ani de la debutul lui Gică Hagi, în Liga 1. Surpriza de care a avut parte „Regele”, la meciul Farul – FC Argeş

De Viviana Moraru
Publicat: 11.09.2022, 19:00

Gică Hagi

Gică Hagi, la 40 de ani după debutul în Liga 1/ Captură Orange Sport

S-au împlinit 40 de ani de la debutul lui Gică Hagi în Liga 1, iar „Regele” a avut parte de o surpriză la începutul meciului dintre Farul şi FC Argeş.

Reclamă

Gică Hagi a fost întâmpinat pe teren, la meciul echipei sale din etapa a zecea, de foşti colegi de la Farul, din partida de debut a sa în Liga 1, din urmă cu 40 de ani.

Reclamă

Surpriza de care a avut parte Gică Hagi, după ce s-au împlinit 40 de ani de la debutul său în Liga 1

Gică Hagi a fost plăcut surprins de prezenţa foştilor colegi de la Farul, din urmă cu 40 de ani. Alături de aceştia, au fost prezenţi la startul partidei de la Ovidiu, şi foşti antrenori ai „Regelui”, din momentul în care a debutat în Liga 1.

Gică Hagi a primit un tricou special din partea celor prezenţi la meci, şi a fost surprins zâmbitor şi bucuros de revedere. Totodată, fostul internaţional român i-a îmbrăţişat pe cei care au onorat invitaţia oficialilor clubului constănţean.

Gică Hagi, la 40 de ani după debutul în Liga 1/ Captură Orange SportGică Hagi, la 40 de ani după debutul în Liga 1/ Captură Orange Sport
Gică Hagi, la 40 de ani după debutul în Liga 1/ Captură Orange Sport

„Astăzi se împlinesc 40 de ani de la debutul lui Gheorghe Hagi în tricoul Farului .
Pe 11 septembrie 1982, la vârsta de 17 ani, 7 luni și 7 zile, Hagi a jucat primul său meci pentru echipa fanion a Dobrogei, într-o partidă disputată în deplasare, la Bacău”, a fost mesajul transmis de Farul, pe contul oficial de Facebook.

Gică Hagi a revenit pe teren, la 40 de ani de la debutul în Liga 1

Gică Hagi s-a aflat din nou pe teren, la 40 de ani de la debutul său în Liga 1. „Regele” a fost implicat într-un meci caritabil, la Slobozia.

Gică Hagi a fost atracția principală la „Meciul Legendelor”, eveniment organizat pentru strângerea de fonduri cu scopul de a ajuta copiii bolnavi de cancer. „Regele” a fost aclamat de fanii de la stadion și a semnat autografe.

„În fiecare oraş toată lumea iubeşte fotbalul, am venit aici să ajutăm, să sprijinim. Şi să fim cu prezenţa, că meciul contează mai puţin. (Reporter: Toată lumea vă iubeşte pe dumneavoastră…) Toată lumea iubeşte fotbalul.

Dacă îmi aduc aminte am debutat, am pierdut la Bacău. Dar conta mai puţin pentru că a urmat o carieră importantă. Da, debutul contează foarte mult şi niciun fotbalist nu uită când a debutat. (Reporter: Vă apucă nostalgia când vă uitaţi în urmă?) Nu, pentru că sunt mândru de tot ce am făcut şi de aceea nu am de ce… tot ce văd în spate e frumos, am servit fotbalul aşa cum trebuie. L-am reprezentat cum trebuie. Am făcut totul.

Iubim fotbalul, suntem în fotbal, l-am jucat, acum trebuie să îi facem pe jucători să joace bine. Fiecare cum îşi doreşte, cu plăcerea pe care o are. Mă simt bine”, a spus Gică Hagi.

Gică Hagi are 141 de goluri în Liga 1

Gică Hagi juca primul său meci în Liga 1 pe 11 septembrie 1982, în SC Bacău – FC Constanța 3-0. Avea 17 ani, şapte luni şi şapte zile. A fost integralist.

În total, Gică Hagi a adunat 222 de meciuri în Liga 1, reușind să înscrie 141 de goluri. 5 trofee a cucerit Hagi în Liga 1, toate cu Steaua: 3 titluri și două Cupe.

„Regele” a părăsit România în 1990, când a fost cumpărat de Real Madrid de la Steaua, pentru 4,3 milioane de euro, sumă uriașă la acea vreme.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 VIDEOAlex Mitriţă a semnat de faţă cu Mirel Rădoi! Imaginile care i-au surprins pe fanii Craioveis